Desfacerea contractului individual de muncă. Omisiunea informării sindicatului. Consecinţe. Anularea deciziei de concediere

Decizie 873/R din 14.04.2010


Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia civilă nr. 873/R din 14 aprilie 2010

Prin sentinţa civilă nr. 3234 din 12 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a respins acţiunea civilă formulată de către reclamantul SINDICATUL LIBER UNIMET în numele şi pentru membrii de sindicat reprezentaţi în contradictoriu cu pârâta S.C. R. S.A. având ca obiect un litigiu de muncă.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut că membrilor de sindicat  C.A., I.M., I.P., A.G., L.E., P.I.,C.I. şi B.V. li s-a desfăcut contractul individual de muncă în temeiul art. 65 din Codul muncii, având în vedere dificultăţile economice prin care a trecut societatea pârâtă.

Desfiinţarea locului de muncă este efectivă atunci când postul este suprimat din structura angajatorului, are o cauză reală, când prezintă caracter obiectiv şi este derivată când are la bază studii temeinice privind îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea.

Potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. 1 din Codul Muncii, o persoană poate fi concediată pentru motive care nu ţin de aceasta, determinate de desfiinţarea locului de muncă din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia.

Motivele ce impun concedierea trebuie să vizeze acele locuri de muncă care au fost ocupate de salariaţii cărora li s-au emis deciziile de încetare a raporturilor de muncă.

Conform dispoziţiilor art. 68 alin. 1, prin concedierea colectivă se înţelege concedierea într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive, care nu ţin de persoana salariatului, a unui număr de: a) cel puţin 10 salariaţi – dacă angajatorul care indisponibilizează are încadraţi mai mult de 20 salariaţi şi mai puţin de 100 salariaţi; b) cel puţin 10 % din salariaţi dacă angajatorul care indisponibilizează are încadraţi cel puţin 100 salariaţi dar nu mai puţin de 300 salariaţi şi c) cel puţin 30 salariaţi dacă angajatorul care indisponibilizează are încadraţi cel puţin 300 de salariaţi.

Concedierea efectuată raportată la prevederile art. 68 alin. l lit. c din Codul Muncii nu a fost una colectivă şi anterior concedierii au fost respectate dispoziţiile prevăzute de art. 167 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de societate, fapt care rezultă şi din copia procesului-verbal nr. 4/27.05.2009 al şedinţei Consiliului de Administraţie.

Pârâta, a depus la dosarul cauzei Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 4/27.05.2009 aferentă procesului-verbal nr. 4/27.05.2009 şi lista personalului propus pentru reducere începând cu data de 01.06.2009 din care rezultă că  s-a aprobat reducerea unui număr de 29 salariaţi.

De asemenea, aceasta a depus copii după situaţia rezultatelor financiare şi a evoluţiei comenzilor pe anul 2009, din care rezultă că  resursele băneşti au scăzut ca si numărul de comenzi. Aşa fiind angajatorul a făcut proba măsurilor luate conform prevederilor art.287 din Codul Muncii, până la prima zi de înfăţişare, prin aceasta dovedindu-se desfiinţarea efectivă a posturilor.

În acest context nu este lipsit de importanţă faptul că prin Sentinţa Comercială nr. 2579/02.11.2009 a Tribunalului Comercial Cluj s-a deschis procedura generală de insolvenţă faţă de pârâtă numindu-se ca şi administrator judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania SPRL Cluj-Napoca. 

Faţă de acestea tribunalul în temeiul art. 238 şi urm. C.muncii a respins ca neîntemeiată acţiunea întrucât măsura desfacerii contractului individual de muncă a membrilor de sindicat pe care îi reprezintă a fost una efectivă şi a avut o cauză reală şi serioasă.

Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul SINDICATUL LIBER UNIMET solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinţei civile recurate, ca fiind nelegală şi netemeinică şi, reţinând cauza spre rejudecare, pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivele de recurs arată că instanţa de control judiciar trebuie să analizeze legalitatea deciziilor de concediere contestate în cauză şi dând reprezentarea justă, să asigure corecta aplicare a legii.

Privitor la aspectele de nelegalitate privind condiţiile de formă şi procedurale ale deciziilor de concediere, invocate prin cererea introductivă raportat la dispoziţiile art.167, 168 si 191 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate 2008-2009.

Instanţa în considerentele sentinţei recurate a lăsat nesoluţionate criticile formulate prin acţiunea introductivă privitoare la nelegalitatea deciziilor de concediere raportat la dispoziţiile convenţionale cuprinse în art.167, 168 şi 191 din CCM la nivel de unitate în vigoare, şi care ar fi fost hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii şi pronunţarea unei sentinţe legale şi temeinice.

Obligativitatea parcurgerii etapei informării şi consultării sindicatului şi în cazul unor concedieri individuale, decurge în mod imperativ din prevederiile art.167 din CCM la nivel de unitate, şi care rezultat al negocierii reprezintă acord de voinţa al părţilor materializat în clauza din CCM la nivel de unitate, în vigoare, şi care reprezintă legea părţilor.

In opinia recurentei, lipsind de efecte juridice clauza prevăzută în art.167 din CCM, instanţa a depăşit limitele puterii judecătoreşti, pronunţând o sentinţă lipsită de temei legal, în condiţiile în care CCM este în vigoare, a fost negociat şi încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, angajatorul fiind ţinut de obligativitatea respectării întocmai a clauzelor contractuale asumate prin semnarea contractului colectiv de muncă şi a căror neexecutare instanţa a fost chemată să o sancţioneze.

Prin urmare, fiind chemată să statueze asupra existenţei dreptului dedus judecăţii, corolar al obligaţie angajatorului de parcurgere şi în situaţia unei concedieri individuale, a procedurii prealabile emiterii deciziilor de desfacere a contractului individual de muncă pentru motive neimputabile, în sensul informării şi consultării sindicatului în condiţiile şi limitele stabilite prin art.167 din CCM, instanţa trebuia să verifice dacă art.167 este în vigoare (CCM este semnat de părţi şi înregistrat) şi dacă se aplică în speţa, în atare situaţie neexecutarea unei clauze din CCM atrăgând răspunderea persoanei care se face vinovată de aceasta.

Chiar dacă dispoziţiile legale în materie nu prevăd o astfel de obligaţie decât în cazul unei concedieri colective, prevederea din art.167 CCM trebuie analizată în contextul arătat anterior, fiind aşadar o prevedere convenţională mai favorabilă salariaţilor plecând de la minimul legal şi care statuează această obligaţie numai în cazul concedierilor colective, clauza fiind rezultat al negocierii colective şi obligatorie pentru părţi potrivit principiului forţei obligatorii a convenţiilor ( pacta sunt servanta).

Cât priveşte susţinerea pârâtei făcută în întâmpinare, în sensul că, în situaţia dedusă judecăţii aceasta nu era obligată să respecte procedura şi termenele stabilite în art.167 din CCM 2008-2009 nefiind în situaţia unei reduceri de activitate sau reorganizare, solicită să aibă în vedere că, în chiar cuprinsul deciziilor de desfacere contestate se arată expres, în art.3 din decizie, ca motivele care au determinat concedierea persoanei sunt cele prevăzute de art.158 din CCM 2008-2009 de la nivelul unităţii.

Ori, art.158 din CCM 2008-2009 stabileşte situaţiile în care angajatorul poate desface contractul individual de muncă din motive neimputabile salariatului, ceea ce înseamnă că, la momentul emiterii deciziilor de desfacere angajatorul a avut în vedere că măsura a desfacerii contractelor una din situaţiile prevăzute în art.158 la care a făcut trimitere în decizie, reducerea de personal urmată de desfiinţarea posturilor de natură celor ocupate de salariat cum este cazul în speţă încadrându-se în art.158 lit.a fiind aşadar asimilată reorganizării.

Având în vedere dispoziţiile art.77 din Codul Muncii, potrivit cărora la analiza caracterului legal şi temeinic al deciziei de desfacere instanţa este ţinută de motivele de fapt şi de drept arătate în decizie, neputând fi primite în apărarea pârâtei alte motive, urmează ca , susţinerea pârâtei în sensul că nu sunt în prezenţa unei reduceri de activitate sau reorganizare nu poate fi primită, devenind astfel incidente în cauză şi dispoziţiile art.167 din CCM 2008-2009, angajatorul având obligaţia notificării şi informării sindicatului anterior emiterii deciziilor şi consultarea acestuia în vederea reducerii efectelor măsurii dispuse.

Soluţia anulării deciziilor contestate este judicioasă, raportat la neexecutarea de către angajatorul a obligaţiei asumate prin art.167 din CCM 2008-2009 chiar şi în situaţia în care în conţinutul contractului colectiv nu se prevede care este sancţiunea în cazul nerespectării acestei obligaţii, având în vedere regula potrivit căreia orice clauză din contract se va interpreta în sensul în care ar produce un efect şi nu în acela în care ar fi lipsită de orice efecte.

Atitudinea pârâtei constituie aşadar un abuz de drept, şi care trebuie sancţionat ca atare de către instanţa, aceasta în chiar conţinutul deciziilor de desfacere arată că acestea au fost emise în executarea şi cu respectarea dispoziţiilor CCM 2008-2009, în ceea ce priveşte justificarea măsurii (art.158) şi respectarea criteriilor şi ordinii de prioritate a concedierilor (art.168) însă se dezice de respectarea dispoziţiilor art.167 din acelaşi contract şi care instituie în sarcina acesteia obligaţia informării şi consultării sindicatului anterior şi concomitent dispunerii măsurii concedierii.

Mai mult, angajatorul nu numai că nu a respectat termenul de informare de 60 de zile anterior luării măsurii, dar nu a dat dovadă măcar de un minim de bună credinţă, informând sindicatul doar ulterior luării deciziei concedierii salariaţilor ( vezi adresa 707/01.06.2009 a SC R.) , sindicatul nefiind invitat cel puţin la Sedinţa Consiliului de Administraţie din data de 27.05.2009, când se pretinde că s-a dispus această măsură, încălcându-se în acest mod şi dispoziţiile art.191 din CCM, astfel cum a fost modificat prin Actul adiţional nr.95/1/2008/74/16.05.2008, şi implicit dispoziţiile Legii 467/2006.

Cât priveşte momentul în care a fost dispusă măsura concedierii salariaţilor reclamanţi, invederează instanţei că, în cuprinsul deciziei ca temei în drept al concedierilor se indică Hotărârea CA din data de 28.05.2009, pentru ca la dosarul cauzei să se depună un PV de şedinţă şi o Hotărâre a Consiliului de Administraţie din data de 27.05.2009, iar în cuprinsul adresei de informare Nr. 707/.01.06.2009 să se facă trimitere ca motivare a măsurii concedierii la o şedinţă a CA din data de 29.05.2009.

In această ordine de idei, şi luând în considerare faptul că Sindicatul nu a fost informat şi nu a participat la Sedinta CA în care s-a dispus măsura reducerii unor posturi, este evident că această Hotărâre a fost fabricată ulterior, pro causa, tocmai pentru a acoperii nelegalitatea deciziilor de concediere raportat la motivare în fapt şi în drept a măsurii reducerii unor posturi de natura celor ocupate de salariaţii disponibilizaţi.

Faptul că, la momentul acordării cuvântului pe fond la termenul din 11.12.2009, pârâta a învederat instanţei că la momentul actual societatea se află declarată în insolvenţă, nu poate constitui motiv de confirmare a valabilităţii deciziilor de concediere, momentul la care se cercetează legalitatea şi temeinicia deciziilor de concediere contestate este cel al datei în care acestea au fost emise şi nu ulterior.

Privitor la această situaţie, invederează instanţei de recurs că, la nivelul angajatorului a mai fost dispusă în luna ianuarie 2009 măsura reducerii unui număr de 20 de salariati, fundamentată pe aceeaşi pretinsă dificultate economică a societăţii, contestaţii la deciziile de concediere făcând obiectul dosarului nr.1380/117/2009 cu privire la care s-a pronuntat instanta de recurs, respectiv Curtea de Apel Cluj prin Decizia nr.2861/R/2009 pronunţată în şedinţa publică din 09.12.2009 şi statuând asupra caracterului de nelegalitate a deciziilor de concediere pe care le-a anulat şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu toate consecinţele ce decurg din acesta, respectiv, reintegrarea şi plata corespunzătoare a drepturilor salariale.

De asemenea, prin Cererea de Admitere a creantei înregistrată la dosarul de insolvenţă nr.2035/1285/2009 a numitei SC R. SA, organizatia sindicală s-a înscris pe tabloul preliminar al creditorilor pe lângă alte creanţe şi cu cele rezultate din executarea dosarului 1380/117/2008 cât şi a prezentei cauze, existând astfel premisele reparării prejudiciului produs salariaţilor concediaţi în mod ilegal.

In concluzie, fată de cele arătate mai sus, consideră că emiterea deciziilor de desfacere s-a făcut nu nerespectarea procedurii legale prealabile astfel cum este reglementată de dispoziţiile art.167 din CCM la nivel de unitate, sancţiunea fiind una singura, nulitatea măsurii dispuse cu nesocotirea dispoziţiilor legale sau convenţionale privitoare la conditiile şi termenele în care pot fi emise deciziile de desfacere.

Privitor la lipsa caracterului efectiv al desfiinţării posturilor, cauza acesteia nefiind una reală şi serioasă.

Soluţia pronunţată de instanta, în sensul constatării caracterului real şi serios al concedierilor nu este rezultatul unei interpretări complete şi corecte a probelor administrate, pârâta nedepunând la dosarul cauzei organigramele anterioare şi ulterioare momentului luării măsurii desfiinţării unor posturi de natura celor ocupate de salariaţii disponibilizaţi.¬

Dintr-o interpretare corectă a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, rezultă că, în lipsa unei organigrame anterioare şi ulterioare momentului disponibilizării, organigrama pe care pârâta a susţinut că nu este obligată să o întocmească, nu se poate conclude ca în realitate a avut loc o suprimare efectivă şi definitivă a acestor posturi din structura funcţional-organizatorică a angajatorului.

Aşa cum a arătat anterior, în cursul lunii ianuarie a anului 2009 la nivelul societăţii pârâte a avut loc un prim val de concedieri, fundamentate pe aceeaşi pretinsă criză financiară a societăţii şi necesităţii reducerii cheltuielilor cu personalul, datorată  lipsei comenzilor, pentru ca în luna mai să fie dispusă o nouă asemenea măsură, cu a cărui control judiciar este investită instanţa în prezenta cauză.

In această ordine de idei, invederează instanţei de recurs că, în perioada ce a urmat primelor concedieri şi chiar şi în cursul lunii mai 2009 ( anterior celui de al doilea val de concedieri) , la nivelul societăţii pârâte au fost angajate pe aceleaşi posturi ca cele desfiinţate persoane noi, şi care aveau contracte încheiate pe perioada determinată şi până în 06.04.2010.

Ori, chiar dacă o parte dintre angajaţii noi (februarie- mai) au fost cuprinşi în noua concediere din 01.07.2010, atrage atenţia instanţei şi asupra faptului că o parte dintre angajaţii noi au fost mentinuti pe aceleaşi posturi ca cele desfiinţate, în detrimentul salariaţilor mai vechi şi care au fost concediaţi, cu încălcarea principiului stabilităţii la locul de muncă şi regulilor nediscriminării.

Analizând actele dosarului prin prisma motivelor de recurs Curtea reţine următoarele:

Prin deciziile contestate emise la data de 2 iunie 2009, pârâta a luat măsura desfacerii contractelor individuale de muncă ale membrilor de sindicat, începând cu data de 2 iulie 2009, motivat de dificultăţile economice prin care a trecut societatea.

Însă, anterior emiterii acestor decizii de concediere individuală, societatea pârâtă avea obligaţia respectării dispoziţiilor cuprinse în art. 167 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SC R. SA pe anii 2008-2009, obligaţie pe care însă nu şi-a îndeplinit-o, criticile formulate de recurentă fiind fondate în acest sens.

Astfel, potrivit art. 167 alin. 1 din Contractul colectiv la nivel de unitate: „… în situaţia în care conducerea unităţii a aprobat măsuri de reducere a activităţii ori de reorganizare a procesului de producţie, care a determinat încetarea unor contracte individuale de muncă, patronul este obligat să comunice în scris organizaţiei sindicale numărul posturilor ce ar urma să fie reduse, natura acestora pe unitate şi pe compartimente, precum şi cauzele concrete care au dus la necesitatea acestor măsuri. Anunţul organizaţiei sindicale se face cu minimum 60 de zile calendaristice înainte de începerea curgerii termenului de preaviz prevăzut de art. 158”.

Potrivit procesului-verbal nr. 4/27 mai 2009 al şedinţei Consiliului de administraţie, ce a avut ca ordine de zi şi organizarea şi reorganizarea în situaţia cerută de criză, s-a discutat disponibilizarea unui număr de 29 de angajaţi, astfel că pârâta trebuia să procedeze la încunoştinţarea sindicatului şi abia ulterior avea posibilitatea de a proceda la reorganizarea efectivă prin  reducerea numărului de posturi.

Obligativitatea parcurgerii etapei informării sindicatului şi în cazul unor concedieri individuale decurge în mod imperativ din prevederile mai sus arătate, astfel că înainte cu 60 de zile de data de 02.06.2009 – data curgerii termenelor de preaviz în speţă, unitatea pârâtă trebuia să comunice în scris organizaţiei sindicale numărul posturilor ce ar urma să fie reduse, natura acestora pe unitate şi pe compartimente, precum şi cauzele concrete care au dus la necesitatea acestor măsuri.

Or, emiţând deciziile de desfacere a contractului de muncă fără anunţarea prealabilă a organizaţiei sindicale, pârâta a încălcat prevederile art. 167 din CCM la nivel de unitate, prevederi aplicabile în cauză în temeiul art. 236 şi următoarele din Codul muncii, ceea ce face ca dispoziţiile de desfacere a contractelor de muncă să fie nelegale, aşadar în mod nelegal s-a apreciat de către tribunal că acţiunea formulată de reclamantul sindicat este nefondată şi a menţinut deciziile atacate.

Chiar dacă dispoziţiile legale în materie nu prevăd o astfel de obligaţie decât în cazul unei concedieri colective, prevederea din art. 167 CCM trebuie analizată în contextul arătat anterior, fiind aşadar o prevedere convenţională mai favorabilă salariaţilor plecând de la minimul legal şi care statuează această obligaţie numai în cazul concedierilor colective, clauza fiind rezultat al negocierii colective şi obligatorie pentru părţi potrivit principiului forţei obligatorii al contractelor.

Deşi, în cauză pârâta a emis adresa nr. 707/01.06.2009 comunicată reclamantului la aceeaşi dată, prin care îl informa cu privire la numărul posturilor reduse, aceasta nu îndeplineşte condiţiile de formă ale înştiinţării impuse de Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, fiind emisă doar cu o zi înainte de începerea curgerii termenelor de preaviz şi fără a cuprinde natura posturilor pe unitate şi pe compartimente. Mai mult decât atât, în cuprinsul adresei de informare se face trimitere ca motivare a măsurii concedierii la o şedinţă a consiliului de administraţie din data de 29.05.2009, cu toate că din actele dosarului reiese că o atare şedinţă a avut loc în data de 27.05.2009.

Faţă de considerentele expuse anterior, susţinerea recurentului că prima instanţă nu a ţinut cont de aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor cuprinse în Contractul colectiv de muncă de la nivelul unităţii, apare ca fiind fondată.

De asemenea, cu privire la lipsa caracterului real şi serios al cauzelor ce au determinat concedierile, Curtea de Apel observă că în luna mai 2009, cu puţin timp înainte de şedinţa Consiliului de administraţie în care s-a aprobat concedierea celor 29 salariaţi, pârâta a efectuat 4 angajări de personal pe posturi similare respectiv lăcătuş şi sudor, după cum rezultă din copia registrului general de evidenţă a salariaţilor.

Prin urmare, Curtea constată că angajarea altor salariaţi pe aceleaşi posturi în zilele anterioare celei în care au încetat raporturile juridice de muncă în temeiul deciziilor de concediere contestate, infirmă caracterul real şi serios al desfiinţării locului de muncă, punând sub semnul îndoielii măsura în care pretinsele dificultăţi economice, ori necesitatea reducerii cheltuielilor de personal au determinat această măsură.

Raportând probele administrate în cauză la dispoziţiile legale incidente, Curtea reţine că soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii reclamantului reflectă o aplicare şi interpretare eronată a legii în cauză, ceea ce impune potrivit art. 312 rap. la art.304 pct.9 C.proc.civ. modificarea hotărârii, în sensul admiterii acţiunii formulată de Sindicatul Liber Unimet Cluj-Napoca pentru membrii de sindicat în contradictoriu cu pârâta SC R. SA şi în consecinţă va anula Deciziile nr. 109/02.06.2009, 105/02.06.2009, 107/02.06.2009, 108/02.06.2009, 118/02.06.2009, 103/02.06.2009, 112/02.06.2009, 119/02.06.2009,  emise de pârâtă, va dispune reintegrarea în funcţia şi postul deţinut anterior emiterii deciziilor de desfacere a contractelor individuale de muncă, va obliga pârâta la plata drepturilor salariale indexate, majorate şi reactualizate de la data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă pentru fiecare dintre membrii de sindicat menţionaţi.