Criterii stabilite prin hg 155/2011 pentru aprobarea criteriilor şi normelor de diagnostic clinic pentru aprecierea asupra capacităţii de muncă a persoanei. Raportul dintre capacitatea de muncă şi capacitatea biologică de a corespunde solicitărilor profes

Sentinţă civilă 776 /MAS din 14.06.2018


Prin SENTINŢA CIVILĂ NR.  776 /MAS din data de 14.06.2018 a Tribunalului Braşov a fost respinsă contestaţia formulată de contestatoarea SULICĂ SIMONA în contradictoriu cu intimata CASA TERITORIALĂ DE PENSII BRAŞOV ca nefondată.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa a reţinut următoarele:

Contestatoarea SS a fost încadrată începând cu data de 25.03.2014 în gradul 3 de invaliditate, deficienţă funcţională medie, cu aceeaşi dată fiindu-i stabilită pensia de invaliditate. În anul 2015 a avut loc revizuirea asupra capacităţii de muncă, fiind menţinut gradul de invaliditate.

Prin Decizia asupra capacităţii de muncă nr.3434/12.09.2016 emisă de Serviciul Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă Braşov s-a stabilit, în urma analizării actelor din dosarul medical, că partea contestatoare suferă de  o deficienţă globală uşoară, cu incapacitate adaptativă 35%, fără a se încadra într-un grad de invaliditate. S-a menţionat gradul de invaliditate avut la data revizuirii ca fiind 3.

Împotriva acestei decizii partea a formulat contestaţie, soluţionată prin Decizia medicală asupra capacităţii de muncă nr.61/12.05.2017 emisă de Comisia Medicală de Contestaţii B din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă. S-a consemnat o deficienţă funcţională medie, fără ca partea să se încadreze în grad de invaliditate.

Ca urmare a deciziei nr.3434/12.09.2016 a Serviciului Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă B, la data de 20.09.2016 s-a dispus încetarea plăţii pensiei de invaliditate începând cu data de 01.10.2016 în baza dispoziţiilor art.113 al.1 din Legea 263/2010.

Potrivit concluziilor expertizei medicale efectuate în cauză în baza actelor medicale depuse de parte şi a constatărilor medicale faţă de internarea părţii, contestatoarea este suferindă de diabet zaharat tip 2 insulino-necesitant, echilibrat, necomplicat, BCI, angor stabil la efort, hipertensiune arterială grad II risc foarte înalt, tiroidită cronică în tratament substitutiv permanent, tetanie cronică în tratament intermitent, obezitate gradul I, tulburare somatoformă.

S-a apreciat că partea nu se încadrează în grad de invaliditate, capacitatea de muncă fiind păstrată, iar incapacitatea adaptativă de 25%.

Potrivit dispoziţiilor art.68 al.1 lit.c) din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă din cauza bolilor obişnuite şi accidentelor care nu au legătura cu munca.

Prin HG 155/2011 pentru aprobarea criteriilor şi normelor de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă pe baza cărora se face încadrarea în gradele I, II şi III de invaliditate s-a stabilit că expertiza medicală a capacităţii de muncă este o formă de asistenţă medico-socială care evaluează, prin metode şi tehnici specifice, capacitatea de muncă a persoanelor cu diferite tulburări morfologice şi funcţionale, în vederea prestaţiilor de asigurări sociale.

Legiuitorul stabileşte totodată că „ Particularităţile de ordin medical şi socio-profesional care intervin frecvent în evaluare fac uneori greu de aplicat standarde foarte precis definite. În acest sens, medicului expert al asigurărilor sociale, care realizează evaluarea, i se permite o anumită distanţare faţă de baremele stabilite, fără a încălca însă principiile şi spiritul acestora. În aceste situaţii, se impune expunerea cu claritate a motivelor care au condus la abordarea individualizată a cazului.”

Raportat la textul legal enunţat, Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă nu a procedat la o abordare individualizată a cazului, întrucât pentru cazul de faţă, criteriile medicale sunt precis definite.

Art.1 al.4 din acelaşi act normativ denumeşte capacitatea de muncă ca fiind „posibilitatea desfăşurării unei activităţi organizate, prin care persoana îşi asigură întreţinerea sa şi a familiei. Capacitatea de muncă se exprimă ca un raport între posibilităţile biologice individuale (evaluate strict din punct de vedere medical) şi solicitarea profesională (ca element medico-social). Este determinată de abilităţile fizice şi intelectuale, determinate genetic, şi de nivelul de integrare socio-profesională, care ţine de pregătire şi de experienţă.”

Actul normativ cuprinde de asemenea criteriile de diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă pentru fiecare afecţiune, cuprinzând şi în partea finală şi o fişă de evaluare medico-socio-profesională ce cuprinde evaluarea socială, a situaţiei economice, a stării de sănătate şi a gradului de dependenţă.

Capacitatea de muncă se determină ca un raport între posibilităţile biologice ale individului, determinate medical, şi solicitarea profesională, ca element medico-social. În urma investigaţiilor medicale la care a fost supusă, s-a stabilit că partea contestatoare are capacitatea de muncă păstrată, fără a se proceda la însumarea procentului de incapacitate adaptativă pentru fiecare afecţiune în parte.

Capacitatea de muncă a individului trebuie apreciată în ansamblul stării sale funcţionale, şi nu privind individual fiecare afecţiune. Or, posibilitatea biologică a părţii contestatoare a fost apreciată ca fiind corespunzătoare prestării unei activităţi. De asemenea, aceasta corespunde solicitărilor profesionale ale activităţii, privite din punct de vedere medico-social, respectiv dacă abilităţile fizice, intelectuale şi nivelul de integrare socio-profesională permit prestarea unei activităţi remunerate într-un mediu profesional.

Raportat la criteriile stabilite prin actul normativ pentru aprecierea asupra capacităţii de muncă a persoanei, rezultă că partea contestatoare are capacitatea de muncă păstrată, cât timp capacitatea sa biologică corespunde solicitărilor profesionale.

Raportat la definiţia capacităţii de muncă, în mod corect s-a apreciat prin raportul de expertiză medicală acest element prin raportare la solicitările profesionale, privite din punct de vedere medico-social. Textul are în vedere solicitările locului de muncă şi capacitatea persoanei de a se adapta la acestea din punct de vedere medical şi social, fără a face însă referire la mediul social în care persoana îşi defăşoară activitatea.

Fişa din ultima parte a anexei are în vedere, raportat la elementele conţinute, evaluarea capacităţii de autoîngrijire şi a gradului de dependenţă, ce nu sunt aplicabile speţei de faţă, astfel că în mod corect aceasta nu a fost avută în vedere de către comisia de experţi.

În consecinţă, instanţa reţine că mediul în care locuieşte contestatoarea, precum şi lipsa locurilor de muncă din acesta, nu sunt elemente în funcţie de care se stabileşte capacitatea de muncă a persoanei, ci aceasta are la bază posibilităţile biologice ale individului de a presta o activitate remunerată şi de a se integra social în mediul profesional, condiţii pe care partea le îndeplineşte.

Faţă de considerentele expuse, instanţa reţine că Decizia medicală asupra capacităţii de muncă nr.61/12.05.2017 şi în consecinţă şi Deciziile nr.3434/12.09.2016 asupra capacităţii de muncă şi nr.309103/20.09.2016 sunt legal emise, motiv pentru care, în temeiul textelor legale menţionate, instanţa va respinge contestaţia formulată ca nefondată.