Cheltuieli de judecată. Renunţare la judecata apelului. Obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatelor în sumă de 10% din valoarea onorariului de avocat . Nelegalitate

Decizie 73/R/2010 din 15.01.2010


Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 73/R din 15 ianuarie 2010

Prin sentinţa civilă nr. 230 din 24.02.2009, pronunţată de Judecătoria Târgu Lăpuş, s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta M.L.A., în contradictoriu cu pârâtul M.C.G., precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant reconvenţional M.C.G., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvenţională M.L.A. şi, în consecinţă: s-a desfăcut căsătoria încheiată între părţi la data de 07.11.1997 din vina ambelor părţi; s-a dispus ca după desfacerea căsătoriei reclamanta să revină la numele avut anterior căsătoriei; s-au încredinţat minorii rezultaţi din căsătorie spre creştere şi educare pârâtului-reclamant reconvenţional M.C.G. şi a fost obligată reclamanta-pârâtă reconvenţional M.L.A. la plata unei pensii lunare de întreţinere în favoarea minorilor rezultaţi din căsătoria desfăcută, în cuantum de 200 lei/lună, (câte 100 lei pentru fiecare minor) începând cu data de 24.02.2009, până la majorat sau noi dispoziţiuni ale instanţei. Fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta M.L.A., solicitând schimbarea sentinţei, în sensul admiterii acţiunii principale şi respingerii cererii reconvenţionale.

La data de 15.09.2009 apelanta a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a solicitat a se lua act că renunţă la judecata apelului declarat.

Prin încheierea civilă nr. 192/A/08.10.2009, pronunţată de Tribunalul Maramureş, s-a luat act de renunţarea reclamantei apelante la judecarea apelului pe care l-a promovat, Tribunalul având în vedere la pronunţarea acestei soluţii prevederile art. 298 coroborate cu cele ale art. 246 C.proc.civ.

Potrivit prevederilor art. 246 alin. 3 C.proc.civ., dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată (în speţă, după comunicarea cererii de apel) instanţa, la cererea pârâtului (respectiv a intimatului), a obligat pe reclamantă (apelantă) la cheltuieli.

Intimatul, prin reprezentantul său prezent în instanţă, a solicitat obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei, reprezentând onorariul avocaţial.

Instanţa, făcând aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 C.proc.civ., a diminuat onorariul avocaţial, la suportarea căruia a fost obligată apelanta, de la 1000 lei la 100 lei, apreciind că raportat la munca îndeplinită de avocat în apel, este nepotrivit de mare onorariul de 1000 lei.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, pârâtul, solicitând, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C.proc.civ., modificarea în parte a încheierii recurate, în sensul obligării intimatei la plata în întregime a cheltuielilor de judecată aferente apelului, în sumă de 1.000 lei, în loc de 100 lei, cum s-a dispus prin încheierea recurată.

În motivarea recursului s-a arătat că, potrivit art. 274 alin. 1 C.proc.civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată, cheltuielile fiind reprezentate de ansamblul sumelor de bani suportate de părţi în legătură cu activitatea lor procesuală, la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stând culpa procesuală a intimatei care a renunţat la judecarea cererii de apel doar la al treilea termen de judecată în faţa instanţei de apel.

Deşi recurentul a avut mari cheltuieli ocazionate cu judecarea procesului la fond, el nu a solicitat restituirea acestor cheltuieli de judecată, însă, intimata a formulat apel, iar pentru soluţionarea cauzei în apel, recurentul a fost obligat să-şi angajeze avocat şi să achite cuantumul onorariului avocaţial în sumă de 1.000 lei, conform chitanţei nr. 1088/10.09.2009. Avocatul ales de recurent s-a prezentat la două termene de judecată, iar pentru termenul din 08.10.2009 a formulat şi întâmpinare, pe care însă nu a mai depus-o la dosar, întrucât a constatat că era depusă de către apelantă cererea de renunţare la judecarea apelului.

S-a mai arătat de către recurent că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit în decizie de speţă că instanţa de judecată nu este îndreptăţită să reducă onorariul convenit de avocat cu clientul său.

Intimata, deşi legal citată, nu s-a prezentat în instanţă şi nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare pentru a-şi susţine poziţia procesuală.

Recursul este fondat.

Din actele dosarului de apel rezultă faptul că apelanta M.L.A. a promovat apel împotriva hotărârii primei instanţe la data de 10.04.2009, primul termen de judecată fiind fixat pentru data de 04.06.2009, termen pentru care apelanta, prin avocatul ales, a solicitat printr-o cerere depusă la Registratura Tribunalului Maramureş la 04.06.2009, judecarea în lipsă a cauzei.

La termenul de judecată din 04.06.2009 s-a prezentat în instanţă intimatul, asistat de avocat, lipsă fiind apelanta sau reprezentantul acesteia, cauza fiind amânată, la solicitarea reprezentantului intimatului, pentru a putea depune în cauză întâmpinare, pentru termenul de judecată din 10.09.2009.

La termenul din 10.09.2009 s-a prezentat în instanţă intimatul, asistat de avocat în substituirea avocatului său, lipsă fiind apelanta sau reprezentantul acesteia, cauza fiind amânată pentru termenul din 08.10.2009, în temeiul hotărârii din 01.09.2009 a Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Maramureş, coroborat cu art. 50 alin. 2 lit. b din Legea nr. 304/2004.

La data de 15.09.2009 apelanta a înregistrat la dosar, prin Registratura Tribunalului Maramureş, o cerere prin care arată că renunţă la judecarea apelului pe care l-a declarat.

Potrivit art. 246 alin. 3 C.proc.civ., dacă renunţarea la judecată s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, în speţă, după comunicarea cererii de apel, instanţa, la cererea pârâtului va obliga pe reclamant la cheltuieli.

În temeiul art. 246 alin. 3 C.proc.civ., intimatul era pe deplin îndreptăţit să solicite instanţei de apel obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate intimatului cu judecarea apelului, dat fiind că renunţarea apelantei la judecarea apelului pe care l-a promovat a intervenit după două termene de judecată stabilite în vederea soluţionării apelului şi, implicit, după comunicarea cererii de apel cu intimatul, fundamentul juridic al obligării apelantei la cheltuieli de judecată fiind art. 274 alin. 1 C.proc.civ.

Este adevărat că, potrivit art. 274 alin. 3 C.proc.civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, ori de câte ori vor constata că acestea sunt nepotrivit de mici sau de mari, dar nu este mai puţin adevărat că acest text legal nu-şi găseşte aplicarea în speţă, având în vedere următoarele considerente:

Onorariul avocaţial în sumă de 1.000 lei, achitat de către intimat prin chitanţa nr. 38/10.09.2009, pentru avocatul M.R., aferent contractului de asistenţă juridică nr. 90/04.06.2009 a fost stabilit între avocat şi clientul său în considerarea întregii reprezentări pe care avocatul urma să o asigure clientului său, respectiv, reprezentarea clientului la fiecare termen de judecată ce urma să se stabilească de instanţa de apel, depunerea unei întâmpinări la dosar, prin care să se formuleze apărări în raport de motivele de apel invocate de apelantă, etc., neputându-se defalca de către instanţă cât anume din acest onorariu în sumă de 1.000 lei era alocat pentru prezenţa avocatului, în reprezentarea clientului său, la fiecare termen de judecată şi cât anume era afectat pentru redactarea întâmpinării şi susţinerea acesteia în instanţă.

În condiţiile în care apelanta nu ar fi renunţat la judecarea apelului său, fără îndoială că s-ar fi avut în vedere de către instanţa de apel, la stabilirea cheltuielilor de judecată cuvenite fiecăreia dintre părţi, întregul cuantum al acestui onorariu avocaţial.

Oricum, împrejurarea că apelanta a renunţat la judecarea apelului pe care l-a promovat după două termene de judecată şi după comunicarea cererii de apel cu intimatul, în nici un caz nu-l poate priva pe intimat de dreptul de a obţine restituirea în întregime a cheltuielilor de judecată pe care, din culpa exclusivă a apelantei, i le-a ocazionat purtarea procesului în faza de apel.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că modificarea de către instanţa de judecată a cuantumului onorariului avocaţial stabilit de către avocat cu clientul său, reprezintă practic o intervenţie în contractul încheiat între cei doi, contravenind astfel prevederilor art. 31 din Legea nr. 51/1995, modificată, conform căruia contractul încheiat între părţile raportului juridic de asistenţă juridică nu poate fi stânjenit sau controlat direct sau indirect de un organ al statului, competenţa soluţionării eventualei cereri prin care se contestă cuantumul onorariului revenind exclusiv Consiliului Baroului Judeţean de Avocaţi.

Astfel, potrivit art. 30 din Legea nr. 51/1995, republicată, „(1) Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său.

(2) În acest scop, avocatul poate să îşi deschidă un cont bancar pentru încasarea onorariilor şi altul pentru depunerea sumelor primite de la client pentru cheltuieli procesuale în interesul acestuia. Modul de administrare a sumelor predate de client avocatului, pentru cheltuieli procesuale în interesul său, va fi stabilit prin convenţia dintre avocat şi client, în condiţiile prevăzute de statutul profesiei.

(3) Contractul de asistenţă juridică, legal încheiat, este titlu executoriu. Învestirea cu formulă executorie este de competenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială se află sediul profesional al avocatului. Restanţele din onorarii şi alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul procesual al clientului său se recuperează potrivit dispoziţiilor statutului profesiei”.

Art. 31 din aceeaşi lege prevede următoarele: „Contestaţiile şi reclamaţiile privind onorariile se soluţionează de decanul baroului. Decizia decanului poate fi atacată la consiliul baroului”.

Aşa fiind, în temeiul considerentelor mai sus expuse şi a prevederilor art. 246 alin. 3 C.proc.civ., rap. la art. 274 C.proc.civ., Curtea constată că recursul este fondat, urmând să-l admită în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ., conform dispozitivului prezentei decizii.