Pentru delimitarea infractiunii prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001 de infractiunea de proxenetism, este necesar sa se stabileasca daca partile vatamate si-au dat acordul la practicarea prostitutiei sau acesta a fost obtinut prin constrângere sau prin frauda.
Prin sentinta penala nr. 107 din 4 februarie 2004 a Tribunalului Gorj, a fost condamnat inculpatul grec Z.D., pentru infractiunea de trafic de persoane prev. de art. 12 alin.1 din Legea nr. 678/2001, întrucât a recrutat doua persoane vatamate din Bals, promitându-le 1500 euro lunar si pentru care trebuiau sa „danseze goale” si sa întretina raporturi sexuale cu clientii unui club din Germania.
Le-a cumparat acestora bilete de calatorie pe ruta Timisoara – Viena, a achitat contravaloarea asigurarilor medicale pentru spatiul Schengen si le-a remis câte 500 euro,în vederea prezentarii autoritatilor vamale la trecerea granitei.
Împotriva sentintei a declarat apel inculpatul criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitând în principal, schimbarea încadrarii juridice în infractiunea prev. de art. 329 alin.1 cod penal si în subsidiar, aplicarea prev. art. 74 – 76 cod penal.
Curtea de Apel Craiova, prin sentinta penala nr. 201 din 26 aprilie 2004, a admis apelul inculpatului, a desfiintat sentinta si în baza art. 334 cod pr.penala a schimbat încadrarea juridica a faptei din infractiunea prev. de art. 12 alin.1 din Legea nr. 678/2001, în infractiunea prev. de art. 329 alin. 2 cod penal cu aplic. art. 41 alin.2 cod penal.
În baza acestui text de lege, inculpatul a fost condamnat la 4 ani închisoare, mentinându-se si celelalte dispozitii ale sentintei, pedeapsa orientata spre limita medie prevazuta de lege.
S-a motivat, ca desi a fost retinut corect ca cele doua parti vatamate au fost recrutate în vederea practicarii prostitutiei, cu acordul acestora, fara vicierea consimtamântului, împrejurare ce le-a fost adusa la cunostinta, în mod gresit s-a retinut infractiunea prev. de art. 12 alin. 1 din legea speciala, în loc de infractiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin.2 cu art. 41 alin.2 cod penal.
Judecătoria Iași
UCIDERE DIN CULPA SAVARSITA DE UN CONDUCATOR AUTO CA URMARE A NERESPECTARII REGULILOR DE CIRCULATIE PE DRUMURILE PUBLICE. RASPUNDEREA ASIGURATORULUI IN PROCESUL PENAL
Judecătoria Bacău
Furt calificat şi tâlhărie
Judecătoria Craiova
schimbare măsura educativă a internării (art.516 si art. 517 NCPP)
Tribunalul Buzău
PENAL.Infractiuni de insultă, distrugere şi ameninţare
Tribunalul Bistrița Năsăud
Actele de complicitate nu constituie infracţiuni autonome, ci ele sunt indisolubil legate de cele de autorat, cărora le sunt subordonate şi cu care formează un întreg. Actele de complicitate nu pot fi sustrase legăturii care le uneşte cu actele de ...