Legea nr. 10/2001. Procedura de soluţionare a notificării. Calitate procesuală activă. Admisibilitatea cererii persoanei îndreptăţite de obligare a unităţii deţinătoare să emită dispoziţie de soluţionare a notificării

În condiţiile în care procedura de soluţionare a notificării nu a fost finalizată reclamantelor nu le poate fi contestată îndreptăţirea de a solicita intervenţia instanţei de judecată în vederea obţinerii unui răspuns la notificare din partea unităţii deţinătoare.

Calitatea de persoană îndreptăţită prin raportare la art. 3 lit. c din Legea nr. 10/2001 trebuie verificată de instituţia notificată în cadrul procedurii de soluţionare a cererii de restituire , persoanele îndreptăţite având posibilitatea ca după emiterea dispoziţiei de soluţionare a notificării să atace respectivul act  în justiţie, în baza art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001

Prin sentinţa civilă nr. 499 din 1 iunie 2005, Tribunalul Harghita a admis acţiunea formulată de reclamanţii Composesoratul Ditrău, Composesoratul Lăzarea şi Composesoratul  Joseni, împotriva pârâtului Inspectoratul Judeţean de Poliţie Harghita, pe care l-a obligat să facă pe seama celor dintâi ofertă de restituire prin echivalent pentru imobilul intravilan situat în Gheorgheni, înscris în CF nr. 3383 Gheorgheni, sub nr. top. 2119, 2120, 2121 şi 2122, compus din casă de locuit din piatră, formată din 3 apartamente şi teren în suprafaţă de 1383 mp.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamantele, cât şi pârâtul, cele dintâi solicitând schimbarea în parte a sentinţei atacate,  în sensul obligării pârâtului la emiterea unei dispoziţii de restituire în natură a imobilului în litigiu.

În ceea ce-l priveşte pe pârât, acesta a invocat, în principal, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, în raport de prevederile art. 3 lit. c din Legea nr. 10/2001, care condiţionează îndreptăţirea persoanelor juridice de a beneficia de măsurile reparatorii instituite prin lege, de împrejurarea ca, prin hotărâre judecătorească, să se constate că sunt aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă, condiţie care nu este îndeplinită în cauză.

De asemenea, pârâtul a invocat şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantelor, precizând sub acest aspect că dispoziţiile art. 26 alin. 3 din lege prevăd în mod expres că poate fi atacată în justiţie dispoziţia de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, or, în cauză nu a fost emisă o atare dispoziţie, procedura de soluţionare a notificării ne fiind finalizată.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantelor, de a li se restitui în natură imobilul din litigiu, pârâtul s-a opus, invocând prevederile art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001, care instituie măsuri reparatorii numai în echivalent în situaţia în care imobilul a fost transformat, astfel încât a devenit unul nou în raport cu cel preluat.

Examinând apelurile deduse judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele caracterului devolutiv al căii de atac, consacrat de art. 294-295 Cod procedură civilă, Curtea de apel a reţinut următoarele:

Prin notificarea comunicată Primăriei oraşului Gheorgheni şi înregistrată la biroul executorului judecătoresc sub nr. 685 din 7 august 2001, Composesoratele Joseni, Lăzarea şi Ditrău au solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. nr. 3383 Gheorgheni, nr. top. 2119, 2120, 2121 şi 2122, iar în cazul în care acest lucru nu este posibil, acordarea de despăgubiri băneşti. În susţinerea acestei cereri,  reclamantele au invocat calitatea de foste proprietare ale imobilului, dovedită prin extrasul de carte funciară anexat.

Prin adresa nr. 997 din 2 martie 2004, instituţia notificată a transmis solicitarea reclamantelor, în vederea soluţionării acesteia, deţinătorului imobilului revendicat, respectiv Poliţiei municipiului Gheorgheni, care, prin adresa nr. 112 din 8 martie 2004, a comunicat-o pârâtului Inspectoratul Judeţean de Poliţie Harghita.

La data de 19 octombrie 2004, reclamantele l-au acţionat pe acesta din urmă în instanţă, solicitând obligarea lui la emiterea dispoziţiei de restituire în natură a imobilului, iar în subsidiar, a ofertei de restituire prin echivalent.

Formulându-şi apărarea în faţa primei instanţe, pârâtul a invocat prin întâmpinare excepţia lipsei calităţii procesuale active a celor trei composesorate, susţinând că acestea nu au făcut dovada că sunt aceleaşi persoane juridice cu cele desfiinţate sau interzise, astfel cum pretinde art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Excepţia menţionată nu a fost soluţionată de către prima instanţă, astfel că sub acest aspect apelul declarat de pârât apare ca fiind fondat, impunându-se admiterea lui şi examinarea excepţiei de către instanţa de apel. De asemenea, aceeaşi soluţie se impune şi pentru nesoluţionarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii reclamantelor, invocată de acelaşi pârât cu prilejul cuvântului pe fond.

Procedând la examinarea celor două excepţii, Curtea reţine că acestea sunt nefondate, astfel că vor fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:

În condiţiile în care procedura de soluţionare a notificării formulate de reclamante nu a fost finalizată prin emiterea dispoziţiei prevăzute de art. 23 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 (art. 25 după republicare), acestora nu le poate fi contestată îndreptăţirea de a solicita intervenţia instanţei de judecată în vederea obţinerii unui răspuns la notificarea din partea unităţii deţinătoare. A accepta opinia contrară, ar însemna a pune persoana îndreptăţită în situaţia de a depinde de opţiunea instituţiei notificate între a răspunde sau nu solicitării primite. De asemenea, o atare abordare a problemei în discuţie ar încălca accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, consacrate de Constituţia României şi Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Pentru aceleaşi considerente nu poate fi primită nici opinia pârâtului, conform căreia persoana îndreptăţită se poate adresa tribunalului doar în condiţiile art. 24 alin. 7 din Legea nr. 10/2001 (art. 26 după republicare), deci numai după emiterea dispoziţiei de soluţionare a notificării.

În ceea ce priveşte examinarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor prin raportare la neîndeplinirea condiţiei pretinse de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, Curtea apreciază că acest aspect trebuie verificat chiar de către instituţia notificată, în cadrul procedurii de soluţionare a cererii de restituire formulată de persoanele îndreptăţite, soluţia urmând apoi a fi supusă controlului judecătoresc, potrivit dispoziţiilor art. 26 din lege.

Pentru considerentele expuse, atât excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, cât şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii acestora, vor fi respinse.

Continuând examinarea apelului declarat de pârât, de această dată prin raportare la modalitatea de rezolvare a fondului cauzei de către prima instanţă, Curtea a reţinut  că în condiţiile neemiterii de către pârât a dispoziţiei de soluţionare a notificării reclamantelor, acţiunea în justiţie formulată de acestea se impune a fi admisă doar în parte, respectiv prin obligarea pârâtului la emiterea dispoziţiei de soluţionare a notificării, în caz contrar fiindu-i răpit acestuia dreptul conferit prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, de a examina condiţia întrunirii în persoana reclamantelor a calităţii de persoane îndreptăţite, în raport de prevederile art. 3 din lege, precum şi temeinicia solicitării acestora faţă de dispoziţiile art. 16. Evident că, după emiterea de către pârât a dispoziţiei de soluţionare a notificării, reclamantele vor putea ataca respectivul act în justiţie, în baza prevederilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, contestând, în caz de nevoie, şi natura măsurilor reparatorii acordate.

Pentru aceleaşi considerente, curtea a constatat ca fiind nefondat apelul declarat de reclamante, calea de atac promovată de acestea vizând tocmai natura măsurii reparatorii cuvenite pentru imobilul în litigiu, aspect asupra căruia este îndreptăţită a aprecia şi a dispune în prealabil unitatea deţinătoare notificată. Pe de altă parte, în cauză nu poate fi reţinută reaua-credinţă a pârâtului ori refuzul acestuia de a soluţiona notificarea reclamantelor, în condiţiile în care aceasta le-a fost comunicată doar în cursul lunii martie 2004.

Faţă de aspectele anterior relevate, Curtea, în temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă, a admis apelul pârâtului şi a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul respingerii celor două excepţii şi admiterii în parte a acţiunii reclamantelor, cu consecinţa obligării pârâtului la emiterea dispoziţiei de soluţionare a notificării acestora şi respingerii celorlalte pretenţii.

De asemenea, apelul declarat de reclamante a fost  respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare