Calitatea procesuală a statului, potrivit art. 28 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată.

2. Calitatea procesuală a statului, potrivit art. 28 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată.

Aplicarea art. 6 din Legea nr. 10/2001 republicată în privinţa unor utilaje şi instalaţii care nu sunt încorporate natural sau artificial în construcţie.

Potrivit art. 28 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată,  în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată (în baza procedurii prevăzute la aliniatele 1 şi 2 ale textului), persoana îndreptăţită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând restituirea în natură sau, după caz, măsuri reparatorii prin echivalent în formele prevăzute de lege. Potrivit acestui text legal, statul este titularul obligaţiei de restituire în natură sau prin echivalent, rezultă că el are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât o asemenea calitate presupune existenţa identităţii între persoana chemată în judecată şi titularul obligaţiei ce se pretinde a fi îndeplinită.

În temeiul celor două aliniate ale art. 6 din legea menţionată, măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 privesc atât bunurile imobile prin natura lor, cât şi două categorii de bunuri mobile.

În baza art. 6 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prevăzute de această lege privesc şi bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în construcţii, ceea ce nu este cazul unor utilaje şi instalaţii solicitate spre restituire şi care nu sunt încorporate  natural sau artificial în construcţie, după distincţiile arătate în art. 463-465 din Codul civil.

Bunurile solicitate prin cererea de chemare în judecată fac parte însă din categoria bunurilor imobile prin destinaţie la care se referă art. 6 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, întrucât între acestea şi bunul imobil (construcţia moară) există un raport de afectare (accesorialitate) în sensul art. 468 din Codul civil

Articolul 6 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 care stabileşte regimul juridic al acestor bunuri imobile prin destinaţie prevede că pentru aceste bunuri se pot acorda măsuri reparatorii dacă se dovedesc existenţa şi preluarea lor de către stat, precum şi existenţa lor fizică în momentul intrării în vigoare a legii.

Tribunalul Vâlcea, sentinţa civilă nr. 141 din 12 februarie 2009

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul Z. D. D. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 350.000 lei, reprezentând valoarea unor bunuri (utilaje) preluate abuziv şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că în anul 1948 i-au fost preluate prin naţionalizare mai multe bunuri imobile şi mobile, iar ulterior anului 1990 a recuperat o parte din acestea, respectiv terenul şi o clădire în care au funcţionat o moară, o fabrică de ulei şi un gater.

Întrucât nu a recuperat şi utilajele existente în clădire a formulat notificare, iar prin adresa nr. 11638 din 8 mai 2008 Primăria mun. Drăgăşani i-a comunicat că nu a putu identifica deţinătorul acestora.

Din acest motiv, reclamantul a solicitat obligarea statului la plata valorii următoarelor bunuri: magazie pentru cereale, gater, postamente metalice cu pietre de măcinat, valţ pentru măcinat porumb, fabrica de ulei vegetal având mai multe componente, motor cu ardere internă, valţ pentru făină de grâu, racordul electric la reţeaua comunală şi instalaţia electrică interioară.

În drept, au fost invocate prevederile art. 28 alin. 3 din legea nr. 10/2001.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul, prin reprezentantul Direcţia generală a Finanţelor Publice Vâlcea a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii.

Cu privire la excepţia invocată, pârâtul a susţinut că reclamantul trebuie să solicite valoarea bunurilor precizate în acţiune de la persoanele care au fost obligate prin hotărâre judecătorească să îi respecte dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile în care s-au aflat bunurile indicate în prezenta acţiune.

Cu privire la fondul cauzei, pârâtul a susţinut că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 28 alin. 3 din legea nr. 10/2001, întrucât acestea se referă numai la bunurile imobile nu şi la cele mobile cum este cazul de faţă şi nici cele ale art. 6 din aceeaşi lege, reclamantul neparcurgând procedura prevăzută de lege.

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, tribunalul a reţinut situaţia de fapt care va fi expusă mai jos.

Prin notificarea nr. 173/2001 adresată Primăriei  mun. Drăgăşani reclamantul a solicitat întocmirea de către această instituţie a documentaţie pentru restituirea în natură sau prin măsuri reparatorii băneşti a bunurilor menţionate în cererea de chemare în judecată, existente în clădirea preluată abuziv anterior anului 1948. Prin notificare, reclamantul a susţinut că aceste bunuri nu mai există şi că prin hotărâre judecătorească a redobândit proprietatea cu privire la teren şi la clădirea în care s-au aflat aceste bunuri.

Prin adresa nr. 11638 din 8 mai 2008, primăria notificată a comunicat reclamantului că nu are calitatea de deţinătoare a bunurilor mobile solicitate, iar notificarea nu poate fi direcţionată către o altă persoană juridică deţinătoare, întrucât nu s-a dovedit existenţa fizică a bunurilor solicitate.

De asemenea, reclamantului i s-a mai comunicat faptul că în raport de condiţiile de aplicare a art. 6 din Legea nr. 10/2001, are posibilitatea de a opta de beneficiul prevăzut de art. 28 alin. 3 din aceeaşi lege.

Cu înscrisurile depuse la filele 9, 10, 11, 12 din dosar, reclamantul a deţinut că a deţinut în proprietate o moară pentru măcinat porumb şi grâu, dotată cu pietre de măcinat şi valţ, precum şi a unei prese de ulei care au fost naţionalizate.

La data de 28 iulie 1998 reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Drăgăşani, reprezentat prin Primar, solicitând obligarea acestuia la respectarea dreptului de proprietate cu privire la o construcţie moară şi la terenul aferent acesteia. Reclamantul a solicitat citarea în cauză, pentru opozabilitate, a S.C. AGREG S.A Drăgăşani. Şi în motivarea acestei cereri, reclamantul a susţinut că la data formulării ei nu mai există nimic din inventarul existent şi preluat odată cu moara.

Prin sentinţa civilă nr. 2592 din 8 septembrie 1998 Judecătoria Drăgăşani a respins acţiunea.

Prin decizia civilă nr. 3085 din 11 noiembrie 1999, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 5560/1999, a fost admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei judecătoriei, a fost schimbat în tot sentinţa, a fost admisă acţiunea, au fost obligaţi pârâţii să respecte dreptul de proprietate al reclamantului asupra unei construcţii cu destinaţia de moară şi asupra terenului aferent şi să-i plătească cheltuielile de judecată.

În considerentele deciziei s-a reţinut că reclamantul a deţinut în calitate de proprietar o moară dotată cu un singur valţ şi cu pietre şi terenul aferent care au fost preluate de către stat în mod abuziv, respectiv fără respectarea procedurii prevăzută în actul de naţionalizare – Legea nr. 119/1948.

Prin decizia civilă nr. 810/R din 9 martie 2000, Curtea de Apel Piteşti a respins ca nefondat recursul declarat de S.C. AGREG S.A. împotriva deciziei instanţei de apel, în considerente fiind menţinute motivele de fapt şi de drept care au stat la baza adoptării soluţiei criticate în recurs.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, invocată prin întâmpinare, tribunalul a reţinut că este neîntemeiată.

Astfel, potrivit art. 28 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată, invocat în prezenta cerere de chemare în judecată, în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată (în baza procedurii prevăzute la aliniatele 1 şi 2 ale textului), persoana îndreptăţită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând restituirea în natură sau, după caz, măsuri reparatorii prin echivalent în formele prevăzute de lege.

Întrucât prin adresa nr. 11638 din 8 mai 2008 Primăria mun. Drăgăşani nu a comunicat reclamantului unitatea deţinătoare a bunurilor solicitate, reclamantul era îndreptăţit să formuleze cererea în contradictoriu cu statul, în conformitate cu prevederile textului legal citat anterior.

Potrivit acestui text legal, statul este titularul obligaţiei de restituire în natură sau prin echivalent, rezultă că el are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât o asemenea calitate presupune existenţa identităţii între persoana chemată în judecată şi titularul obligaţiei ce se pretinde a fi îndeplinită.

Cu privire la fondul cauzei, tribunalul, în raport de situaţia de fapt expusă mai sus şi considerată a rezulta din probele administrate în cauză şi de dispoziţiile legale aplicabile, apreciază că prezenta acţiune este neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea statului la plata contravalorii mai multor bunuri mobile constând în utilajele ce au deservit o moară, fabrică de ulei şi gater, naţionalizate odată cu construcţiile ce au  aparţinut reclamantului.

Potrivit art. 6 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 10/2001, prin imobile, în sensul prezentei legi, se înţeleg terenurile, cu sau fără construcţii, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcţii, iar măsurile reparatorii privesc şi utilajele şi instalaţiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.

În temeiul celor două aliniate ale art. 6, rezultă că măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 privesc atât bunurile imobile prin natura lor, cât şi două categorii de bunuri mobile.

Potrivit art. 461 din codul civil, bunurile, în raport de natura lor intrinsecă, se clasifică în bunuri imobile şi bunuri mobile, după cum ele se ţin sau nu de pământ. În categoria bunurilor imobile intră însă şi bunurile clasificate ca atare de art. 462 din Codul civil, respectiv imobile prin natura lor, prin destinaţie şi prin obiectul la care se aplică.

În baza art. 6 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prevăzute de această lege privesc şi bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în construcţii, ceea ce nu este cazul în speţă, întrucât utilajele şi instalaţiile solicitate de către reclamant nu sunt încorporate  natural sau artificial în construcţie, după distincţiile arătate în art. 463-465 din Codul civil.

Bunurile solicitate prin cererea de chemare în judecată fac parte însă din categoria bunurilor imobile prin destinaţie la care se referă art. 6 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, întrucât între acestea şi bunul imobil (construcţia moară) există un raport de afectare (accesorialitate) în sensul art. 468 din Codul civil.

Articolul 6 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 care stabileşte regimul juridic al acestor bunuri imobile prin destinaţie prevede că pentru aceste bunuri se pot acorda măsuri reparatorii dacă se dovedesc existenţa şi preluarea lor de către stat, precum şi existenţa lor fizică în momentul intrării în vigoare a legii.

În acest sens, art. 6.2 din Normele aprobate prin H.G. nr. 498/2003 (în vigoare la data formulării notificării, în prezent abrogată prin H.G. nr. 250/2007 care a preluat în aceeaşi formă art. 6.2) prevede consecinţele juridice al art. 6 alin. 2 din lege şi anume: se referă la acele bunuri care se aflau în imobilul preluat, indiferent de destinaţia acestuia; odată dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului, se prezumă că instalaţiile şi utilajele au aparţinut aceluiaşi proprietar; pentru aceste bunuri se pot acorda nu numai măsurile reparatorii [aşa cum sunt definite potrivit art. 1 alin. (2) şi (3) din lege], ci şi măsura restituirii în natură; bunurile respective trebuie să fie cele preluate odată cu imobilul şi să existe fizic (aceasta fiind semnificaţia sintagmei "în afară de cazul în care au fost înlocuite ... sau distruse") sau să nu fi fost casate; incidenţa beneficiului legii se apreciază în funcţie de data naşterii dreptului la măsuri reparatorii, respectiv data intrării în vigoare a legii (deci este necesar ca bunul respectiv să existe fizic în patrimoniul unităţii deţinătoare la data intrării în vigoare a legii şi totodată este necesar ca acesta să nu fi fost casat la aceeaşi dată, respectiv să nu existe un proces-verbal de constatare a casării încheiat până la data de 14 februarie 2001).

În speţă, reclamantul a susţinut în numeroase rânduri, respectiv prin notificarea de la filele 7, 8 din dosar, prin prezenta cerere de chemare în judecată, în cuprinsul cererii în revendicare înregistrată la nr. 3073 din 28 iulie 1998, că aceste bunuri nu mai există, astfel încât nu mai este îndeplinită una din cerinţele textului legal, respectiv existenţa fizică a bunurilor la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Pentru considerentele expuse mai sus tribunalul va respinge excepţia invocată în cauză şi acţiunea ca neîntemeiate.

Domenii speta

Spete similare