Contestaţie în anulare. Omisiunea cercetării unui motiv de casare. Admisibilitate

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

În condiţiile în care instanţa de recurs a examinat legalitatea hotărârii atacate în ansamblul ei, deci şi sub aspectul prevederilor art. 304 ptc. 9 Cod pr. civilă în cauză nu se regăsesc motive de admisibilitate a contestaţiei în anulare deduse judecăţii, iar criticile formulate pe fondul cauzei nu pot fi primite în cadrul unei căi extraordinare de atac.

Prin cererea înregistrată la data de 31 octombrie 2005 şi precizată ulterior, pârâta S.C. C. H. S.A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 767/R din 17 octombrie 2005 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, solicitând anularea acesteia şi rejudecarea parţială a recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 2485 din 4 august 2005 a Tribunalului Harghita.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că instanţa de recurs a omis, din greşeală, să cerceteze motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, întrucât, privitor la decizia nr. 172 din 29 ianuarie 2001, s-a reţinut că aceasta nu stabileşte sarcini suplimentare faţă de fişa postului reclamantului, în calitate de agent comercial şi, cu toate acestea, s-a apreciat că atribuţiunile cuprinse în respectiva decizie cad în sarcina directorului de vânzări, deşi nici în privinţa acestuia nu s-a încheiat un act adiţional la contractul de muncă, prin care să fie suplimentate sarcinile de serviciu din fişa postului deţinut de acesta.

De asemenea, contestatoarea a susţinut că s-a omis examinarea atribuţiilor cuprinse în fişa postului reclamantului, acesta fiind absolvit în mod nelegal de răspundere, în condiţiile în care, deşi avea obligaţia de a-l informa pe directorul vânzări despre situaţia verificării clientului, l-a indus pe acesta în eroare, furnizându-i date nereale.

În fine, s-a conchis că instanţa de recurs a confundat date esenţiale din dosar.

Contestaţia în anulare formulată a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 318 teza finală din Codul de procedură civilă.

Examinând cererea prin raportare la motivele invocate, instanţa reţine următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăşi instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Raportat la temeiul juridic al contestaţiei în anulare supuse examinării – art. 318 Cod procedură civilă, teza finală – indicat de către contestatoare, Curtea este obligată a verifica dacă instanţa de recurs a omis sau nu să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare invocate în recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 857 din 13 iulie 2005 a Tribunalului Harghita.

Sub acest aspect se observă că, în cuprinsul cererii de recurs, pârâta contestatoare a indicat prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 Cod procedură civilă, iar din considerentele deciziei pronunţate, rezultă fără echivoc împrejurarea că instanţa de recurs a cercetat cauza sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3041 Cod procedură civilă, în cauză fiind vorba de o hotărâre nesusceptibilă de a fi atacată cu apel.

Astfel, s-a constatat că reclamantul nu se face vinovat de încălcarea atribuţiilor stabilite prin fişa postului, iar în aceste condiţii nu poate fi reţinută în sarcina lui săvârşirea vreunei abateri, prima instanţă dispunând în mod corect anularea dispoziţiei de sancţionare nr. 1734 din 30 mai 2005, emisă de pârâtă şi reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior.

Pentru a concluziona în acest fel, instanţa de recurs a examinat atribuţiile de serviciu ale reclamantului, cuprinse în fişa postului, precum şi conţinutul deciziei nr. 172 din 29 ianuarie 2001, emisă de pârâtă şi invocată de aceasta ca temei al sancţionării disciplinare a reclamantului.

Faptul că, pornind de la această analiză, instanţa de recurs a reţinut că decizia menţionată stabileşte atribuţii în sarcina conducerii executive a societăţii, iar nu a reclamantului, în privinţa căruia nu poate produce efecte, deoarece nu a fost încheiat un act adiţional la contractul de muncă, nu constituie omisiunea cercetării vreunuia dintre motivele de recurs, precum susţine contestatoarea. Din contră, aspectele relevate de către instanţa de recurs nu fac decât să probeze preocuparea acesteia pentru examinarea legalităţii hotărârii atacate în ansamblul ei, deci şi sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Pentru considerentele expuse, Curtea constată că în cauză nu se regăsesc motive de admisibilitate a contestaţiei în anulare deduse judecăţii, pârâta aducând, în esenţă, hotărârii atacate, critici pe fondul cauzei, care nu pot fi primite în cadrul unei căi extraordinare de atac, respectiv de retractare, precum cea din speţă.

Prin urmare, contestaţia va fi respinsă ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare