Apel civil. Exercitarea apelului împotriva considerentelor unei hotărâri judecătoreşti.

Poate constitui obiect al dispozitivului hotărârii, întrucât numai această parte a hotărârii constituie “ ordinul “ instanţei cu privire la raportul juridic dedus judecăţii şi este susceptibilă de executare silită. Considerentele unei hotărâri judecătoreşti servesc numai pentru a interpreta dispozitivul, neavând putere de lucru judecat decât prin dispozitiv  şi numai în măsura în care îi explică şi se referă la el.

Dacă partea avut câştig de cauză apelul său exercitat împotriva considerentelor hotărârii primei instanţe este lipsit de interes, deoarece numai dispozitivul trece în puterea lucrului judecat.

Prin sentinţa civilă nr.1238 din 27.09.2005 a Tribunalului Mureş, s-a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta L. I. domiciliată în Tg-Mureş, str.Măgurei nr.3/3, în contradictoriu cu primarul municipiului Tg-Mureş, dispunându-se anularea Dispoziţiei nr.154/2004 şi restituirea în natură în favoarea reclamantei a apartamentelor 2,3,4, situate în Tg-Mureş, str.Marton Aron nr.8, înscrise în CF 90723 Tg-Mureş şi a terenului aferent.

S-a stabilit în favoarea reclamantei acordarea de despăgubiri băneşti în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr.247/2005, pentru apartamentul nr.1 din imobilul în litigiu, evaluat la suma de 3.259.490.839 lei vechi, plus terenul aferent de 109,64 mp evaluat la 1.405.000 lei vechi/mp.

S-a respins ca nefondată cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâtul, pentru restituirea în natură a apartamentului nr.1 şi, totodată s-a respins pentru lipsa calităţii procesuale pasive, contestaţia formulată de reclamantă împotriva Consiliului local al municipiului Tg-Mureş.

De asemenea, s-a respins în principiu şi în fond cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul M. I., precum şi cererile de intervenţie în interesul pârâtului formulate de intervenienţii C. I., C. I. şi M.  I,, chiriaşii apartamentelor 2-4 şi respectiv proprietarul apartamentului nr.1, cumpărat în baza Legii nr.112/1995.

In fine, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 8.351.000 lei vechi, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă, justificate prin  onorar avocaţial şi costul expertizei tehnice efectuate în cauză.

Impotriva sentinţei civile menţionate, reclamanta a înaintat în termen legal apel, conform art.284 C.pr.civ., solicitând schimbarea în parte a acesteia, în sensul modificării considerentelor de fapt şi de drept prin care prima instanţă a admis în parte contestaţia apelantei, privind restituirea în natură a unor apartamente şi plata de despăgubiri băneşti. De asemenea, prin memoriul de apel se mai solicită admiterea contestaţiei şi faţă de Consiliul local al municipiului Tg-Mureş, care are calitate procesuală pasivă în cauză; cu obligarea pârâţilor la suportarea cheltuielilor de judecată în ambele instanţe.

Apelul dedus judecăţii este nefondat pentru considerentele ce succed:

Potrivit art.282 C.pr.civ. hotărârile date în primă instanţă de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanţă de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel. Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii.

In practica judiciară, s-a decis că numai dispozitivul hotărârii poate fi atacat cu apel, întrucât numai această parte a hotărârii constituie “ordinul” instanţei, cu privire la raportul juridic dedus judecăţii şi este susceptibilă de executare silită. Considerentele unei hotărâri judecătoreşti servesc numai pentru a interpreta dispozitivul, neavând putere de lucru judecat decât prin dispozitiv şi numai în măsura în care îl explică şi se reflectă în el. In mod excepţional, pentru unele motive de ordine publică, apelul vizează nu numai dispozitivul hotărârii atacate, ci şi considerentele acesteia (când hotărârea cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii), nu însă exclusiv considerentele. Dacă partea a avut câştig de cauză, apelul său împotriva considerentelor urmează a fi respins ca lipsit de interes, întrucât numai dispozitivul hotărârii trece în puterea de lucru judecat.

Prin memoriul de apel, reclamanta solicită doar modificarea considerentelor de obligare la restituirea în natură a unor apartamente şi la plata de despăgubiri, nefiind “atacat” dispozitivul ce se execută şi cu privire la care partea nu şi-a exprimat nemulţumirea. În opinia apelantei, hotărârea pronunţată de către prima instanţă este legală şi temeinică, în ceea ce priveşte partea finală (dispozitivul) însă considerentele hotărârii sunt greşite, făcându-se aplicaţiunea dispoziţiilor art.2 alin.1 lit.a din Legea nr.10/2001, în loc de art.2 alin.1 lit.f din aceiaşi lege.

De principiu, măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001, constau în principal în restituirea în natură a imobilului preluat abuziv de către stat, în favoarea foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, iar dacă restituirea în natură nu este posibilă se acordă măsuri reparatorii prin echivalent (art.1,7,9 din lege). Art.26 alin.1 din Legea nr.10/2001, statuează că dacă restituirea în natură nu este posibilă, persoana juridică deţinătoare este obligată ca prin decizie motivată, să acorde persoanei fizice îndreptăţite, măsuri reparatorii prin echivalent, în funcţie de opţiunea acesteia. În cauză, apartamentele 2,3,4 nefiind vândute şi fiind ocupate de chiriaşii intervenienţi, în mod corect prima instanţă a dispus restituirea în natură a acestora în favoarea reclamantei, unica moştenitoare a fostului proprietar tabular. De asemenea,  în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a stabilit măsuri reparatorii prin echivalent, cu raportare la dispoziţiile legii speciale, respectiv Legea nr.247/2005, pentru apartamentul nr.1 care a fost înstrăinat în mod legal în baza Legii rn.112/1995 chiriaşului Mezei Iosif, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001.

In considerentele hotărârii primei instanţe, s-a reţinut că imobilul din litigiu a fost preluat în mod abuziv de către stat, conform Decretului nr.92/1950, fiind incidente disp.a.rt.2 alin.1 lit.a din Legea nr.10/2001. Apelanta consideră că preluarea abuzivă şi fără titlu valabil atrage în cauză incidenţa disp.art.2 lit.f din legea menţionată, care vizează orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art.6 alin.1 din legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acestuia. Legat de modalitatea de preluare a imobilului de către stat, acest aspect a făcut obiectul analizei juridice în cadrul acţiunii de revendicare formulată pe calea dreptului comun de către reclamantă, acţiune soluţionată prin sentinţa civilă nr.1578/1999 a Tribunalului Mureş, definitivă prin decizia nr.104/2000 a acestei instanţe. In considerentele deciziei  Curţii de Apel Tg-Mureş s-a reţinut că la data aplicării Decretului nr.92/1950 numitul C. C. era decedat iar unica moştenitoare a acestuia C.  V. nu apare înscrisă în anexa la decretul de naţionalizare; atare situaţie nu afectează de nelegalitate măsura respectivă deoarece datele din anexă au fost înscrise după datele din cartea funciară, evidenţă în care nu apărea C. C.. In fine, nu trebuie confundată naţionalizarea unui imobil ca măsură juridică cu preluarea efectivă a imobilului ca măsură administrativă şi făcând abstracţie de autoritatea de lucru judecat, este evident că dezlegarea dată unor probleme de drept printr-o hotărâre judecătorească definitivă este obligatorie, în virtutea efectului substanţial al hotărârilor judecătoreşti.

Ca atare, prima instanţă în mod corect a înserat în considerentele hotărârii apelate disp.art.2 lit.a din Legea nr.10/2001 şi nu cele prev. de art.2 lit.f din aceiaşi lege, de care se prevalează apelanta şi care nu au nici o tangenţă cu speţa dedusă judecăţii. Deci, se poate conchide şi reţine împrejurarea esenţială că,  în cauză, preluarea imobilului din litigiu de la antecesorul reclamantei s-a făcut în mod abuziv dar cu titlu valabil, în contextul sus indicat. Insă, aşa cum s-a relevat anterior partea (apelanta) având câştig de cauză, apelul împotriva considerentelor hotărârii primei instanţe apare ca fiind lipsit de interes, întrucât numai dispozitivul hotărârii trece în puterea de lucru judecat.

Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâţilor în cauză, este de reţinut că reclamanta a contestat dispoziţia motivată emisă de primarul municipiului Tg-Mureş, dispoziţie care a fost anulată integral, astfel că are calitate procesuală pasivă în cauză emitentul actului administrativ. Prin urmare, Consiliul local al municipiului Tg-Mureş în reprezentarea Statului Român nu are calitate procesuală pasivă în cauză, astfel că, în conformitate cu disp.art.109 C.pr.civ. prima instanţă în mod legal şi temeinic a admis această excepţie, prin încheierea de şedinţă din 1 septembrie 2004.

Faţă de cele ce preced, apelul declarat de reclamantă este nefondat şi în consecinţă urmează a fi respins ca atare, păstrând în tot soluţia instanţei de fond, în conformitate cu art.296 C.pr.civ.

Domenii speta

Spete similare