Societăţile comerciale deţinute public(cu capital social majoritar de stat) au obligaţia de plată a tarifului de menţinere la Oficiul de Evidenţă a Valorilor Mobiliare( O.E.V.M.), de la data înregistrării în baza de date a O.E.V.M.
Prin Sentinţa nr.508/13 septembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 104/F/1/1996, s-a respins ca neîntemeiată contestaţia lichidatorului judiciar faţă de creanţa creditorului C.N.V.M.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs lichidatorul arătând că această creditoare nu şi-a dovedit creanţa. Prin Decizia nr. 1202/7 decembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Craiova , în dosarul nr. 275/F/1/2004, a fost respins, ca nefondat recursul, reţinându-se că potrivit prevederilor art.105 din OUG nr. 28/2002, aprobată şi modificată prin legea nr. 525/2002, societăţile deţinute public sunt obligate să se înregistreze la Oficiul de Evidenţă a Valorilor Mobiliare( OEVM).
De asemenea, potrivit OUG nr.25/2002, privind aprobarea statutului CNVM, aprobată şi modificată prin Legea nr.514/2002, C.N.V.M. se finanţează din venituri extrabugetare, inclusiv din taxele percepute pentru prestarea de servicii către societăţile supravegheate cum este şi cazul debitoarei, debitoare ce a formulat cerere de înscriere la O.E.V.M., la data de 13 martie 1997, dată de la care datorează tariful de menţinere a valorilor mobiliare.
Tribunalul București
Contestaţie împotriva hotărârii Adunării Creditorilor
Curtea de Apel Constanța
Procedura insolventei. Antrenarea raspunderii organelor de conducere a societatii. Situatia raspunderii fata de societate a administratorilor, izvorâta dintr-un contract de mandat. Raspunderea pentru faptele salariatilor.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Insolvenţă. Complicitatea terţilor la fraudarea intereselor sau drepturilor creditorilor unei societăţi comerciale aflate în stare de insolvenţă. Proba complicităţii. Încadrarea administratorului de fapt al societăţii în dispoziţiile art. 80 alin. 2 ...
Tribunalul Vâlcea
Faliment.Stare de insolvenţă.Noţiune.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Legea insolvenţei. Consecinţele contestării stării de insolvenţă asupra soluţionării cererii de deschidere a procedurii