Omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la un capăt accesoriu de cerere. Soluţionare ulterioară prin încheiere de îndreptare a erorilor materiale. Nelegalitate

Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia civilă nr. 1030/R/ din 30 aprilie 2010

Prin sentinţa civilă nr. 310/20.01.2009 a Judecătoriei Zalău a fost admisă în parte acţiunea de divorţ formulată de reclamantul A.N.  în contradictoriu cu pârâta A.M. şi s-a dispus desfacerea căsătoriei acestora din culpă comună.

S-a dispus ca pârâta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de C.

Ulterior, la cererea pârâtei A.M., s-a dispus îndreptarea erorii materiale din sentinţa civilă nr. 310 din 20.01.2009 a Judecătoriei Zalău în sensul că „pârâta va purta numele dobândit prin căsătorie, acela de Antal”.

Pentru a hotărî astfel, s-a ţinut seama că reclamantul şi-a dat consimţământul ca pârâta  să  poarte în continuare numele de Antal.

Prin decizia civilă nr. 96 din 13 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Sălaj, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A.N. împotriva încheierii civile nr. 310 din 30 iunie 2009 de îndreptarea a erorii materiale a sentinţei civile nr. 310/2009.

Pentru a pronunţa această încheiere tribunalul a reţinut că la soluţionarea pe fond a  divorţului  dintre părţi – 20.01.2009 – reclamantul şi-a dat consimţământul ca pârâta să poarte în continuare numele dobândit prin căsătorie acela de „A.”.

Cu toate acestea prima instanţă, prin sentinţa de divorţ, a dispus ca pârâta să revină la numele avut anterior căsătoriei acela de „C.”.

Sentinţa a fost îndreptată prin admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale formulată de pârâtă, prin încheierea civilă nr. 310/30.06.2009.

Conform art. 281 Cod procedură civilă erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Faptul că prima instanţă din eroare nu a reţinut că reclamantul şi-a dat consimţământul ca pârâta să poarte numele dobândit prin căsătorie se încadrează în condiţiile prev. de art. 281 Cod procedură civilă, şi ca atare în mod legal prima instanţă a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul celor date prin consimţământ de către reclamant.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A.N. solicitând admiterea recursului, desfiinţarea în întregime a deciziei ca netemeinică şi nelegală cu privire la păstrarea de către pârâtă a numelui dobândit prin căsătorie, acela de „Antal” precum şi cu privire la cheltuielile de judecată şi menţinerea sentinţei civile nr. 310 din 30.01.2009 pronunţată de Judecătoria Zalău aşa cum a fost pronunţată înainte de admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale.

În motivarea recursului arată că ulterior comunicării sentinţei civile nr. 310/2009 pârâta a înţeles să formuleze o cerere prin care a solicitat instanţei îndreptarea erorii materiale în sensul că din eroare s-a dispus ca aceasta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, deşi reclamantul şi-a dat consimţământul să poarte numele dobândit prin căsătorie.

Consideră că Judecătoria Zalău a făcut o greşită aplicare a legii, respectiv art. 40 din Codul familiei, pronunţând o soluţie netemeinică şi nelegală în sensul că reclamantul nu a fost citat la termenul de judecată în care s-a soluţionat cererea de îndreptare a erorii materiale.

Arată că nu este de acord ca pârâta A.M., născută C., să poarte numele dobândit prin căsătorie, deoarece nu se justifică în nici un fel.

Aşa cum a arătat şi în motivele de apel, fiica rezultată din căsătorie este majoră, s-a căsătorit în SUA, pârâta nu desfăşoară activitate publică, nu s-a distins prin activităţi meritorii pe plan social, ştiinţific, cultural, iar fără dovada unor motive temeinice, în lipsa învoielii dintre soţi, instanţa nu poate încuviinţa purtarea în continuare a numelui celuilalt soţ.

Consideră că prin pronunţarea unei soluţii de încuviinţare a purtării numelui din căsătorie printr-o dispoziţie ulterioară celei de divorţ s-au încălcat dispoziţiile art. 1201 C. civil privind autoritatea de lucru judecat pentru cererea referitoare la nume.

Întrucât hotărârea de divorţ a rămas definitivă şi irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac, instanţa de fond nu se mai putea pronunţa printr-o altă hotărâre cu privire la capătul de cerere soluţionat deja în mod irevocabil.

Potrivit art. 40 din Codul familiei, dacă soţii nu se învoiesc să păstreze numele dobândit în timpul căsătoriei, fiecare dintre foştii soţi va purta numele avut înainte de căsătorie, în cauza de faţă neexistând o asemenea învoială aşa cum s-a susţinut de pârâtă.

Consemnările făcute cu ocazia interogatoriului luat reclamantului nu face dovada existenţei unei învoieli intervenită între soţi cu privire la păstrarea numelui de către pârâtă.

Arată că în cauză nu există nici un interes material important, social sau moral ce ar putea fi vătămată prin schimbarea numelui, pârâta putând să-şi desfăşoare în continuare munca în străinătate, fără ca schimbarea numelui să provoace confuzie cu privire la identitatea sa.

Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să admită recursul pentru următoarele considerente:

Cererea privind numele este o cerere accesorie, potrivit art. 6131 alin. 3 Cod procedură civilă.

Potrivit art. 40 din Codul familiei „La desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii se pot învoi ca soţul care, potrivit art. 27, a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soţ, să poarte acest nume şi după desfacerea căsătoriei. Instanţa judecătorească va lua act de această învoială prin hotărârea de divorţ. Instanţa, pentru motive temeinice, poate să încuviinţeze acest drept chiar în lipsa unei învoieli între soţi. Dacă nu a intervenit o învoială sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi va purta numele ce avea înainte de căsătorie.“

Din acest text legal, mai precis din aliniatul 3, rezultă că în cazul în care nu a intervenit o învoială sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi va purta numele ce avea înainte de căsătorie.

Mai rezultă că instanţa este obligată din oficiu a se pronunţa cu privire la nume, în sensul că fiecare dintre foştii soţi va purta numele ce avea înainte de căsătorie, chiar dacă nu s-a formulat de către vreuna dintre părţi o cerere de revenire la numele purtat anterior căsătoriei.

În practicaua sentinţei civile nr. 310/20.01.1009 pronunţată în prezentul dosar de către Judecătoria Zalău se menţionează că reclamantul îşi dă consimţământul ca pârâta să poarte în continuare numele dobândit prin căsătorie.

Prin urmare având în vedere că instanţa a omis să observe că între părţi a intervenit învoiala îndreptăţeşte a se crede că a analizat din oficiu aspectul cu privire la nume, în modalitatea reţinută de curte mai sus, anume ipoteza în care instanţa este obligată din oficiu a se pronunţa cu privire la nume, în sensul că fiecare dintre foştii soţi va purta numele ce avea înainte de căsătorie, chiar dacă nu s-a formulat o cerere de revenire la numele purtat anterior căsătoriei.

Procedând însă în acest fel instanţa a omis a observa că s-a formulat o cerere şi că nu trebuia să se pronunţe din oficiu ci trebuia să analizeze cererea formulată şi să se pronunţe asupra ei.

Neprocedând în acest fel instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere accesoriu, ipoteză care se încadrează în cazul prevăzut de art. 2812 Cod procedură civilă care prevede că „Daca prin hotărârea data instanţa a omis sa se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii in acelaşi termen in care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar in cazul hotărârilor date in fond după casarea cu reţinere, in termen de 15 zile de la pronunţare. Cererea se soluţionează de urgenta, cu citarea parţilor, prin hotărâre separata. Prevederile art. 2811 alin. 3 se aplica in mod corespunzător.“

Prin urmare părţile trebuia să uzeze de prevederile art. 2812 Cod procedură civilă privind omisiunea pronunţării asupra unui capăt de cerere iar nu de procedura privind îndreptarea erorii materiale prevăzută de art. 281 Cod procedură civilă cum în mod nelegal a admis prima instanţă.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 8 şi pct. 9 Cod procedură civilă cât şi al art. 312 alin. 5, art. 299 alin. 1 şi art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea urmează să admită recursul declarat de reclamantul A.N. împotriva deciziei civile nr. 96 din 13.11.2009 a Tribunalului Sălaj, pe care o va casa şi rejudecând va admite apelul promovat de reclamantul A.N. în contra încheierii civile din 30.06.2009 a Judecătoriei Zalău, pe care o va schimba în tot, în sensul că va respinge ca nefondată cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de pârâta A.M.

Domenii speta

Spete similare