Conflict de muncă. Instanţa competentă teritorial, conform art.284 alin.1 din codul muncii.
Potrivit art.284 alin.1 din Codul Muncii (Legea nr.53/2003), judecarea conflictelor de muncă se soluţionează de către instanţa în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, ori, după caz, sediul. Competenţa teritorială este în acest caz reglementată de norme imperative, excluzând competenţa altei instanţe.
Secţia civilă – decizia civilă nr.859/21 octombrie 2004
Prin sentinţa civilă nr.674/8.06.2004 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr.3039/2004, s-a declinat, în temeiul art.158 Cod pr.civilă raportat la prevederile art.284 alin.1 Codul muncii – competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect conflict de muncă, formulată de reclamantul B.D. în contradictoriu cu pârâta Filiala „Roşiamin” S.A. Roşia Montană – în favoarea Tribunalului Hunedoara.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de judecată a reţinut, pe cale de excepţie, că instanţa competentă să soluţioneze cauza este cea în a cărei circumscripţie îşi are reclamantul domiciliul şi anume Tribunalul Hunedoara.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul B.D. solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Alba.
În expunerea motivelor de recurs, reclamantul a susţinut că normele de competenţă teritorială nu au un caracter imperativ şi că nu se impune declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Hunedoara, câtă vreme reclamantul a ales, conform art.12 Cod pr.civilă, ca instanţă competentă Tribunalul Alba.
Recursul a fost respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Art.284 alin.2 Codul muncii, prevede că cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie îţi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul.
Competenţa teritorială astfel stabilită este una cu caracter exclusiv, deoarece determină capacitatea unei instanţe judecătoreşti de a soluţiona în exclusivitate conflictele de muncă.
În consecinţă, aceste norme procedurale consacră o competenţă excepţională în astfel de litigii şi nu una alternativă, de natura celei reglementate de dispoziţiile art.5-12 Cod pr.civilă., pentru că alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competentă, să aparţină reclamantului.
În raport de cele ce preced, s-a constatat că soluţia instanţei de fond este la adăpost de criticile formulate, motiv pentru care s-a dispus respingerea recursului ca nefondat, conform art.312 alin.1 Cod pr.civilă.
Judecătoria Roșiori de Vede
COMPETENTA TERITORIALA
Curtea de Apel București
Conflict de drepturi. Competenta teritoriala în materia conflictelor de drepturi este exclusiva
Judecătoria Turnu Măgurele
Competenţa teritorială ( de drept comun) a instanţei; Alegerea de către părţi, printr-un contract încheiat anterior, a instanţei care să le soluţioneze eventualele litigii; Reclamantul excepţiei necompetenţei teritoriale a instanţei; Termenul de inv...
Judecătoria Iași
Competenţa teritorială de soluţionare a cererilor având ca obiect recunoaşterea pe cale principală a unei hotărâri penale pronunţată de o instanţă judecătorească din străinătate. Recunoaşterea pe cale principală a unei hotărâri penale pronunţată de o...
Judecătoria Slatina
Cerere de valoare redusă. Conflict negativ de competenţă