Dispoziţiile art. 242 pct. 2 din Codul de procedură civilă

Dispoziţiile art. 242 pct. 2 din Codul de procedură civilă reglementează un caz de suspendare voluntară a judecăţii bazată pe voinţa tacită a părţilor de a nu mai continua judecata, dedusă din neprezentarea lor la proces.

În prezenţa cererilor de amânare aflate la dosar, nu se mai putea reţine lipsa de stăruinţă a părţilor în continuarea judecăţii, fiind înlăturat chiar elementul de bază al acestui caz de suspendare.

În prezenţa cererii de amânare formulată de pârât în scopul angajării unui avocat, cerere la care a achiesat şi reclamantul şi în baza principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, erau aplicabile prevederile art. 126 din Codul de procedură civilă, astfel încât instanţa era datoare să amâne pricina, conform voinţei părţilor, şi nu să suspende judecata. Această soluţie se întemeiază şi pe interpretarea a fortiori a art. 242 pct. 1 din Codul de procedură civilă, în sensul că dacă legea reglementează posibilitatea părţilor de cere suspendarea judecăţii, cu atât mai mult acestea pot cere amânarea la un termen de judecată, întrucât fundamentul este acelaşi – principiul disponibilităţii, iar efectele suspendării sunt mai ample decât în cazul acordării unui termen de judecată.

Tribunalul Vâlcea, decizia civilă nr. 322/R/24-02.2009, dosar nr. 186/90/2009

Prin cererea înregistrată la nr. 1522/198/2008, reclamantul T. M. a chemat în judecată pe pârâtul C. I., solicitând obligarea acestuia să lase liber accesul la suprafaţa de 16,56 mp. deţinută în cotă indiviză, să demoleze scara şi construcţiile anexe de sub scară, , să demoleze placa din beton construită pe suprafaţa de 16,56 mp., iar în caz de refuz să fie autorizat reclamantul să efectueze lucrările pe cheltuiala pârâtului.

Prin încheierea din 5 ianuarie 2009, Judecătoria Brezoi a dispus suspendarea judecăţii, reţinându-se că părţile au lipsit, fiind astfel aplicabile prevederile art. 242 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul.

Recursul a fost declarat şi motivat în termenul prevăzut de art. 244/1 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Recursul a fost legal timbrat.

În motivarea recursului, recurentul a susţinut că încheierea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât pentru termenul la care s-a dispus suspendarea ambele părţi au formulat cereri în vederea exercitării dreptului la apărare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.

Analizând recursul în raport de motivele invocate şi de prevederile legale aplicabile, tribunalul îl apreciază ca fiind fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Din actele dosarului, rezultă că pentru termenul de judecată din 5 ianuarie 2009 pârâtul a formulat o cerere prin care a solicitat acordarea unui alt termen de judecată, în vederea angajării unui apărător, iar reclamantul a formulat o cerere prin care a solicitat de asemenea acordarea unui alt termen de judecată faţă de cererea formulată de către pârât.

Prima instanţă nu s-a pronunţat în nici un mod asupra acestor cereri, ci doar a reţinut că părţile au lipsit şi a dispus suspendarea judecăţii.

Această măsură nu este legală, întrucât dispoziţiile art. 242 pct. 2 din Codul de procedură civilă reglementează un caz de suspendare voluntară a judecăţii bazată pe voinţa tacită a părţilor de a nu mai continua judecata, dedusă din neprezentarea lor la proces.

În prezenţa cererilor de amânare aflate la dosar, nu se mai putea reţine lipsa de stăruinţă a părţilor în continuarea judecăţii, fiind înlăturat chiar elementul de bază al acestui caz de suspendare.

În prezenţa cererii de amânare formulată de pârât în scopul angajării unui avocat, cerere la care a achiesat şi reclamantul şi în baza principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, erau aplicabile prevederile art. 126 din Codul de procedură civilă, astfel încât instanţa era datoare să amâne pricina, conform voinţei părţilor, şi nu să suspende judecata. Această soluţie se întemeiază şi pe interpretarea a fortiori a art. 242 pct. 1 din Codul de procedură civilă, în sensul că dacă legea reglementează posibilitatea părţilor de cere suspendarea judecăţii, cu atât mai mult acestea pot cere amânarea la un termen de judecată, întrucât fundamentul este acelaşi – principiul disponibilităţii, iar efectele suspendării sunt mai ample decât în cazul acordării unui termen de judecată.

Reţinând astfel că prima instanţă a aplicat greşit prevederile art. 242 pct. 2 din Codul de procedură civilă, tribunalul, în temeiul art. 312alin. 1 rap. la art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, va admite recursul, va casa încheierea şi va dispune continuarea judecăţii de către aceeaşi judecătorie, reţinând că prin suspendarea judecăţii s-a produs recurentului o vătămare a dreptului său de a avea acces la justiţie ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea (casarea) încheierii.

Domenii speta

Spete similare