Revendicare imobiliara

xxxxx.1/193/2007revendicare imobiliară

ROMÂNIA TRIBUNALUL BOTOŞANI SECŢIA CIVILĂ ÎNCHEIERE DECIZIA CIVILĂ NR. 641

 Şedinţa publică din 10 iunie 2009

La ordine judecarea apelului civil formulat de recurenta-reclamantă B. L. A. în contradictoriu cu intimata - pârâtă M. C., împotriva sentinţei civile nr. 4829 din 8 octombrie 2008 pronunţată de Judecătoria Botoşani, în dosarul nr. xxxxx/193/2007, având ca obiect revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă procuratorul intimatei, respectiv M. Cx., lipsă fiind recurenta-reclamantă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care arată că procedura de citare cu părţile este legal îndeplinită.

Procurator M. Cx. depune la dosar concluzii scrise, decizia civilă nr. 481 R/30 aprilie 2009 a Tribunalului Botoşani, practică judiciară, bilete de călătorie şi concluzii scrise.

Văzând că nu mai sunt cereri de formulat şi excepţii de invocat, instanţa constată recursul în stare de judecată şi acordă cuvântul la dezbateri.

Procurator M. Cx. solicită respingerea cererii de suspendare a cauzei, cerere formulată de reclamanta B. L. A. şi pe fond, respingerea recursului ca nefondat cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând 480 lei transport la instanţă şi 200 lei diurnă pentru cele 4 zile în care a fost prezent în instanţă.

TRIBUNALUL,

Asupra recursului civil de faţă;

 Examinând actele şi lucrările dosarului se reţine că prin sentinţa civilă nr. 4829 din 8 octombrie 2008 a Judecătoriei Botoşani s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei B. L. A., de a formula în cauză acţiunea în revendicare imobiliară şi daune în contradictoriu cu pârâta M. C. - prin reprezentant, cu motivarea că reclamanta are o asemenea calitate procesuală de a formula acţiunea, întrucât este moştenitoare de drept al defunctului S. R., de la care izvorăşte dreptul de proprietate invocat în cauză, iar pe fondul cauzei, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată inclusiv cu referire la daune morale şi despăgubiri materiale, cu motivarea că reclamanta, în calitatea ei de moştenitoare şi de pretinsă proprietară nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat de 597,75 m.p., situat  în

Botoşani, str. X nr. Y fostă str. Y nr. Z, iar pe de altă parte

reclamanta nu a prezentat un titlul de proprietate actual pentru suprafaţa revendicată,

titlu care să fi fost eliberat în baza legilor reparatorii intervenite după anii 1990, prin

care să i se fi reconstituit, în natură,, dreptul de proprietate, pentru ca în aceste

condiţii titlul său de proprietate să poate fi comparat cu titlul de proprietate deţinut

de către pârâtă.

 în legătură cu daunele solicitate s-a apreciat că ele sunt nedovedite, în condiţiile art. 1169 Cod civil./

 Cauza s-a judecat la data de 8 octombrie 2008, iar comunicarea hotărârii s-a făcut prin afişare la 27 noiembrie 2008

Cu data poştei, respectiv 15 decembrie 2008, adică în termenul prevăzut de lege, reclamanta a declarat recurs împotriva acestei sentinţe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi arătând că hotărârea cuprinde pe de o parte motive străine cauzei, invocate din alte hotărâri judecătoreşti în care părţile s-au mai judecat, cât şi motive contradictorii în sensul că instanţa a apreciat că terenul nu poate fi restituit, inclusiv pentru faptul că ar fi în prezent ocupat de construcţii.

S-a mai apreciat în recurs că hotărârea s-a pronunţat cu interpretarea greşită a probelor, că în mod greşit s-a făcut referire şi la alte hotărâri judecătoreşti incidente în cauză, apreciindu-se că în mod nelegal instanţa a soluţionat fondul cauzei înainte

de a verifica ce soluţii au dat autorităţile statului în baza Legii nr. 10/2001, privind

dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, unde atât autorul reclamantei cât şi:

ea personal au făcut demersurile legale.

În cadrul dosarului de recurs, reclamanta a solicitat în scris să se dispună suspendarea judecării recursului, aşa după cum a solicitat de altfel şi în faţa primei instanţe, pentru ca în aceste condiţii să se poată avea în vedere, în viitor, hotărârea ce se va da în cererea sa de retrocedare în natură a terenului revendicat conform Legii 10/2001, procedură  care s-a derulat, dar care şi în prezent este suspendată, nefiind finalizată tocmai din cauza actualului dosar.

Prin concluzii scris, pârâta, prin reprezentantul său, a solicitat respingerea, recursului declarat, atât pe cale de excepţie, cât şi pe fondul cauzei, invocând pe cale de excepţie faptul că recursul este formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, adică prin avocatul reclamantei, mai mult în aceste condiţii el apare ca fiind tardiv introdus, chiar dacă reclamanta şi 1-a însuşit în timpul judecăţii, solicitând de asemenea respingerea cererii de suspendare a recursului ca fiind neîntemeiată, iar pe fond s-a solicitat respingerea ca atare a acestei căi de atac.

Instanţa s-a investit în mod legal cu soluţionarea recursului cât şi a excepţiilor invocate, pe care le-a pus în discuţie la termenul de astăzi, când reclamanta a lipsit nemotivat de la judecarea recursului, rămânând în pronunţare asupra acestora cât şi a fondului cauzei dedusă judecăţii, apreciind că excepţiile sunt neîntemeiate, urmând să fie respinse, iar recursul este de asemenea neîntemeiat, urmând să fie respins, în aplicarea art. 312 Cod procedură civilă, nefiind date în cauză condiţiile de modificare sau casare stabilite de către art. 304 Cod procedură civilă, iar din analiză rezultă că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică, în considerarea celor ce vor urma. In cadrul situaţiei de fapt, instanţa reţine că reclamanta a solicitat, în temeiul art. 480 Cod civil, în contradictoriu cu pârâta, prin reprezentantul ei, revendicarea imobiliară a suprafeţei de teren sus arătate de 597,75 m.p. ce ar face parte dintr-o suprafaţă mai mare de 20.292,16 m.p,, teren ce a aparţinut defunctului său tată S. R., ce a fost trecut în proprietatea statului în mod abuziv, conform Decretului 111/1991, teren asupra căruia reclamanta a arătat că are un drept actual de proprietate în calitatea ei de moştenitoare legală a defunctului său tată cât şi în calitatea ei de beneficiară a unui act de împărţeală voluntară încheiat între tatăl său şi ceilalţi moştenitori ai bunicului reclamantei S. A., în formă autentică, la data de 22 martie 1945.

Se înţelege că reclamanta a ales această cale pentru a-şi valorifica dreptul său de proprietate, revendicarea fiind o acţiune reală prin care ea solicită să i se predea acest teren în temeiul dreptului său de proprietate, acţiunea în revendicare fiind acţiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar.

Pe de altă parte, pârâta a invocat ea însăşi un drept de proprietate asupra terenului în litigiu, drept conferit de către Ordinul Prefectului judeţului Botoşani cu nr. xxx/15 noiembrie 1994, ordin care este în vigoare în prezent ca efect al faptului că printr-o hotărâre judecătorească definitivă acest ordin a fost păstrat, respingându-se acţiunea în anulare între aceleaşi părţi.

Reclamanta a arătat în mod constant atât la prima instanţă cât şi în recurs că defunctul său tată cât şi ea personal au făcut demersuri pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren în conformitate cu Legea nr. 10/2001, procedură care însă nu a fost finalizată ceea ce înseamnă că ea încă nu deţine un titlu de proprietate actual emis în baza acestei legi reparatorii, motive pentru care a şi solicitat în recurs să se dispună suspendarea judecării cauzei pentru a se finaliza această procedură, pârâta solicitând respingerea recursului cât şi a acestei cereri atât pe cale de excepţie cât şi pe fond, după cum s-a arătat mai sus.

Rezultă în esenţă că în cauză este pus în discuţie dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu în condiţiile în care reclamanta nu are un titlu de proprietate emis în baza legilor reparatorii după anul 1990, invocând un act din anul 1945, cât şi în condiţiile în care pârâta deţine însă un asemenea titlu, constituit în Ordinul Prefectului sus arătat.

Aceasta fiind situaţia de fapt, în cadrul situaţiei de drept, pe lângă faptul că reclamanta îşi sprijină acţiunea pe art. 480 din Codul civil care este o lege civilă generală, în cauză trebuie avută în vedere ca fiind incidenţă şi practica judiciară curentă inclusiv cea rezultată din recursurile în interesul legii, soluţionate de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizii care sunt obligatorii pentru instanţe naţionale conform art. 329 al. 3 din Codul de procedură civilă.

In cauză este incidenţă tocmai o asemenea decizie cu nr. 33 din 9 iunie 2008, în cuprinsul căreia se aduce în discuţie şi o altă decizie a aceleiaşi Curţi cu nr. LII din 4 iunie 2007.

In cadrul acestor decizii, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a stabilit cu titlu obligatoriu pentru instanţe, printre altele, faptul că revendicarea imobilelor cum este şi cel în cauză, preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, se rezolvă pe baza legii speciale, adică a Legii nr. 10/2001 şi nu pe baza legii generale adică a Codului civil.

S-a statuat faptul că în cazul concursului dintre legea specială şi legea generală, se aplică legea specială, conform principiului generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. De asemenea s-a mai statuat faptul că în cazul în care sunt sesizate neconcordanţe între această lege şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, ori securităţii raporturilor juridice.

 Comparând situaţia de drept cu situaţia de fapt sus arătată, cât şi cu prevederile din C.E.D.O, inclusiv jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului concretizată în cauza Pincova şi Pine contra Republicii Cehe, cât şi cauza Raicu contra României, citate în decizia sus arătată, rezultă că atâta vreme cât reclamanta din actuala cauză nu prezintă un titlul de proprietate emis în baza legilor reparatorii după anul 1990, ea poate fi apreciată ca fiind un neproprietar, iar atâta vreme cât pârâta prezintă un asemenea titlu ea poate fi apreciată ca fiind un proprietar deplin şi legal.

 Drept urmare, se apreciază pe fondul cauzei că în mod corect prima instanţă a respins acţiunea în revendicare formulată de reclamant cât şi daunele solicitate în considerarea acestei situaţii legale şi de jurisprudenţa naţională şi europeană.

 In consecinţă, motivul de recurs cu privire la faptul că prima instanţă ar fi folosit argumente străine de natura pricinii este neîntemeiat după cum şi faptul că s-au adus în discuţie prevederi ale altor hotărâri judecătoreşti pronunţate între părţi este neîntemeiată.

 Întrucât prima instanţă s-a pronunţat în cauză pe o situaţie de excepţie şi nu pe o situaţie de fond nemijlocit, nu se poate aprecia că ea a interpretat greşit probele de la dosar, cel de al doilea motive invocat în recurs fiind de asemenea neîntemeiat şi urmând a fi respins.

 Cu privire la faptul că prima instanţă nu a dispus suspendarea judecării cauzei până la rezolvarea procedurii din Legea nr. 10/2001 suspendare solicitată şi în recurs, motivul cât şi cererea apar de asemenea neîntemeiate, urmând să fie respinse, întrucât în realitate situaţia se poate pune în mod invers, procedura de la legea specială putând să fie parcursă fără a depinde de actualul dosar, care are în vedere o situaţie de excepţie, adică lipsa unui titlu, ceea ce înseamnă că în viitor, în măsura în care reclamanta va obţine un titlu în cadrul procedurii de la Legea 10/2001, ea va putea formula o nouă acţiune în revendicare care să pună în discuţie valabilitatea titlurilor părţilor şi în cadrul căreia se va putea da eficienţă unuia dintre aceste titluri.

 Aşa fiind, recursul urmează să fie respins, iar sentinţa primei instanţe să fie menţinută, nerezultând din cuprinsul acesteia elemente de nelegalitate.

 Cu privire la excepţiile invocate în recurs de către pârâtă, prin reprezentat, rezultă că acestea sunt neîntemeiate, întrucât reclamanta are calitatea procesuală activă de a formula prezentul recurs, chiar prin apărătorul său, aşa după cum a şi procedat, acest apărător fiind angajat conform împuternicirii avocaţiale de la dosar şi exercitându-şi drepturile conferite de Legea 51/1995, iar cu privire la tardivitatea recursului, cu luarea în consideraţie a datelor arătate în prima parte a acestei motivări, rezultă că recursul este formulat în termenul prevăzut de lege, excepţia trebuind de asemenea a fi respinsă.

 Pârâta, prin reprezentantul său, a solicitat ca reclamanta recurentă să fie obligată la plata sumei de 680 lei cheltuieli de judecată, din care 480 lei cheltuieli de transport şi 200 lei diurnă pentru 4 zile cât a fost prezent în instanţă, depunând la dosar nişte bilete de tren de pe ruta Bucureşti - Botoşani şi retur.

 Cu referire la aceste cheltuieli, instanţa urmează să procedeze la respingerea lor, întrucât potrivit actelor de la dosar, inclusiv cele conţinute în dosarul primei instanţe, nu rezultă faptul că pârâta sau reprezentantul său ar avea reşedinţa sau ar domicilia în Bucureşti, pentru ca astfel să se justifice aceste cheltuieli, pe această rută, ea fiind citată şi având domiciliul în Botoşani, ceea ce înseamnă că a se acorda aceste cheltuieli de transport nu are o justificare legală, după cum nu s-a făcut dovada faptului că pârâta ar fi acţionat în cauză în calitate de prepusă a vreunei societăţi comerciale sau în vreo altă calitate, care să justifice a i se conferi diurnă, instituţie care este specifică dreptului muncii şi care presupune o delegare sau o detaşare.

 Cum din analiză nu reies elemente de nelegalitate a sentinţei nici pe cale de excepţie şi nici pe alte căi, atât recursul cât şi excepţiile urmează deci să fie respinse.

PENTRU ACESTEMOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

 Respinge ca nefondate excepţiile de procedură privind lipsa calităţii procesuale, a tardivităţii declarării recursului de către reclamanta-recurentă B. L. A., în contradictoriu cu intimata-pârâta M. C. cât şi cererea acesteia privind suspendarea judecării recursului, declarat împotriva sentinţei civile nr. 4829 din 8 octombrie 2008 a Judecătoriei Botoşani.

 Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta-recurentă B. L. A. împotriva sentinţei civile nr. 4829 din 8 octombrie 2008 a Judecătoriei Botoşani, pe care o menţine.

 Respinge cererea intimatei M. C. prin procurator M. Cx. privind obligarea la cheltuieli de judecată din recurs.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 10 iunie 2009.

Domenii speta

Spete similare