Infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art.12 din Legea nr.678/2001. Probele şi aprecierea lor.

Infracţiunea de trafic de persoane, 

prev. de art.12 din Legea nr.678/2001.

Probele şi aprecierea lor.

Potrivit disp. art.44 din Legea nr.678/2001

victimelor infracţiunilor prev. de această

lege li se asigură asistenţă juridică obligatorie

pentru a putea să îşi exercite drepturile în

cadrul procedurilor penale prev. de lege, în

toate fazele procesului penal. În condiţiile în

care părţilor vătămate nu li s-a respectat acest

drept în faza de urmărire penală, iar acestea

şi-au modificat declaraţiile iniţiale instanţa a

constatat că probele nu au aceeaşi valoare şi a

dispus achitarea inculpaţilor.

sentinţa penală nr. 53/P/2011

Prin rechizitoriu au fost trimişi în judecată inculpaţii Ţ.R. şi  Ţ.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.12 alin. 1 şi 2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi de art. 13 alin.1, 2, 3 din Legea nr. 678/2001.

În sarcina inculpaţilor s-au reţinut, prin actul de sesizare următoarele:

„La începutul anului 2010, inculpatul Ţ.R., în timp ce se afla pe raza municipiului Piatra Neamţ, a cunoscut-o pe victima – martor cu identitate protejată G.R., căreia i-a propus să îi intermedieze obţinerea unui loc de muncă în Ungaria, în condiţii pe care le-a expus ca fiind foarte avantajoase. În concret, inculpatul i-a promis victimei că, în cazul în care merge cu el în Ungaria, îi va oferi un loc de muncă la un restaurant, ca persoană însărcinată cu spălatul veselei, salariul urmând a fi de 600 euro lunar, pentru prima perioadă, urmând a creşte ulterior. Totodată, inculpatul Ţ.R. i-a precizat victimei că restaurantul unde urmează să-şi desfăşoare activitatea îi va asigura cazarea şi masa în mod gratuit.

Victima G.R. a fost de acord, astfel că aceasta a părăsit la un moment dat România, fiind transportată de către inculpatul Ţ.R. şi învinuita Ţ.I. la locuinţa acestora din Ungaria.

În ziua următoare, inculpatul Ţ.R. i-a precizat victimei că în realitate locul de muncă oferit era în Germania şi nu în Ungaria, spunându-i acesteia că urmează să se deplaseze acolo. Întrucât G.R. a avut suspiciuni legate de intenţiile şi seriozitatea inculpatului, aceasta a refuzat să continue deplasarea, solicitând să fie trimisă în România. În aceste condiţii, inculpatul  a început să o lovească pe victimă, spunându-i acesteia că este obligată să meargă să muncească în Germania pentru o perioadă, întrucât deplasarea victimei din România în Ungaria a necesitat cheltuieli de aproximativ 500 de euro, ce trebuie recuperate.

Aflându-se într-o stare de puternică temere, G.R. a acceptat până la urmă să efectueze deplasarea în Germania, fiind condusă acolo după câteva zile, de către inculpatul Ţ.R. şi învinuita Ţ.I..

Victima a fost condusă de către soţii Ţ. într-o locuinţă situată pe raza oraşului Nurenberg şi a fost cazată acolo. În primele zile, atât inculpatul Ţ.R., cât şi învinuita Ţ.I. au exercitat acte de violenţă asupra victimei, lovind-o în mod repetat, în încercarea de a o determina astfel pe aceasta să accepte practicarea unor acte de sustragere din magazine, în beneficiul soţilor Ţ.

În cele din urmă, victima G.R. a cedat şi a acceptat să desfăşoare activităţi de sustragere de bunuri, la indicaţiile şi sub supravegherea directă a soţilor Ţ. şi în special a învinuitei Ţ.I.. În mod obişnuit, activitatea infracţională se desfăşura în felul următor: victima G.R. şi învinuita Ţ.I. se deplasau într-un magazin situat în oraşul respectiv şi în timp ce învinuita asigura paza, victima sustrăgea mai multe bunuri de valoare, după care părăsea magazinul respectiv.

Toate bunurile sustrase erau predate inculpatului Ţ.R. şi învinuitei Ţ.I. fiind depozitate în apartamentul în care locuiau cu toţii.

Pe toată perioada în care victima a fost ţinută în locaţia respectivă, aceasta a primit doar mâncare, fiindu-i interzis a lua contact cu alte persoane, în special cu cunoştinţele din România.

Deşi inculpatul Ţ.R. a încercat de mai multe ori să o determine pe victimă să fure şi din buzunare, aceasta nu a reuşit acest lucru, în special în condiţiile în care nu avea „îndemânarea” specifică acestui gen de infracţiuni.

După aproximativ trei săptămâni, soţii Ţ. au revenit în România, aducând-o şi pe G.R. cu această ocazie şi lăsând-o să plece, dar spunându-i totodată că încă mai datorează bani inculpatului Ţ.R. şi nu trebuie să spună nimic din cele ce s-au întâmplat, în caz contrar victima va fi căutată şi va fi omorâtă.

În vara anului 2010, la o dată ce nu a putut fi stabilită cu precizie, inculpatul Ţ.R. a cunoscut prin intermediul unui prieten comun pe victima – martor cu identitate protejată S.C., la acea dată minor, în vârstă de 17 ani. Inculpatul i-a propus victimei să-i găsească de lucru în condiţii foarte avantajoase în Ungaria, lucru pe care S.C. l-a acceptat, întrucât dorea să fie angajat în muncă.

  După câteva zile, victima a fost luată din Piatra Neamţ de către inculpatul Ţ.R. şi soţia acestuia Ţ.I.  şi transportat la locuinţa acestora din Ungaria.

În ziua următoare celei în care victima a fost transportată în Ungaria, Ţ.R. i-a spus lui S.C. că situaţia avută în vedere iniţial s-a schimbat şi că locul de muncă oferit este în Germania şi nu în Ungaria.

În aceste condiţii, după încă o zi, S.C. a fost transportat de către soţii Ţ. în Germania, într-un oraş pe care nu-l cunoaşte, fiind cazat împreună cu aceştia într-un apartament. Imediat după ce a ajuns în locaţia respectivă, Ţ.R. i-a precizat victimei că a minţit-o în legătură cu locul de muncă oferit şi că în realitate va trebui să fure pentru el în oraşul respectiv.

S.C. a refuzat iniţial să se ocupe de astfel de activităţi, spunându-i inculpatului că nu a sustras niciodată bunuri, că nu este de acord să săvârşească fapte de acest gen şi că oricum nu are nici un fel de abilităţi necesare pentru a sustrage bunuri ca şi ocupaţie.

În acel moment însă, victima a fost lovită de către inculpatul Ţ.R., care i-a spus că trebuie să se conformeze solicitărilor sale, întrucât în caz contrar, acesta ştie foarte bine ce urmează să se întâmple. Întrucât victima se afla singură într-o ţară străină, într-o locaţie pe care nu o cunoştea şi întrucât nu avea asupra sa nici un act de identitate, nici bani şi nici un mijloc de comunicare, de frică, aceasta a acceptat, astfel că în ziua următoare a fost condusă de către Ţ.R. într-un magazin din oraşul în care se aflau.

S.C. a comis un furt din magazinul respectiv, urmând întocmai indicaţiile lui Ţ.R., care-l supraveghea. După această primă zi, victima a continuat să comită furturi în acelaşi mod, sub directa supraveghere a învinuitei Ţ.I.

Toate bunurile sustrase de către S.C. erau predate inculpatului Ţ.R., în conformitate cu indicaţiile primite de la acesta.

În perioada în care s-a aflat în Germania, victima a solicitat în repetate rânduri inculpatului Ţ.R. să o lase să revină în România, însă de fiecare dată inculpatul o lovea şi refuza să facă acest lucru.

După o perioadă de câteva săptămâni, inculpatul Ţ.R. şi soţia sa au luat decizia de a o aduce pe victimă în România, drept pentru care au transportat-o cu autoturismul proprietatea lor până la Piatra Neamţ, i-au restituit actele de identitate şi i-au predat şi suma de 50 de euro.

Victima a fost atenţionată de către inculpatul Ţ.R. să nu spună nimănui ceea ce s-a întâmplat, întrucât, în caz contrar urmează să sufere consecinţe negative, dându-i clar de înţeles victimei că o va omorî atât pe ea, cât şi pe membrii familiei sale.

  La începutul anului 2010, inculpatul Ţ.R. şi învinuita Ţ.I. au cunoscut-o pe partea vătămată B.V.F., în faţa Hotelului „Ceahlău” din Piatra Neamţ, loc în care partea vătămată îşi câştiga existenţa din efectuarea unor servicii de curăţare a parbrizelor autoturismelor parcate în zonă. La un moment dat, inculpatul Ţ.R. a iniţiat o conversaţie cu B.V.F., interesându-se de situaţia sa şi aflând cu această ocazie că victima nu are o familie, că nu îşi cunoaşte părinţii şi că a crescut la o casă de copii, precum şi faptul că nu are un domiciliu şi un loc de muncă stabil.

În aceste condiţii, inculpatul Ţ.R. i-a explicat victimei că-i poate găsi un loc de muncă în străinătate, în condiţii foarte avantajoase, ca îngrijitor de curte, cu un salariu destul de mare, fără a-i preciza cuantumul, dar cu masa şi cazarea gratuită. Totodată, inculpatul i-a precizat părţii vătămate că există posibilitatea ca, în urma activităţii desfăşurate în străinătate, să-şi poată găsi o locuinţă a sa în locaţia respectivă.

Partea vătămată a acceptat oferta inculpatului, astfel că, la sfârşitul verii anului 2010, la o dată ce nu a putut fi stabilită cu precizie, inculpatul Ţ.R. şi învinuita Ţ.I. l-au transportat pe B.V.F. cu autoturismul lor în Ungaria, cazându-l la locuinţa lor de acolo, pentru o perioadă de aproximativ două săptămâni.

După această perioadă, inculpatul şi învinuita au transportat-o pe victimă în Germania, explicându-i că acolo va fi rezolvată problema locului de muncă al acesteia. Partea vătămată B.V.F. a observat că în acelaşi autoturism, inculpatul şi învinuita au transportat şi alte două persoane de sex masculin, cărora le fuseseră făcute promisiuni identice, dar ale căror date de identificare nu le cunoaşte.

În Germania, atât partea vătămată B.V.F., cât şi celelalte două persoane de sex masculin neidentificate, au fost cazate de către inculpat şi învinuită într-un apartament situat într-un oraş care nu a putut fi precizat.

Imediat după sosirea în locaţia respectivă, Ţ.R. i-a spus părţii vătămate că cheltuielile de întreţinere şi de hrană ale acesteia sunt foarte mari şi că pentru a le acoperi, va trebui să facă ceva pentru el, din această discuţie victima aflând că în fapt nu este vorba de nicio găsire a unui loc de muncă, ci de activitate de furt din buzunare şi genţi, săvârşită în folosul inculpatului şi învinuitei.

Partea vătămată nu a fost de acord să facă acest lucru, însă în acel moment Ţ.R. a început să o lovească cu pumnii, picioarele şi cu o bâtă. Victima a fost încuiată de către inculpat într-o cameră a imobilului respectiv şi a fost bătută în mod repetat timp de aproximativ 3 zile.

În acest interval de timp, în care a fost supus unor numeroase violenţe fizice şi a fost privat şi de hrană, B.V.F. a acceptat să desfăşoare activităţi de sustragere a unor bunuri în condiţiile care vor fi expuse de către inculpat şi învinuită.

În prima zi, victima a fost însoţită de către Ţ.R., care i-a explicat detaliat modalitatea în care trebuie să acţioneze pentru a sustrage bunuri, în special din genţile sau poşetele pe care le aveau asupra lor persoanele de sex feminin. În concret, în timp ce inculpatul Ţ.R. îi distrăgea atenţia unei persoane de sex feminin aleasă de el, partea vătămată B.V.F., se apropia de persoana respectivă de la spate şi sustrăgea din geantă sau poşetă, portmoneul care se afla acolo.

Începând cu ziua următoare, rolul de supraveghetor al părţii vătămate, dar şi de persoană care distrăgea atenţia potenţialelor victime, a fost luat de către învinuita Ţ.I., această activitate continuând timp de aproximativ două luni.

Partea vătămată era obligată zilnic să iasă în oraş pentru a sustrage bunuri în modalitatea arătată mai sus, iar în zilele în care nu reuşea să sustragă vreun portmoneu ori când suma de bani găsită nu era suficient de importantă, B.V.F. era lovit de către inculpatul Ţ.R.

După  aproximativ două luni, partea vătămată a fost întrebată de către Ţ.R. dacă mai cunoaşte şi alte persoane, de preferinţă provenite tot de la casele de copii, care să fie interesate în a pleca din România şi care să poate fi folosite de către inculpat şi învinuită, pentru a sustrage bunuri din străinătate, în modalităţile arătate anterior.

Profitând de această împrejurare pentru a putea scăpa de sub supravegherea inculpatului şi a învinuitei, B.V.F. a fost de acord să se deplaseze împreună  cu aceştia până  în comuna Ştefan cel Mare din judeţul Neamţ, unde se află o instituţie de ocrotire a copiilor fără familie, în scopul de a identifica acolo potenţiale alte victime. Într-un moment în care inculpatul şi învinuita nu erau atenţi, partea vătămată a profitat şi a fugit de la locul respectiv.

Ulterior, părţii vătămate B.V.F., inculpatul Ţ.R. i-a transmis prin diverşi intermediari că o va găsi şi o va omorî şi că va face acest lucru foarte uşor, întrucât victima nu are părinţi şi nu există nicio persoană care să se intereseze de situaţia sa.

 În cursul lunii decembrie 2010, inculpatul Ţ.R. şi soţia sa, învinuita Ţ.I. le-au propus părţilor vătămate C.R.M. şi C.A.M., cu care se află în relaţii de rudenie de altfel, să se deplaseze în Ungaria, la locuinţa lor de acolo, pentru a petrece sărbătorile de iarnă în locaţia respectivă.

Părţile vătămate au acceptat, astfel că, în cursul aceleiaşi luni, împreună cu fiul lor minor, C.E.M., în vârstă de 3 ani, au fost transportate de către inculpat şi învinuită la locuinţa lor din Berettyoujfalu din Ungaria.

După sărbători, procedând în modalitatea în care acţionaseră şi în cazul altor victime, inculpatul Ţ.R. şi soţia acestuia Ţ.I., le-au precizat părţilor vătămate că nu le pot permite să părăsească locuinţa respectivă pentru a se întoarce în România şi că pentru a acoperi cheltuielile legate de cazarea acestora în perioada în care s-au aflat în Ungaria, trebuie ca partea vătămată C.R.M. şi soţia acestuia să meargă în Germania pentru a sustrage bunuri în beneficiul soţilor Ţ.

C.R.M. a refuzat şi a insistat ca atât el, cât şi familia sa să fie lăsate să se întoarcă în România, iar în aceste condiţii, inculpatul Ţ.R. a exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate, sechestrând-o într-o cameră a locuinţei sale şi lovind-o de mai multe ori.

După ce a reuşit să părăsească imobilul respectiv, C.R.M. a sesizat organele de poliţie din Ungaria, care au iniţiat o anchetă. Ulterior, având în vedere şi investigaţiile desfăşurate de către organele judiciare din Ungaria, inculpatul Ţ.R. şi învinuita Ţ.I. nu au mai insistat în solicitarea lor ca victimele să meargă în Germania pentru a sustrage bunuri, cerându-le acestora doar ca partea vătămată C.R.M. să îşi retragă plângerea depusă la poliţia din Ungaria.

„Negocierile” purtate de către învinuita Ţ.I. cu ambele părţi vătămate, din care rezultă cu certitudine faptul că inculpatul şi învinuita erau dispuşi să o lase pe partea vătămată C.A.M. şi pe fiul ei minor să revină în România doar în condiţiile retragerii plângerii formulate de către C.R.M., rezultă cu certitudine din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în cauză.

De altfel, în momentul în care inculpatul şi învinuita au fost dispuşi să o lase pe C.A.M. să revină în România, aceştia au avut reprezentarea clară că partea vătămată C.R.M. se află la Oradea şi că, în contra prestaţie, acesta va merge în Ungaria pentru a-şi retrage plângerea.

În drept, faptele inculpaţilor de a racola, prin promisiunea mincinoasă a obţinerii unui loc de muncă licită, de a transporta şi caza pe teritoriul Ungariei şi Germaniei părţile vătămate B.V.F., C.R.M. şi C.A.M şi victima G.R. şi de a le exploata, obligându-le să comită infracţiunile de furt în beneficiul lor au fost încadrate în  infracţiunea  prev. de art. 12 alin.1 şi 2 lit. a din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.

Fapta inculpaţilor de a racola, prin acelaşi procedeu pe victima minoră S.C., de a o transporta în Ungaria şi Germania, de a o caza şi de a o obliga să comită furturi în folosul lor a fost încadrată în dispoziţiile  art. 13 alin. 1, 2, 3 din Legea nr.678/2001.

Audiaţi în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea  infracţiunilor, susţinând că nu au cunoscut-o  pe partea vătămată B.V.F.; că sunt cumnaţii părţii vătămate C.M.R., iar inculpata Ţ.I. este sora părţii vătămate C.A.M. , că cele două părţi vătămate au fost în Ungaria, la domiciliul lor, cu prilejul sărbătorilor de iarnă; că nu le-au ţinut sechestrate; că au avut discuţii în contradictoriu cu partea vătămată  C.M.R., pornind de la o moştenire rămasă de la părinţi, acesta fiind şi motivul plângerilor formulate împotriva lor, inculpaţii au negat implicarea lor în comiterea vreunei infracţiuni de trafic de persoane.

Instanţa, analizând probele administrate în cauză, respectiv: declaraţiile părţilor vătămate, ale victimelor cu identitate protejată, declaraţiile martorilor, ale inculpaţilor, procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice şi actele emise de autorităţile ungare reţine următoarele:

În cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, partea vătămată C.M.R., cumnatul inculpaţilor, a arătat că a petrecut sărbătorile de iarnă la domiciliul inculpaţilor din Ungaria, împreună cu soţia sa – partea vătămată C.A.M. – şi fiul lor, C.E.; că, în luna ianuarie 2011 inculpaţii i-au propus să meargă împreună să comită furturi, însă el a refuzat; că aceştia i-ar fi propus să plece în România să le aducă maşina unui prieten de-al lor, în schimbul contravalorii cazării oferite în Ungaria, lucru pe care partea vătămată l-a făcut; că, la întoarcerea sa din România a fost sechestrat de inculpaţi şi bătut de aceştia, fiindu-i oprite actele; că, la intervenţia organelor de poliţie din Ungaria el a putut să se întoarcă în ţară, însă soţia sa – partea vătămată C.A.M. – a fost sechestrată în continuare de către inculpaţi.

Partea vătămată C.A.M. a declarat, în cursul urmăririi penale, că, între inculpatul Ţ.R. şi partea vătămată C.M.R. au apărut neînţelegeri întrucât partea vătămată le spusese unor persoane din Piatra Neamţ că inculpatul deţine o sumă importantă de bani, acesta fiind motivul pentru care inculpatul l-a bătut şi alungat. A susţinut partea vătămată că inculpaţii au luat-o în Germania pentru a avea grijă de fiica lor, în vârstă de 12 ani, în timp ce ei furau din magazine; că, după ce s-a întors în Ungaria inculpaţii i-au spus că o vor lăsa să plece în România numai dacă partea vătămata C.M.F. îşi va retrage plângerea depusă la Poliţia din Ungaria; că a fost bătută de sora ei – inculpata Ţ.I. – întrucât a refuzat să fure.

În instanţă partea vătămată C.A.M. a declarat că între inculpatul Ţ.R. şi soţul ei – partea vătămată C.M.R. – a avut loc un conflict, pornit de la neînţelegerile legate de moştenirea de la părinţi, că ea a rămas la domiciliul inculpaţilor din Ungaria întrucât se temea de soţul ei, care o bătea; că a dat declaraţiile din timpul urmăririi penale sub influenţa părţii vătămate C.M.R., care a ameninţat-o, în prezent părţile vătămate fiind despărţite în fapt.

Partea vătămată B.V.F. care, în cursul urmăririi penale a declarat că a fost racolat de inculpatul Ţ.R., care i-a promis un loc de muncă în străinătate, după care l-a transportat şi cazat în Germania, unde a fost bătut şi obligat să fure bunuri, şi-a modificat depoziţia declarând în instanţă că nu i-a cunoscut pe inculpaţi, că a dat prima declaraţie la cererea părţii vătămate C.M.R. care l-a învăţat ce să spună, că nu a fost niciodată în Ungaria şi Germania şi că acesta nu i-a dat banii promişi.

Victima cu identitate protejată S.C. (minor) a declarat, în timpul urmăririi penale că inculpatul Ţ.R. i-a promis un loc de muncă în Ungaria, în condiţii avantajoase, că a plecat împreună cu inculpatul, acesta mituind probabil vameşul, întrucât nu deţinea procură pentru a ieşi din ţară cu minorul, că a stat în Ungaria, după care inculpaţii l-au dus în Germania şi l-au obligat, folosind agresiuni fizice, să comită furturi din magazine. În instanţă victima şi-a schimbat declaraţia, susţinând că prima declaraţie a fost dată la solicitarea lui C.M.R., care i-a promis bani şi l-a învăţat ce să spună împotriva inculpaţilor. Victima a negat că a fost vreodată în Germania sau Ungaria.

Victima cu identitate protejată G.R. a susţinut, în faţa procurorului, că inculpatul Ţ.R. i-a promis un loc de muncă bine plătit în Ungaria, la un restaurant, că a mers cu inculpaţii în Ungaria după care a fost dusă în Germania, cazată şi bătută ca să meargă la furat din magazine. În instanţă victima a declarat că nu îi cunoaşte pe inculpaţi, că nu a ieşit niciodată din România, că partea vătămată C.M.R. i-a promis că îi va da bani dacă va da declaraţie împotriva inculpaţilor.

În cursul cercetării judecătoreşti cele două victime au depus la dosar înscrisuri, dezvăluindu-şi identitatea reală, motiv pentru care instanţa a dispus declasificarea declaraţiilor date în timpul judecăţii, conform art. 86 ind.1 alin.5 din Codul de procedură penală şi art. 24 din H.G. nr. 585/2002, cele două victime fiind M.P.S. ( „S.C.”) şi A.O. („G.R.”).

Constituie infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001, recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani şi de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.

În cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin.1 şi alin.2 lit.a din Legea nr. 678/2001 faţă de niciuna dintre părţile vătămate ori victime.

Părţile vătămate C.M.R. şi C.A.M. au fost transportate şi cazate în Ungaria de către inculpaţi în virtutea relaţiilor de rudenie existente între ele, partea vătămată C.A.M. fiind sora inculpatei Ţ.I.. Inculpaţii le-au adresat invitaţia părţilor vătămate de a petrece sărbătorile de iarnă în Ungaria, lucru care s-a şi întâmplat. Între inculpatul Ţ.R. şi partea vătămată C.M.R. a existat un conflict, acesta sesizând organele de poliţie din localitatea Berettyoujfolu, Ungaria, despre faptul că a fost sechestrat şi bătut de către inculpaţi (fila 133 dosar). Cu ocazia cercetărilor efectuate de poliţia ungară a fost identificat şi autoturismul cu care C.M.R. a venit în Ungaria, acesta fiind predat proprietarului – I.P.G.. De asemenea, inculpata Ţ.I. a fost audiată în calitate de suspect pentru infracţiunea de jaf, încălcarea libertăţii persoanelor săvârşită cu motiv ticălos şi tentativă de vătămare corporală gravă (fila 37 d.u.p).Cu prilejul acestor cercetări partea vătămată C.A.M. a declarat autorităţilor ungare că soţul ei, C.M.R., a sustras autoturismul din România şi că plângerea făcută de acesta împotriva inculpaţilor nu corespunde adevărului.

În cauză nu este vorba de o activitate de recrutare a celor două părţi vătămate de către inculpaţi, acestea nefiind transportate şi cazate în Ungaria prin vreuna dintre modalităţile enumerate în art. 12 din Legea nr. 678/2001. Actele de violenţă ce au avut loc între inculpaţi şi partea vătămată C.M.R. au pornit de la motive personale, fie de la modul de dobândire a autoturismului aparţinând martorului I.P.G., fie de la faptul că între părţi existau alte neînţelegeri. Împrejurarea că inculpaţii le-ar fi propus, la un moment dat, părţilor vătămate să le însoţească în Germania pentru a fura, propunere neurmată de executarea acestei acţiuni ilicite, nu reprezintă nicidecum un act material al infracţiunii de trafic de persoane, cu atât mai mult cu cât chiar partea vătămată C.M.R. a declarat că, în anii trecuţi a practicat acest lucru în străinătate.

  Din procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, aflate la dosarul cauzei, rezultă că între părţile vătămate C.M.R. şi C.A.M. au existat discuţii, în timp ce C.M.R. se afla în România, iar C.A.M. în Ungaria. Din conţinutul acestor convorbiri telefonice rezultă că partea vătămată C.A.M. a refuzat să revină în România întrucât soţul ei o agresa şi că inculpata Ţ.I. îi cerea părţii vătămate C.M.R. să vină în Ungaria şi să-şi retragă plângerea pe care acesta o formulase  împotriva lor.

Faptul că partea vătămată C.A.M. nu era sechestrată de inculpaţi rezultă din împrejurarea că aceasta folosea telefonul inculpatului Ţ.R. pentru a discuta cu soţul ei. Partea vătămată a depus la dosar un certificat medico legal emis la data de 24.02.2011 din care rezultă că a prezentat leziuni vindecabile în 3-4 zile îngrijiri medicale, provocate de soţul ei, partea vătămată C.M.R. în chiar ziua în care a dat prima declaraţie în prezenta cauză.

Martorul I.P.G. a declarat că partea vătămată C.M.R. i-a sustras autoturismul, cu care a plecat în Ungaria şi că a fost anunţat de inculpatul Ţ.R. despre această situaţie, el deplasându-se în Ungaria de unde şi-a recuperat maşina. Această declaraţie confirmă susţinerile făcute de inculpatul Ţ.R., referitoare la unul dintre motivele ce ar fi stat la baza conflictului dintre el şi partea vătămată C.M.R.

Martora C.T., sora inculpatei Ţ.I. şi a părţii vătămate C.A.M., a declarat că, în luna decembrie 2010 s-a aflat în Ungaria, împreună cu inculpaţii şi părţile vătămate, că a avut loc o ceartă legată de moştenirea rămasă de la părinţi, că partea vătămata C.M.R. a furat o maşină şi că partea vătămată C.A.M. i-a spus că a depus plângere împotriva inculpaţilor întrucât soţul ei, C.M.R. a bătut-o. Declaraţia martorei este susţinută de declaraţia martorului F.V., concubinul acesteia

În cazul părţilor vătămate C.M.R. şi C.A.M. transportarea şi cazarea lor în Ungaria nu s-a făcut prin ameninţare, violenţă, alte forme de constrângere, prin răpire, înşelăciune, abuz de autoritate, pentru a le exploata.

Faptul că între părţi au existat neînţelegeri, consemnate în actele încheiate de autorităţile ungare şi care au pornit de la probleme personale,  altele decât cele legate de intenţia inculpaţilor de a le exploata excede cadrului procesual de faţă.

În privinţa celorlalte victime majore şi ale victimei minore, instanţa reţine că probele administrate nu sunt suficiente pentru a demonstra vinovăţia inculpaţilor.

Este adevărat că, în cursul urmăririi penale partea vătămată B.V.F. şi victimele A.O. şi M.P.S. au dat declaraţii ample, cuprinzând amănunte legate de activitatea infracţională a inculpaţilor desfăşurată pe teritoriul Germaniei şi care, coroborate ar putea conduce la stabilirea situaţiei de fapt redată în rechizitoriu.

Însă, în cursul judecăţii partea vătămată şi victimele şi-au schimbat radical declaraţiile, susţinând categoric că ele au fost date la solicitarea părţii vătămate C.M.R., care le-a promis recompensă bănească.

În sprijinul acestor declaraţii au venit martorii N.G., B.D. care au arătat că partea vătămată C.M.R. le-a propus şi lor să depună plângere împotriva inculpaţilor şi să susţină că aceştia i-au obligat să fure în Germania, dar au refuzat.

La dosar a fost depusă o declaraţie autentificată, dată de S.E.A. – sora victimei M.P.S., care arată că fratele ei nu a părăsit ţara decât împreună cu părinţii lui, că, în perioada în care el a spus că a fost scos din România de către inculpaţi, a locuit cu ea ţi soţul ei.

Martorul N.G. a declarat, în cursul urmăririi penale, că a lucrat ca şofer pentru inculpatul Ţ.R., în urmă cu câţiva ani, că acesta i-a propus să meargă cu el în străinătate, pentru a lucra tot ca şofer, însă martorul a refuzat propunerea ştiind că inculpatul se ocupă de furturi. În instanţă, martorul nu a recunoscut această ultimă afirmaţie a sa, însă, depoziţia sa, care nu oferă nici un element concret pentru cauza de faţă, este irelevantă.

La data de 11.05.2011, una dintre victimele din proces, a formulat o cerere de acordare a identităţii protejate, ce a fost admisă de instanţă, declarând că a fost transportată de inculpatul Ţ.R. la Galaţi, cazată într-o casă părăsită şi că a comis mai multe furturi, predând banii obţinuţi unei persoane trimisă de inculpat.

Această declaraţie nu poate fi reţinută ca fiind conformă cu realitatea întrucât, partea vătămată nu a mai dat aceste informaţii până în acest moment procesual, şi-a contrazis declaraţia dată în cursul urmăririi penale, susţinând că nu a fost niciodată în străinătate, iar depoziţia nu este susţinută de alte probe.

Instanţa reţine că, deşi în rechizitoriu M.P.S. („S.C.”) şi A.O. („G. R.”) figurează în calitate de martori cu identitate protejată, aceştia au calitatea de victime, conferită de dispoziţiile art. 2 pct. 3 din Legea nr. 678/2001.

Se constată că, deşi declaraţiile date în faza de urmărire penală de către părţile vătămate şi victime se coroborează, conţin amănunte identice referitoare la modalitatea de racolare, transport, cazare, obligare la acţiuni ilegale ce ar conduce la ideea vinovăţiei inculpaţilor, instanţa nu poate să le ofere aceeaşi valoare ca probelor administrate în cursul judecăţii, când s-a procedat la reaudierea părţilor vătămate, a victimelor şi a martorilor.

Aceasta întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 44 din Legea nr.678/2001, victimelor infracţiunilor prevăzute de această lege li se asigură asistenţă juridică obligatorie pentru a putea să îşi exercite drepturile în cadrul procedurilor penale prevăzute de lege, în toate fazele procesului penal, şi să îşi susţină cererile şi pretenţiile civile faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni prevăzute de lege, în care ele sunt implicate.

Or, în cursul urmăririi penale, niciuna dintre părţile vătămate şi victimele din prezenta cauză, inclusiv victima minoră nu a fost audiată în prezenţa apărătorului, deşi asistenţa lor juridică era obligatorie, conform legii.

Declaraţiile luate în aceste condiţii nu au aceeaşi valoare ca declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti, când părţile au fost asistate de apărători astfel că instanţa le va înlătura, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor deduse judecăţii, acestea fiind insuficient probate.

Instanţa mai reţine că, în cursul urmăririi penale nu au fost administrate probe care să întărească convingerea că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor, respectiv nu au fost solicitate date de la autorităţile din Germania, referitoare la existenţa unor furturi din magazine în perioada de referinţă, nu s-a făcut dovada deplasării victimelor în Ungaria şi Germania, nu au fost audiate rudele victimei minore pentru a se stabili dacă aceasta a fost plecată de la domiciliu.

Ori, conform art. 65 Cod procedură penală, sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecată. În condiţiile unui probatoriu insuficient, reţinând şi existenţa unor declaraţii contradictorii ale părţilor vătămate şi victimelor nu se poate concluziona, fără dubiu, că inculpaţii se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001.

Potrivit art. 5 ind.2 din Codul de procedură penală orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre judecătorească definitivă, iar conform art. 66 Cod procedură penală inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia. Când, urmare a administrării tuturor probelor necesare soluţionării cauzei, se ajunge la îndoială asupra vinovăţiei, prezumţia de nevinovăţie nu este înlăturată, căci orice îndoială este în favoarea inculpatului.

Pentru aceste considerente instanţa, constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane şi de minori, prevăzute de Legea nr. 678/2001 va dispune achitarea inculpaţilor, în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală.

Instanţa va schimba încadrarea juridică a faptei de trafic de persoane, reţinând aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin.2 Cod penal numai în ceea ce le priveşte pe părţile vătămate C.M.R. şi C.A.M., care au fost transportate şi cazate, în opinia procurorului, împreună, în aceeaşi perioadă de timp. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat prin decizia nr. 49/04.06.2007, stabilind că traficul de persoane comis asupra mai multor subiecţi pasivi, în aceleaşi condiţii de loc şi de timp, constituie infracţiune unică, în formă continuată.

În privinţa celorlalte victime, instanţa va reţine existenţa concursului real de infracţiuni, prev. de art. 33 lit.a Cod penal, întrucât acţiunea inculpaţilor, în modalitatea descrisă în rechizitoriu, se presupune că s-a particularizat în raport cu fiecare dintre subiecţii pasivi ai faptelor de trafic de persoane.

În temeiul art. 350 alin.2 Cod procedură penală instanţa va dispune punerea în libertate a inculpatului Ţ.R., reţinând că măsura arestării preventive a fost menţinută până la acest moment procesual în vederea administrării probelor necesare aflării adevărului.

Se va constata că părţile vătămate şi victimele nu au formulate pretenţii civile.

Domenii speta

Spete similare