Nulitate absolută

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub nr. 2587/2004, reclamanta IDC a chemat în judecată pe pârâţii IAG şi NM, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1163/2002, având ca obiect imobilul situat în Ploieşti, str. Republicii, nr. 25, bl A7, sc B, ap. 55, să-i oblige pe pârâţi să-i lase în deplină  proprietate şi posesie imobilul si să se dispună evacuarea acestora din imobil, motivat de faptul că reclamanta este moştenitoarea legală a defunctului său tată, IM, decedat la data de 24 ianuarie 1988 şi că, prin decizia civilă nr 643 din 9 ianuarie 2001 pronunţată de Tribunalul Prahova, apartamentul în litigiu a fost inclus în lotul reclamantei, soluţie ce a  fost schimbată de Curtea de Apel Ploieşti prin decizia nr. 2350 din 27 septembrie 2001.

Reclamanta IDC a completat acţiunea, solicitând introducerea în cauză a numiţilor PGV şi PE.

Prin sentinţa civilă nr. 1509/14.02.2005, Judecătoria Ploieşti a respins acţiunea formulată de reclamanta IDC.

Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr. 697 din 21 octombrie 2005, a admis apelul declarat de reclamantă, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinând, în principal, faptul că instanţa de fond s-a referit în cuprinsul motivării doar la capătul de cerere referitor la nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare nr. 1163/2002 şi 33395/2003, fără a se face referire la capetele de cerere privind revendicarea imobilului faţă de cele două contracte şi evacuarea pârâţilor.

Împotriva acestei soluţii, au declarat recurs pârâtul NM şi intervenienţii PE şi PVG, motivat de faptul că instanţa de apel a interpretat în mod eronat actul dedus judecăţii, solicitându-se admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei apelate şi menţinerea ca fiind legală şi temeinică a sentinţei pronunţată de instanţa de fond.

Curtea de Apel Ploieşti, ca instanţă de recurs, examinând hotărârea prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale ce au incidenţă în soluţionarea cauzei, prin decizia civilă nr. 691 din 26 aprilie 2006 a respins recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 261 alin. 5 Cod procedură civilă reglementează care anume sunt considerentele, respectiv motivele de fapt şi de drept care au formulat convingerea instanţei.

Acestea sunt elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept, care au condus instanţa la soluţia litigiului cuprinsă în dispozitiv, rezultatul logic fiind acela că între aceste considerente şi dispozitiv trebuie să fie în deplină concordanţă sub aspectul înţelegerii, iar lipsa de concordanţă sau în condiţiile legii inexistenţa motivării, atrage după sine casarea hotărârii. În esenţă, motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare şi accesibilă şi, aşa cum s-a mai precizat, în deplină concordanţă cu dispozitivul care, de asemenea, este şi el indicat expres de art. 261 pct. 6 Cod procedură civilă.

În opinia instanţei de recurs, dispozitivul este considerat a fi de esenţa hotărârii, în sens restrictiv vorbind, el cuprinde soluţia dată de instanţă litigiului cu care a fost investită, soluţie, ce de altfel, apare şi în minuta elaborată la sfârşitul deliberării. Prin dispozitiv trebuie să-i găsească rezolvarea toate cererile părţilor, principale, incidente sau accesorii.

Elementele mai sus arătate reprezintă, de fapt, conţinutul unei hotărâri.

Ori, în hotărârea instanţei de fond nu se regăsesc  toate aceste elemente, astfel încât, în mod corect instanţa de apel a apreciat că nici considerentele şi nici dispozitivul sentinţei nu fac referire la capetele de cerere privind revendicarea imobilului şi evacuarea pârâţilor.

Având în vedere considerentele ce preced, în baza art. 312 Cod procedură civilă, curtea a  respins  recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare