Potrivit art. 321 Cod pr. civilă nu se poate face o nouă contestaţie pentru motive ce au existat la data celei dintâi. Cu atât mai mult nu se poate formula o nouă contestaţie pentru aceleaşi motive ce au fost invocate într-o contestaţie în anulare soluţionată anterior.
Petenta SC A. SA MOTRU a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr.232 din 2 aprilie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr.499/COM/2004, în contradictoriu cu intimaţii CAS, AVAS şi SC BNP C SA , solicitând instanţei să dispună anularea acesteia întrucât a fost pronunţată cu încălcarea legii.
Motivând cererea, contestatoarea arată că prin decizia contestată s-a anulat ca netimbrat recursul formulat împotriva sentinţei nr.166 din 16 decembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.232/F/2003, deşi a făcut dovada că a achitat taxa de timbru, anterior pronunţării deciziei din recurs.
Prin întâmpinare, intimata SC BNP C SA a solicitat respingerea contestaţiei ca inadmisibilă, dat fiind faptul că, prin decizia nr.735, pronunţată la 21 septembrie 2004 de către Curtea de Apel Craiova în dosarul 894/COM/2004, s-a mai respins o contestaţie în anulare formulată de aceeaşi contestatoare împotriva aceleiaşi decizii şi bazată pe aceleaşi motive.
Examinând actele şi lucrările de la dosar, curtea constată că SC ATU SA a formulat anterior prezentei contestaţii în anulare încă o contestaţie în anulare, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr.894/COM/2004, împotriva aceleiaşi decizii nr.232 din 2 aprilie 2004, în contradictoriu cu intimaţii CAS, AVAS şi SC BNP C SA , invocând aceleaşi motive, respectiv faptul că a achitat taxa de timbru anterior datei de 16 martie 2004 când instanţa s-a pronunţat asupra recursului, însă din eroare nu a depus dovada achitării acesteia la dosar.
Având în vedere această situaţie precum şi dispoziţiile art.321 C.p.civ. în sensul că nu se pot formula mai multe contestaţii în anulare pentru aceleaşi motive, împotriva unei hotărâri, s-a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare dedusă judecăţii.
Curtea de Apel București
Contestatie în anulare.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Contestaţia în anulare. Cazuri.
Curtea de Apel Brașov
Suspendare permis de conducere măsură administrativă sau sancţiune contravenţională complementară în cazul prevăzut de art. 103 alin 1 lit. c) din OUG nr. 195/2002.
Curtea Militara de Apel București
contestaţie în anulare.inculpat neaudiat în calea de atac
Curtea de Apel Constanța
Inadmisibilitate contestaţie în anulare. Producere efecte împăcare până la citirea actului de sesizare a instanței. Punere în mișcare a acțiunii penale din oficiu, nefiind condiționată de introducerea unei plângeri prealabile.