Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr.3674/2004 contestatorul L.V. a solicitat anularea deciziei nr.137/26.04.2004 emisă de SC”EXFOR” SA prin care i s-a desfăcut contractul individual de muncă, cu repunerea în situaţia anterioară.
Prin sentinţa civilă nr.646/16.06.2004 Tribunalul Prahova a admis contestaţia şi a constatat nulitatea absolută a deciziei, dispunând reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior, cu obligarea intimatei la plata drepturilor salariale calculate de la data desfacerii contractului de muncă până la reintegrarea efectivă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că nu au fost notificate în prealabil concedierii colective organele teritoriale de muncă şi formare profesională, iar decizia de concediere nu conţine elementele obligatorii prevăzute de art.74 din Codul Muncii.
Recursul declarat de societatea intimată a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel Ploieşti prin decizia civilă nr. 725/11 octombrie 2004.
S-a reţinut că societatea a luat măsura concedierii contestatorului în cadrul unei concedieri colective la nivelul acesteia, fără însă a respecta obligaţia impusă de art. 69 din Codul Muncii, în sensul că nu a întocmit un plan de măsuri sociale cu consultarea sindicatelor, nu s-au propus programe de formare profesională şi nu a iniţiat nici întocmirea unor notificări adresate organelor teritoriale de muncă având ca obiect proiectul de concediere colectivă, încălcând astfel disp.art.70 din Codul Muncii, iar decizia de concediere nu conţine elementele prevăzute de art. 74 din Codul Muncii.
Aşa fiind, s-a concluzionat că în mod corect prima instanţă a constatat nulitatea absolută a deciziei şi a dispus măsurile corespunzătoare rezultate din aceasta.
Tribunalul Harghita
Litigiu de muncă
Curtea de Apel Târgu Mureș
Personal din învăţământ. Spor pentru condiţii nocive şi penibile
Curtea de Apel Ploiești
Interdicţia emiterii deciziei de concediere pe durata cât salariatul se află în incapacitate temporară de muncă.Condiţiile în care operează.
Curtea de Apel Suceava
Posibilitatea instanţei de judecată de a înlocui sancţiunea aplicată reclamantului pentru abaterea disciplinară săvârşită, cu una mai uşoară
Tribunalul Gorj
Contestaţie decizie sancţionare