Litigiu de munca privind acordarea sportului de zona personalului didactic care lucreaza în mediul rural.gresita solutionare prin admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive,casare cu trimitere pentru rejudecare în fond a cauzei.

Decizie 447 din 24.04.2007


SECTIA CIVILA MIXTA

MATERIE:PROCEDURA CIVILA

LITIGIU DE MUNCA PRIVIND ACORDAREA SPORTULUI

DE ZONA PERSONALULUI DIDACTIC CARE LUCREAZA ÎN MEDIUL RURAL.

GRESITA SOLUTIONARE PRIN ADMITEREA EXCEPTIEI LIPSEI CALITATII PROCESUALE PASIVE,

CASARE CU TRIMITERE PENTRU REJUDECARE ÎN FOND A CAUZEI.

Potrivit OUG nr.32/2001 si H.G.nr.538/2002, pentru finantarea institutiilor de învatamânt preuniversitar de stat, dupa aprobarea bugetului de stat,Consiliul Judetean prin hotarâre si cu asistenta Inspectoratului Scolar va repartiza sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, pentru bugetele unitatilor administrativ teritoriale si în cadrul acestora, pe fiecare institutie de învatamânt preuniversitar.

Prin urmare, pârâtii din prezenta cauza au -fiecare în parte atributii în activitatea de finantare a învatamântului preuniversitar, ceea ce le confera legitimare procesuala pasiva...

(Decizia civila nr.447/24 aprilie 2007)

(dosar nr.7337/83/2006)

Prin sentinta civila nr.117/D din 29 ianuarie 2007 pronuntata de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr.7337/83/2006, a fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtilor CONSILIUL JUDETEAN SATU MARE, INSPECTORATUL SCOLAR JUDETEAN SATU MARE, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI MOFTINU MIC si PRIMARUL COMUNEI MOFTINU MIC si, în consecinta:

A fost respinsa actiunea reclamantilor V.O., N.E., M.A.,  reprezentati de SINDICATUL ÎNVATAMÂNTULUI PREUNIVERSITAR SATU MARE formulata împotriva pârâtilor: CONSILIUL JUDETEAN SATU MARE, INSPECTORATUL SCOLAR JUDETEAN SATU MARE, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI MOFTINU MIC,  PRIMARUL COMUNEI MOFTINU MIC.

S-a respins ca neîntemeiata actiunea reclamantilor de mai sus, formulata împotriva pârâtei SCOALA CU CLASELE I-VIII MOFTINU MIC,  fara cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta în acest mod, instanta de fond a retinut urmatoarele:

Reclamantii V.O., N.E. si M.A.,  reprezentanti, conform disp. art.28 alin.2 din Lg.nr.54/2003, de SINDICATUL ÎNVATAMÂNTULUI PREUNIVERSITAR SATU MARE, - prin actiunea înregistrata la aceasta instanta sub dosar nr.7932/83/2006 - au chemat în judecata, în calitate de pârâti, CONSILIUL JUDETEAN SATU MARE, , CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI MOFTINU MIC,  PRIMARUL COMUNEI MOFTINU MIC, INSPECTORATUL SCOLAR JUDETEAN SATU MARE si SCOALA CU CLASELE I-VIII MOFTINU MIC,  au solicitat obligarea pârâtilor la plata sporului de zona cuvenit cadrelor didactice necalificate (reclamantii din actiunea de fata) pe perioada ultimilor 3 ani anteriori introducerii actiunii.

În motivarea cererii lor, reclamantii arata, în esenta, ca sunt cadre didactice necalificate si, în aceasta calitate, sunt în drept, conform disp.art.48, art.49 alin.2, art.16 alin.6 si art.138 din Lg.nr.128/1997 privind statutul personalului didactic, sa beneficieze de sporul de zona care se acorda si cadrelor  didactice calificate ce îsi desfasoara activitatea în mediul rural. Cu toate acestea, sustin partile reclamante, pârâtii refuza sa le recunoasca acest drept, desi el este o componenta a salariului cuvenit pentru activitatea prestata.

Cu privire la apararea întemeiata pe exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, consiliul judetean invoca disp.art.13 din OUG nr.32/2001, art.17 din HG nr.538/2001, art.26 din Lg.nr.631/2002 si art.32 din Lg.nr.507/2002 si sustine ca nu poate fi obligat retroactiv pentru a calcula si plati unele drepturi salariale ale personalului din institutiile de învatamânt preuniversitar de stat, deoarece el nu avea disponibilitatea de a repartiza la bugetul unitatilor administrativ-teritoriale alte sume, conform destinatiei, si în alt cuantum decât asa cum au fost aprobate prin legea bugetului de stat. În plus, considera ca el nu are obligatia de a repartiza din bugetul propriu alte sume cu aceasta destinatie si ca, daca totusi ar face-o, atunci ar încalca legea si sumele ar fi imputabile persoanelor vinovate.

Cu privire la fondul dreptului pretins, consiliul judetean pârât a omis sa prezinte instantei punctul sau de vedere.

Astfel cum rezulta din încheierea întocmita cu prilejul sedintei publice din data de 25.01.2007, instanta, din proprie initiativa, a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtilor Consiliul local Moftinu Mic, Primarul comunei Moftinu Mic si Inspectoratul Scolar Judetean Satu Mare, pe care a pus-o în dezbaterea contradictorie a partilor, alaturi de exceptia invocata de catre consiliul judetean pârât.

În urma analizarii concluziilor partilor asupra acestei chestiuni, tribunalul a conchis ca exceptia ridicata este întemeiata.

Potrivit sustinerilor reclamantilor si, de altfel, în conformitate cu disp.art.48 din Lg.nr.128/1997 privind statutul personalului didactic, sporul de zona reprezinta o componenta a remuneratiei personalului didactic, remuneratie ce este formata din salariul de baza si din o parte variabila constând în sporuri si alte drepturi salariale.

Remuneratia sau salariul personalului didactic însa intra, în mod indiscutabil, în continutul raportului juridic de munca intervenit între fiecare cadru didactic în parte si unitatea scolara în care acesta îsi desfasoara activitatea. Obligatia prestarii activitatii didactice revine cadrului didactic si, corelativ, si în baza aceluiasi raport juridic, obligatia platii salariului incumba unitatii scolare. Dar daca aceasta din urma este obligata la plata întregii remuneratii, atunci, în mod necesar, tot ea va trebui sa achite si o parte a salariului, adica sporul de zona.

Prin urmare, tribunalul a constat ca partile raportului juridic dedus judecatii sunt reclamantii, în calitate de salariati, si Scoala cu cls.I-VIII Moftinu Mic, în calitate de angajator. Astfel fiind, atunci când se disputa un drept de natura celui ce formeaza obiectul actiunii de fata, calitate procesuala au doar partile raportului juridic concret.

Existenta unor obligatii legale de finantare a învatamântului în sarcina autoritatilor administratiei locale sau judetene nu schimba concluzia de mai sus, caci finantarea se realizeaza în baza altor raporturi juridice, în care initiatorii acestei proceduri judiciare nu au calitatea de parte si, astfel, sunt împiedicati  sa le aduca în mod direct pe rolul instantelor judecatoresti.

În consecinta, tribunalul a apreciat ca, în speta, au calitate procesuala reclamantii si pârâta Scoala cu cls.I-VIII Moftinu Mic si, deopotriva, ca celorlalti pârâti le lipseste calitatea procesuala pasiva. Asa fiind, în temeiul art.137 Cod proc.civ., exceptia a fost admisa si, ca efect direct al acesteia, a fost respinsa actiunea reclamantilor îndreptata împotriva pârâtilor Consiliul Judetean Satu Mare, Consiliul local al com. Moftinu Mic, Primarul comunei Moftinu Mic si Inspectoratul Scolar Judetean Satu Mare.

Examinând în continuare pretentia dedusa judecatii, pe fondul ei - evident, doar în raport cu pârâta Scoala cu cls.I-VIII Moftinu Mic - tribunalul a considerat ca aceasta este nejustificata.

În opinia reclamantilor, art.138 din Lg.nr.128/1997 - în conformitate cu care personalul didactic angajat pe durata determinata beneficiaza de aceleasi drepturi cu personalul didactic titular, corespunzator perioadei lucrate - reprezinta norma de drept care îi îndreptateste sa obtina sporul de zona, aidoma cadrelor didactice calificate.

Analizând textul de lege precitat, instanta a retinut ca norma pe care acesta o consacra într-adevar uniformizeaza, însa nu între personalul didactic necalificat si personalul didactic calificat, ci între personalul angajat pe durata determinata si personalul angajat pe perioada nedeterminata. Prin urmare, ceea ce exprima textul difera de sustinerile reclamantilor, norma juridica enuntata afirmând doar ca durata contractului de munca nu influenteaza drepturile personalului didactic.

E drept ca reclamantii, ca personal didactic necalificat, încheie întotdeauna un contract individual de munca pe perioada determinata (de cel mult 1 an scolar), însa aceasta nu înseamna nicidecum ca ei beneficiaza de sporul de zona, fiindca sporul de zona, conform art.49 alin.2 din Lg.nr.128/1997, se acorda numai personalului didactic calificat potrivit art.7 din lege. Or, în mod evident, reclamantii nu au calificarea prevazuta de art.7 si, în consecinta, nu pot beneficia de sporul pretins.

Revenind la disp.art.138 din Lg.nr.128/1997 pentru a sesiza rostul edictarii unei astfel de norme, având în vedere, în special, concluzia ca textul nu se aplica în cauza de fata, tribunalul a retinut ca, în conceptia actului normativ enuntat, nu doar personalul didactic necalificat încheie contracte individuale de munca pe durata determinanta, ci si personalul calificat corespunzator, angajat în conditiile art.16 alin.1-5 din lege. Asa fiind, interpretarea data de catre instanta nu face inaplicabil textul de lege aratat si nu pune, astfel, sub semnul întrebarii ratiunea normei. Dimpotriva, doar o atare interpretare este conforma cu disp.art.49 alin.2 din lege, deoarece, daca legiuitorul ar fi urmarit o uniformizare si în privinta calificarii cerute personalului didactic, atunci ar fi lipsita de noima prevederea legala, conform careia doar personalul calificat potrivit art.7 beneficiaza de sporul de zona.

În consecinta, instanta a apreciat ca reclamantii, în calitatea lor de cadre didactice necalificate corespunzator, nu beneficiaza de sporul prevazut de art.49 alin.2 din Lg.nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.

Pentru considerentele expuse, tribunalul, în temeiul art.137 Cod proc.civ., art.281-291 C.muncii si art.70-82 din Lg.nr.168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca, a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtilor Consiliul Judetean Satu Mare, Consiliul local al comunei Moftinu Mic, Primarul comunei Moftinu Mic si Inspectoratul Scolar Judetean Satu Mare si a respins, astfel, actiunea reclamantilor promovata împotriva acestor pârâti si, totodata, a respins ca nefondata actiunea promovata de catre reclamanti împotriva pârâtei Scoala cu cls.I-VIII Moftinu Mic.

Împotriva acestei sentinte, în termen a declarat recurs Sindicatul Învatamântului Preuniversitar Satu Mare, solicitând modificarea hotarârii atacate, iar în fond admiterea actiunii formulate de reclamanta.

În motivarea recursului s-a aratat ca hotarârea atacata a fost data cu aplicarea gresita a legii: astfel textul art. 16 al.6 din Legea 128/1997 nu distinge între personalul didactic calificat angajat pe durata determinata si personalul necalificat angajat pe aceeasi durata, ci dimpotriva face referire la drepturile personalului didactic angajat pe o perioada determinata, iar din aceasta categorie face parte atât personalul didactic calificat, cât si cel necalificat.

Cu privire la exceptia lipsei de calitate procesuala pasiva invocata de pârâti, s-a retinut ca în mod gresit a fost admisa de instanta în conditiile în care pârâtii au obligatii în privinta administrarii actului de învatamânt si care sunt prevazute în Legile 128/1997 si Legea 84/1998.

Prin întâmpinarea depusa la dosar, intimatul Consiliul Judetean Satu Mare a solicitat respingerea recursului ca nefondat apreciind ca în mod corect a fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a acesteia, întrucât nu are disponibilitatea de a repartiza la bugetul autoritatilor administrativ - teritoriale alte sume, conform destinatiei si în alt cuantum decât asa cum au fost aprobate prin Legea bugetului de stat.

Respingerea recursului a fost solicitata si de Inspectoratul Scolar Judetean Satu Mare, care a aratat în motivarea întâmpinarii ca nu are atributiuni de salarizare.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, precum si din oficiu, Curtea a apreciaat ca acesta este fondat pentru urmatoarele considerente:

În mod gresit a retinut instanta de fond lipsa legitimarii procesuale pasive a pârâtilor Consiliul Judetean Satu Mare, Inspectoratul Scolar Judetean Satu Mare, Consiliul local si Primarul comunei Moftinu Mic.

Astfel, potrivit OUG. 32/2001 si HG. 538/2002, începând cu anul 2001, finantarea institutiilor de învatamânt preuniversitar de stat se asigura din bugetele locale ale unitatilor administrativ teritoriale pe al caror raza acestea îsi desfasoara activitatea, urmând ca toate cheltuielile efectuate de la bugetul de stat, începând cu 01 ianuarie 2001, pentru finantarea acestor  institutii sa se regularizeze cu bugetele locale, dupa aprobarea legii bugetului de stat.

Dupa aprobarea bugetului de stat, Consiliul judetean, prin hotarâre si cu asistenta Inspectorului Scolar va repartiza sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru bugetele unitatilor administrativ teritoriale, si în cadrul acestora, pe fiecare institutie de învatamânt preuniversitar.

Din cele mai sus retinute, a rezultat ca pârâtii din prezenta cauza au - fiecare în parte - atributii în activitatea de finantare a învatamântului preuniversitar, ceea ce le confera acestora legitimare procesuala pasiva.

O eventuala lipsa a calitatii procesuale pasive ar putea fi mai degraba pusa în discutie în legatura cu pârâta Scoala generala Moftinu Mic, în raport de dispozitiile legale în materie de finantare, mai sus evocate.

Fata de considerentele mai sus retinute si întrucât cauza a fost solutionata pe exceptie, fara sa fi fost cercetat fondul, Curtea în temeiul art. 312 alin.1 si 5 Cod procedura civila coroborat cu art.  316 si 296 Cod procedura civila a admis recursul si a casat hotarârea atacata cu trimitere pentru rejudecare în fond la aceeasi instanta.