Exceptie nelegalitate

Decizie 1034 din 07.09.2006


Deliberând  în temeiul art.256 Cod procedura civila cu privire  la recursul  de  fata retine:

La  termenul  din 2.03.2006  a  fost supusa dezbaterii  exceptia  de  nelegalitate  a  Raportului  de Control Intermediar, întocmit  de Curtea de  Conturi  a  României - Camera  de  Conturi  Bucuresti, Directia  de  Control  Financiar Ulterior si implicit  a actelor  administrative subsecvente acestuia, respectiv Decizia nr.65/11.XI.2005  a  Curtii de Conturi  si Încheierea nr.80/22.XI.2005  a  completului aceleiasi institutii.

Autorul  exceptiei  de nelegalitate a  fost Dumitrescu Gabriela - pârâta  în Dosarul  nr.45836/3/2005 aflat pe rolul Tribunalului  Bucuresti - Sectia a VIII-a, care în temeiul  art.4  alin.1 din Legea nr.554/2004  a  contenciosului administrativ a  invocat exceptia dedusa judecatii.

Prin Încheierea de  sedinta  din 2.03.2006, Tribunalul Bucuresti  a  respins exceptia  de nelegalitate  a  actului  de  sesizare invocata de  pârâta Dumitrescu  Gabriela (fila 209 - dosar fond  si 243), ca neîntemeiata.

Spre  a  se  pronunta astfel , instanta a  retinut  ca  motivele  de  nelegalitate  invocate, nu pot fi invocate pe calea  unei  exceptii întrucât acesta reprezinta argumente  si  aparai  pe fond;

Tribunalul Bucuresti  a mai  retinut si ca  exceptia de  nelegalitate  se poate  invoca numai la actele  administrative cu caracter normativ,  astfel ca  nu pot fi retinute sustinerile  pârâtei.

Împotriva  Încheierii  din  2  martie 2006 a  declarat recurs , recurenta - pârâta  Dumitrescu  Gabriela.

Aceasta si-a întemeiat critica pe nelegalitatea si netemeinicia Încheierii atacate  sustinând în principal  ca:

1)  Instanta nu a fost competenta din  punct  de vedere  material sa solutioneze exceptia  de  nelegalitate, întrucât  actele administrative de  control stabilesc  obligatii mai mari  de 5  miliarde , în speta tinzându-se la recuperarea echivalentului  sumei  de  1.210.971,51 dolari SUA, ceea ce  este  potrivnic prevederilor art.10  alin.1  din Legea nr.554/2004.

În aceeasi ordine de idei  se  sustine necompetenta si prin  prisma prevederilor  art.4  din Legea nr.554/2004 ,  când  instantei de  fond îi revenea obligatia nu de  a judeca exceptia  ci de  a  suspenda cauza , cu fixarea  unui  termen  de  judecata  pentru continuarea judecatii  fondului, fiind  lipsit  de  relevanta  faptul ca  instanta  de  fond  este  chiar  instanta de  contencios administrativ.

2)  În ce  priveste exceptia  de  nelegalitate  invocata se  sustine ca prin raportul de  control intermediar s-a facut  aplicarea  unor  clauze dintr-un act juridic civil pe o perioada ulterioara rezilierii sale considerându-se  gresit de  organul de  control ca nu  s-au calculat penalitati pe luna octombrie  2000, conform contractului de  asociere nr. P/2 din  18 iunie 1997 încheiat  cu Primaria Municipiului Bucuresti  si  SC  Goodie's Prod SRL.

În principal recurenta  pârâta  solicita  instantei admiterea recursului, casarea Încheierii recurate si retinerea cauzei spre  competenta solutionare  , admiterea exceptiei de  nelegalitate  si  anularea actelor administrative atacate.

În  subsidiar  în masura în care s-ar  considera ca competenta revine  instanta de  fond  , se solicita admiterea recursului, modificarea  hotarârii atacate, admiterea exceptiei de  nelegalitate  si anularea actelor  administrative atacate.

Curtea  va respinge  ca nefondat recursul din considerentele ce se vor arata.

Motivele  de  recurs invocate art.304 pct.3 Cod procedura civila si art.304 pct.9 Cod procedura civila  se dovedesc  neîntemeiate  , iar critica adusa lor nefondata.

Potrivit prevederilor art.304 pct.3 Cod procedura civila, încheierea  atacata  , care în sensul legii este o mica hotarâre,poate fi  casata "când hotarârea s-a dat  cu  încalcarea  competentei altei instante".

În cauza,  curtea nu poate primi sustinerile recurentei - pârâte, în sensul incidentei  în cauza  a  prevederilor  art.10  alin.1 , teza a 2-1 din Legea nr.554/2004 întrucât primeaza Legea  speciala 94/1992, art.44 care corelata cu prevederile art.2 alin.1 din OUG 117/2003 stabilesc competenta în favoarea Tribunalului Bucuresti întrucât controlul s-a efectuat la Primaria  Sector 4 - ordonator principal de  credite aflat  pe raza municipiului Bucuresti.

Ca este  asa, o demonstreaza teza finala a alin 1, art.10 din  Legea 554/2004  care expres  prevede "daca prin lege speciala  nu se prevede altfel".

Critica  se  dovedeste nefondata  si în ce priveste gresita  aplicare  a art.4 din  Legea nr.554/2004 invocat ca temei în sustinerea  recursului declarat pe art.304 pct.9 Cod procedura civila.

Exceptia astfel cum ea  a  fost invocata nu  este  de  natura a conduce spre suspendarea  judecatii, întrucât  nelegalitatea  vizeaza  fondul cauzei  si nu o  exceptie  d e nelegalitate  în sensul  celor  stipulate  în art.4 din Legea nr.  contenciosului administrativ.

Ca este  asa o demonstreaza  însasi  sustinerile  recurentei-pârâta care  în sustinerea exceptiei  se  refera la nelegalitatea raportului  de  control intermediar fata de  clauzele contractuale,  si a  Deciziei 65/2005 si nu la textele  de lege în raport de care  exceptia de  nelegalitate  se cuvine a  fi cercetata.

Asadar, solutia  de  respingere  a  exceptiei de  nelegalitate apare  ca întemeiata, în cauza nefiind vorba  de  o  veritabila exceptie  de  nelegalitate  în sensul cerintelor impuse  de art.4  din Legea nr.554/2004 ci  de sustinerea nelegalitatii raportului  de  control  intermediar si  a Deciziei  65/2005 ca act subsecvent, aspecte ce vor fi luate în apreciere  de  Tribunal cu prilejul judecatii  fondului cauzei.

Pentru aceste motive, recursul  declarat  împotriva  Încheierii din 2.03.2006  apare  ca nefondat.

Vazând  prevederile  art.304 pct.3  , 9  Cod procedura civila  , art.3041 Cod procedura civila  si art.4 din Legea nr.554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul,  formulat de recurenta-pârâta Dumitrescu  Gabriela  împotriva  încheierii de sedinta  din data de  2.03.2004  pronuntata în dosarul nr. 45836/3/2005 (nr. vechi 8948/CA/2005)  al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte  de Munca ,Asigurari Sociale, Contencios Administrativ  si Fiscal  în dosarul nr. 3363/2005, în contradictoriu cu  intimata  Primaria  Municipiului Fetesti, ca nefondat.

Irevocabila.

Pronuntata în sedinta publica azi 7 septembrie 2006.

PRESEDINTE,JUDECATOR,JUDECATOR,

Carata Glodeanu ConstantaVoicu Rodica Apostol Filofteia

GREFIER,

Toader Daniela