Schimbare măsura educativă a internării (art.516 si art. 517 ncpp)

Hotărâre 4335 din 07.12.2017


La data de 22.11.2017 a fost înregistrată pe rolul instanţei sub nr. xxx/215/XXX propunerea formulată de către Centrul de Detenţie Craiova privind liberarea din centru de detenţie a persoanei private de libertate H.M.I..

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele :

Prin  procesul verbal nr. 42833/22.11.2017 întocmit de Centrul de Detenţie Craiova,se precizează că persoana privată de libertate H.M.I. execută măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o durată 2 ani aplicată prin sp. xxx/2017 a Judecătoriei B. M. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 234 C.p. A început executarea măsurii educative la data de 17.11.2016,măsura expirând în termen la data de 16.11.2018.

Transformată în zile măsura este egală cu 730 zile.

Pentru a putea fi liberată condiţionat, persoana privată de libertate trebuie să execute 1/2 din această măsură, adică 365 zile internare.

A executat până la data de 22.11.2017  un număr de 371 zile.

Persoana privată de libertate se află la prima analiză în comisia de propuneri pentru liberare din centrul de detenţie.

Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că persoana privată de libertate H.M.I. pe parcursul executării măsurii educative a avut un comportament corespunzător,nu a fost sancţionat disciplinar şi a fost recompensat de 2 ori. A participat constant la programe şi activităţi educative evidenţiind schimbări pozitive în plan comportamental şi atitudinal. Este înscris la cursurile şcolare în clasa a opta. A relaţionat pozitiv cu personalul şi cu colegii.

De asemenea,din referatul de evaluare se retine că acesta a debutat infracţional la o vârstă fragedă(12 ani), sub influenţa anturajului şi a consumului de droguri(diluant şi prenadez), riscul de comitere de noi infracţiuni fiind estimat ca mediu.

Potrivit art. 125 alin. 4 C.p. în cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puţin jumătate din durata internării, instanţa poate dispune: înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit vârsta de 18 ani sau liberarea din centrul de detenţie, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.

Îndeplinirea acestor criterii de către persoana internată nu creează pentru aceasta un drept, ci doar o vocaţie, singura în măsura sa aprecieze oportunitatea liberării din centrul de detenţie, fiind instanţa de judecata.

Instanţa retine că in speţa de faţă nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea liberării din centrul de detenţie. Astfel, deşi persoana internată a executat fracţia de 1/2,ţinând cont gravitatea faptei săvârşite, de conţinutul referatului de evaluare, din care se reţine că riscul de comitere de noi infracţiuni fiind estimat ca mediu,antecedentele penale ale acesteia,precum şi faptul că persoana internată este la prima analiză în comisia de liberări din centrul de detenţie, instanţa apreciază că durata de timp executată de persoana privată de libertate nu este suficientă pentru realizarea scopurilor măsurii educative,astfel încât va respinge propunerea formulată de Centrul de Detenţie Craiova de liberare din centrul de detenţie privind persoana privată de libertate H.M.I..

În baza art. 181 alin. 2 din Legea 254/2013, va fixa termen de reînnoire a propunerii după data de 10.03.2018.

În baza art. 275  pct. 4 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare în cuantum de 150 lei, din care 130 lei reprezintă onorariu avocat oficiu, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge propunerea formulată de Centrul de Detenţie Craiova,de liberare din centrul de detenţie,privind persoana internată H.M.I.,fiul lui xxx şi xxx, născut la xxxx.

În baza art. 181 alin. 2 din Legea 254/2013.

Fixează termen de reînnoire a propunerii după data de 10.03.2018.

În baza art. 275  pct. 4 alin. 3 C.p.p.

Cheltuielile judiciare în cuantum de 150 lei,din care suma de 130 lei reprezintă onorariu apărător oficiu, vor rămâne în sarcina statului.

Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi 07.12.2017.

Preşedinte, Grefier,