Răspunderea administratorului statutar pentru pasivul debitorului în insolvenţă, faptele pentru care se poate solicita

Răspunderea membrilor  organelor de conducere poate fi angajată numai în cazurile  şi condiţiile prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată în art. 137 alin. (1) lit. a  - g.

Neîndeplinirea obligaţiei prevăzută laart. 32 alin. (1) de lege nu este menţionată printre faptele care angajează răspunderea, neintroducerea sau introducerea tardivă a cererii de deschidere a procedurii constituind infracţiunea de bancrută simplă (art. 141 alin. (1).

Art. 137  alin. (1) lit. a – g.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa, creditoarea D.G.F.P.  a formulat cerere de atragere a răspunderii materiale a numitului G.M. motivată de faptul că din raportul administratorului judiciar rezultă că firma  a avut o activitate neprofitabilă, cu rezultate financiare negative, deşi din anul 2000 a înregistrat pierdere fiscală şi abia în luna  aprilie 2003 şi-a încetat activitatea făcându-se astfel vinovat de săvârşirea faptei prevăzută de art. 137 lit. c din Legea 64/1995.

Administratorul judiciar şi-a  exprimat punctul de vedere cu privire la această cerere, arătând că nu se pot aplica prevederile legale numitului G.M. referitoare la atragerea răspunderii materiale, întrucât în anul 2001 a fost încheiat de debitoare cu profit, iar calculul rezultatului financiar pentru anul 2002 s-a efectuat în anul următor, când debitoarea a înregistrat pierdere, dar nu a fost în cunoştinţă  de cauză decât la odată apropiată de cea la care  şi-a  încetat activitatea ( aprilie 2003).

Administratorul societăţii debitoare G.M. a formulat întâmpinare la cererea de atragere a răspunderii materiale,  solicitând respingerea acesteia, motivat de  faptul că rezultatul fiscal pentru anul 2002 s-a efectuat la începutul anului 2003, iar  la momentul aflării acestui rezultat a dispus încetarea activităţii asociaţiei.

Creditoarea D.G.F.P. Dâmboviţa a depus în şedinţa  din 14.02.2006 precizări la cererea sa de atragere a răspunderii patrimoniale privitoare la numitul G.M., arătând că în speţă sunt incidente prevederile  art. 25 alin. 1  şi 4 din Legea 64/1995, republicată şi modificată prin O.G. 38/2002 potrivit cărora asociatul unic avea obligaţia ca în maximum 30 de zile  de la apariţia stării de insolvenţă să se adreseze tribunalului pentru a fi supus dispoziţiilor legii.

Prin sentinţa nr. 20  din 14 februarie 2006 Tribunalul Dâmboviţa, a respins cererea privind atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului societăţii debitoare.

Pentru a hotărî  astfel, judecătorul sindic a reţinut că societatea a înregistrat pierderi în anul 2000, iar în anul 2001 a înregistrat un profit de 24.699.567 lei de unde se poate desprinde concluzia că s-a sperat într-o redresare financiară.

S-a mai reţinut că în sarcina administratorului G.M. nu se poate reţine fapta că a dispus în interes personal continuarea unei activităţi care ducea persoana juridică în încetare de plăţi.

Cu privire la  acest aspect judecătorul a reţinut că numitul G.M. a luat cunoştinţă  de  rezultate economico-financiare pentru anul 2002 abia  în martie 2003, iar în luna următoare a dispus încetarea activităţii.

Pe de altă parte  prevederile legale invocate de reclamanta-creditoare nu erau în vigoare la data respectivă, pârâtul neavând obligaţia să se adreseze tribunalului cu o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor  legii în termen de 30 de zile de la apriţia stării de insolvenţă, astfel că nu poate fi reţinută vinovăţia acestuia.

Impotriva sentinţei a declarat recurs creditoarea  D.G.F.P. DÂMBOVIŢA , criticând-o pentru nelegalitate arătând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii întrucât judecătorul sindic a reţinut greşit că nu erau aplicabile în cauză disp. art. 25 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 64/1995 care instituie obligaţia ca în maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă debitorul să se adreseze cu o cerere tribunalului.

Mai apreciază recurenta că introducerea tardivă de către debitor a cererii de deschidere a procedurii atrage răspunderea debitorului fiind îndeplinite cerinţele prev. de art 137 alin. 1 lit.  c din legea 64/1995.

Mai susţine recurenta că în raportul final lichidatorul precizează că debitoarea a desfăşurat o  activitate neprofitabilă şi a solicitat atragerea răspunderii administratorului pentru creanţele bugetare declarate şi neachitate în termen legal.

Potrivit  art. 137 din Legea nr. 64/1995 judecătorul sindic poate dispune ca o parte a  pasivului debitorului – persoană juridică ajuns în stare de insolvenţă să fie suportată de către  membrii  organelor de conducere, administratori, directori,  cenzori şi orice altă persoană care au contribuit la ajunngerea debitorului în stare de insolvenţă prin una din faptele prevăzute la lit. a – g.

Recurenta a invocat în motivele de recurs încălcarea disp. art.  32 din Legea nr. 64/1995 potrivit cărora debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze  tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor legii în termen de 30 de zile de la  apariţia stării de insolvenţă susţinând că în caz contrar debitorul este responsabil pentru continuarea unei activităţi care duce în mod vădit persoana juridică la  încetare de plăţi, faptă prevăzută deart. 137 alin. (1) lit. c.

Este evident că nedeclararea sau declararea  tardivă a stării de insolvenţă comercială  şi neintroducerea cererii de declanşare a procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 au de regulă ca  efect creşterea  pasivului societăţii şi micşorarea dreptului de gaj general al creditorilor, însă legiuitorul nu a completat dispoziţiile art. 137 cu această faptă, iar repararea acestor prejudicii nu este dată în competenţa judecătorului sindic  nefiind dintre cele prevăzute de art. 11 din Legea nr. 64/1995.

Articolul de  lege menţionat de recurentă nu putea  fi reţinut de judecătorul sindic ca temei a atragerii răspunderii numitului G. M. întrucât atragerea răspunderii potrivit art. 137 nu se poate face  decât în cazurile limitativ  prevăzute de lege şi numai pentru faptele menţionate la literele  a – g, fapta prevăzută la lit. c referindu-se la continuarea în interes personal a activităţii.

De altfel aceeaşi posibilitate pe care o avea debitorul de a solicita deschiderea procedurii a avut-o şi creditoarea care putea introduce cererea la expirarea termenului de 30 de zile de la scadenţa creanţei sau putea  proceda la executare în baza titlului executoriu potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură fiscală.

Domenii speta

Spete similare