Contestaţie în anulare. Termen de exercitare

Decizie 349 din 06.09.2007


Contestaţie în anulare. Termen de exercitare. Invocarea citării nelegale raportat la lipsa dreptului la apărare ca temei al contestaţiei prev. de art. 317 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.

Art. 114/1 alin. 3 Cod procedură civilă stabileşte 15 zile între primirea citaţiei şi termenul de judecată ca o prevedere în favoarea pârâtului, reglementarea acestei perioade pentru reclamant se regăseşte în art. 89 alin. 1 Cod procedură civilă.

Acordarea unui singur termen pentru apărare la solicitarea oricărei părţi în temeiul art. 156 Cod procedură civilă, este o facultate a instanţei de judecată.

Secţia  civilă – Decizia  civilă nr.349/06 septembrie 2007

Contestatorii H.N. şi H.S. au solicitat în contradictoriu cu intimaţii C.S.B.E.R., C.E., SC. U. SA, anularea deciziei civile nr. xxx/2006 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, şi fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului. Contestatorii susţin că instanţa de recurs nu a respectat prevederile art.316 raportat la art. 298 cu aplicarea art. 114/1 alin. 3 Cod procedură civilă, în sensul că în încheierea de şedinţă din 12 mai 2006 s-a menţionat că procedura este legal îndeplinită, deşi citaţia au primit-o cu doar 10 zile înaintea termenului de judecată, iar art. 114/1 Cod procedură civilă, prevede un termen de 15 zile. La solicitarea intimatei C.S.B.E.R, instanţa a acordat un termen pentru data de 2.06.2006 pentru ca intimata să-şi poată pregăti apărarea şi formula întâmpinare. Anterior termenului de judecată din 2.06.2006, recurenţii-contestatori şi intimatul C.E. au formulat cerere de amânare pentru lipsă de apărare, cerere respinsă de instanţă, care a amânat pronunţarea, însă contestatorii nu au avut cunoştinţă de acest aspect. Citaţia a fost primită cu 10 zile înainte de termenul de judecată, iar în încheierea de şedinţă s-a menţionat că procedura este legal îndeplinită, deşi au fost încălcate prevederile art. 114/1 Cod procedură civilă. Cererea de amânare formulată de recurenţi era justificată, întrucât întâmpinarea nu fusese depusă. Concluzia contestatorilor este în sensul că procedura de citare nu era legal îndeplinită, în aceste condiţii pentru nici unul din termenele de judecată.

În privinţa termenului de exercitare a contestaţiei, se arată că despre decizia atacată au luat cunoştinţă abia în data de 28.05.2006 în urma studierii dosarului 4793/2003 la Judecătoria Sibiu, şi se încadrează în termenul prev. de art. 319 alin. 2 Cod procedură civilă.

Intimatul a invocat tardivitatea formulării contestaţiei, peste termenul de 15 zile prev. de art. 319 Cod procedură civilă, căci este greu de admis că recurenţii nu au fost interesaţi de soluţia din propria cale de atac. Pe de altă parte, se solicită respingerea contestaţiei ca inadmisibilă, faţă de prevederile art. 89 alin. 1 Cod procedură civilă, care prevede că înmânarea citaţiei trebuie făcută cu 5 zile înaintea termenului de judecată ,iar contestatorii le-au primit cu 10 zile înainte.

Instanţa a respins contestaţia în anulare, ca nefondată, reţinând că art. 114/1 alin. 3 Cod procedură civilă stipulează că primul termen de judecată va fi astfel stabilit încât de la dat primirii citaţiei, pârâtul să aibă la dispoziţie cel puţin 15 zile pentru a-şi pregăti apărarea, iar în procesele urgente cel puţin 5 zile. Acordarea termenelor următoare de judecată se face în condiţiile art. 89 alin. 1 Cod procedură civilă, care sancţionează cu nulitatea înmânarea citaţiei cu mai puţin de 5 zile înaintea termenului de judecată. Contestatorii au declarat recurs încă din 2004, (recursul fiind înregistrat pe rolul ÎCCJ a avut un termen de judecată în 2006 şi trimis în urma schimbării normelor de procedură spre competentă soluţionare curţii de apel ), deci declanşarea căii de atac nu a avut caracterul unei măsuri „surpriză”, iar citarea lor cu 10 zile anterior termenului de judecată, respectă prevederile art. 114/1 Cod procedură civilă (care raportează termenul la poziţia procesuală a pârâtului). Sunt respectate prevederile art. 89 alin. 1 Cod procedură civilă, cu privire la procedura de citare pentru ambele termene de judecată.

În ceea ce priveşte acordarea termenului pentru apărare, potrivit art. 156 Cod procedură civilă, instanţa are facultatea de a acorda un termen pentru acest motiv, însă doar un singur termen, la solicitarea oricărei părţi. Susţinerea potrivit căreia instanţa poate acorda câte un termen pentru apărare la cererea fiecărei părţi nu are suport în lege. În acest context instanţa nu a reţinut afirmaţia contestatorilor că nu au avut timp să pregătească apărarea.