Nu se pot retine dispozitiile art. 44 C.p. în conditiile în care inculpatul a avut timpul necesar înarmarii sale si deplasarii apoi catre victima, situatie în care atacul nu mai era iminent. Reactia violenta a inculpatului s-a produs totusi pe fondul unei puternice tulburari determinate de lovirea sa repetata de catre partea vatamata.
Prin s.p. nr. 157 din 29.04.2004 pronuntata de Tribunalul Mehedinti în dosar nr. 68/2004, inculpatul D.I. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru savârsirea infractiunii prev. de art. 20 C.p. rap. la art. 174 C.p. cu aplic. art. 73 lit. b C.p. si art. 76 C.p.
Prin aceiasi sentinta inculpatul a fost condamnat si inculpatul C.S. la 8 milioane lei ROL amenda penala pentru savârsirea infractiunii prevazute de art. 180 al. 2 C.p. si la 6 milioane lei ROL amenda penala pentru savârsirea infractiunii prevazute de art. 193 C.p. În temeiul art. 33, 34 C.p. au fost contopite pedepsele aplicate acestui inculpat în pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 milioane lei ROL.
În fapt prima instanta a retinut ca, la data de 17.04.2003, din initiativa inculpatului C.S, între cei doi s-a produs un conflict verbal si apoi fizic. Astfel, inculpatul C.S. a amenintat si apoi a lovit pe inculpatul D.E. cu o furca în zona capului, a bratului si a soldului, fapt ce l-a determinat pe acesta din urma sa se înarmeze cu o sapa si sa aplice la rândul sau lovituri lui C.S.
Inculpatul D.E a aplicat doua lovituri, în zona capului, prima fiind parata de C.S. cu bratul, lovituri ce i-au pus în primejdie viata si i-au provocat o infirmitate fizica permanenta.
Împotriva acestei sentinte au formulat apeluri ambii inculpati – parti vatamate iar inculpatul D.E. a invocat aplicarea disp. art. 44 C.p. privind legitima aparare.
Apelul este nefondat.
Nu se pot retine dispozitiile art. 44 C.p. în conditiile în care inculpatul a avut timpul necesar înarmarii sale si deplasarii apoi catre victima, situatie în care atacul nu mai era iminent. Reactia violenta a inculpatului s-a produs totusi pe fondul unei puternice tulburari determinate de lovirea sa repetata de catre partea vatamata.
Curtea de Apel Bacău
CAUZE CE NU ATRAG STAREA DE RECIDIVĂ
Curtea de Apel Iași
Drept penal. Partea generală. Aplicarea nelegală a dispoziţiilor art. 83 alin. 2 C.pen. Reţinere greşită a recidivei postcondamnatorii. Tratament sancţionator contrar dispoziţiilor art. 43 alin. 5 C.pen.
Judecătoria Bacău
Recunoastere hotarare străină
Curtea de Apel Constanța
Apel. Infractiunea de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere" prevăzută de aplicarea legii penale mai favorabile. Neagravarea situatiei în propria cale de atac.
Curtea de Apel Constanța
Gresita incadrare juridica a faptei comise de inculpat, acestuia nefiindu-i aplicabile dispozitiile art. 37 lit. a Cod penal (recidiva postcondamnatorie) atat timp cat hotararea primei instante nu este definitiva.