Dosar nr. 11183/55/2011, Sentinta Penala nr. 3288/2011. Definitiva prin respingerea recursului conform dec.pen. nr. 160/R/26.01.2012 a CA Timisoara. Admiterea cererii de rejudecare dupa extradare. Aplicarea disp.art.320 ind 1 Cod procedura penala respectiv micsorarea pedepsei stabilite initial.
Constata ca prin cererea înregistrata la aceasta instanta condamnata MA a solicitat în temeiul art.522 ind.1 Cod procedura penala rejudecarea dosarului nr. 11149/55/2007 al Judecatoriei Arad în care s-a pronuntat sentinta penala nr.2034/03.09.2008, precum si a dosarului nr.10882/55/2006 al Judecatoriei Arad în care s-a pronuntat sentinta penala nr.2623/04.10.2006.
În motivarea cererii de rejudecare petenta arata în principal ca a fost condamnata la o pedeapsa de 1(un) an si 4(patru) luni închisoare, în temeiul sentintelor penale mai sus mentionate, însa nu a avut cunostinta de desfasurarea celor doua procese, fiind extradata pentru executarea pedepsei.
Din probele administrate în cauza, instanta a retinut ca prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Arad emis la data de 31.07.2006 în dosar nr.2332/P/2006, a fost trimisa în judecata inculpata MA pentru savârsirea infractiunilor de fals privind identitatea prev. de art.293 al.1 Cod penal si tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat prev. de art.20 Cod penal rap.la art.70 al.1 din OUG 105/2001, cu aplicarea art.33 lit.b Cod penal.
Prin sentinta penala nr.2623 din 04.10.2006, în dosar nr.10882/55/2006 al Judecatoriei Arad, inculpata a fost condamnata la o pedeapsa rezultanta de 1 an închisoare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei .
Petenta nu a fost prezenta la nici un termen la care s-a solutionat cauza de mai sus.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Arad emis la data de 16.10.2007 în dosar nr.3723/P/2007, s-a dispus de asemenea trimiterea în judecata a inculpatelor MA si LL, pentru savârsirea infractiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prev. de art.26 Cod penal rap.la art.288 al.1 Cod penal, fals privind identitatea prev. de art.293 al.1 Cod penal si tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat prev. de art.20 Cod penal rap.la art.70 al.1 din OUG 105/2001, cu aplicarea art.33 lit.a si b Cod penal.
Prin sentinta penala nr.2034 din 03.09.2008, în dosar nr.11149/55/2007 al Judecatoriei Arad, inculpata M A fost condamnata pedeapsa rezultanta de 1(un) an si 4(patru) luni închisoare în regim de detentie.
Petenta nu a fost prezenta la nici unul din termenele de judecata ale cauzei de mai sus.
În temeiul acestei sentinte a fost emis mandatul de urmarire internationala din 12.08.2010, precum si mandatul european de arestare de la aceeasi data, inculpata fiind extradata din Italia, respectiv preluata din Milano si încarcerata la 05.07.2011 în Penitenciarul Târgsor.
Potrivit art.522 ind.1 al.1 Cod procedura penala, în cazul în care se cere extradarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate si condamnate în lipsa, cauza va putea fi rejudecata de catre instanta care a judecat în prima instanta, la cererea condamnatului.
Astfel, instanta apreciind ca cererea petentei este vadit neîntemeiata, a admis-o, si întrucât inculpata a solicitat aplicarea dispozitiilor art.320 ind.1 Cod procedura penala, i-a aplicat pedeapsa finala de 8 luni închisoare în regim de detentie. De asemenea au fost anulate mandatele emise în baza sentintelor sus-precizate si s-a dedus perioada de detentie executata
Tribunalul Neamț
Schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat, prev. de art.174,175 lit.i, în infracţiunea de omor, prev. de art.174 Cod penal, infracţiune comisă de un inculpat minor. Individualizarea judiciară a pedepsei.
Curtea de Apel Ploiești
Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. Neutilizarea trusei standard pentru prelevarea probelor biologice de sânge.
Judecătoria Agnita
Vătămarea corporală (art. 181 C.p.)
Judecătoria Pitești
art. 335 alin. 3 Cp, 257 alin. 1 şi 4 Cp, 253 alin. 1 Cp, 337 Cp
Tribunalul Olt
Incadrarea juridica a infractiunilor de omor calificat si tentativa de omor calificat