Încetarea de drept a contractului individual de muncă - art. 55 lit. a rap. la art. 56 lit. j Codul Muncii şi art. 55 alin. 2 din Legea 128/1997
Prin contestaţia adresată Tribunalului Gorj, petiţionarul M.S. a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa în contradictoriu cu intimata Universitatea „C.B.” să se dispună anularea deciziei nr. 252/2006 ca fiind netemeinică şi nelegală şi anularea parţială a hotărârii Senatului Universităţii „C.B.” nr. 13/2006, precum şi repunerea pe funcţia deţinută anterior emiterii deciziei, cu plata drepturilor salariale indexate şi actualizate până la reintegrare şi obligarea intimatei la emiterea unui exemplar din contractul individual de muncă al petentului.
Conform art. 56 lit. j Codul muncii, contractul individual de muncă încetează de drept la dat expirării contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată, iar conform art. 55 alin. 2 Legea 128/1997, pentru ocuparea funcţiei didactice de lector universitar, candidaţii trebuie să fie doctori sau doctoranzi în ramura de ştiinţă corespunzătoare postului ori într-o ramură înrudită.
În considerentele sentinţei se reţine pe de o parte faptul că petentul a ocupat prin concurs postul de lector fiindu-i încheiat contract individual de muncă pe durată nedeterminată astfel încât acesta nu se încadrează în disp. art. 56 lit. j Codul muncii, neputând înceta la expirarea unui termen inexistent, iar pe de altă parte că art. 55 alin. 2 Legea nr. 128/1997 nu condiţionează ocuparea funcţiei de lector de locul unde candidaţii trebuie să fie doctori sau doctoranzi în ramura de ştiinţă corespunzătoare postului ori într-o ramură înrudită.
Pentru aceste motive a fost admisă contestaţia, anulată decizia de încetare a contractului individual de muncă, iar în baza art. 78 Codul muncii s-a dispus reintegrarea petentului pe postul deţinut anterior, cu plata drepturilor salariale reactualizate.
Sentinţa a rămas irevocabilă prin decizia 1007/27.04.2007 a Curţii de apel Craiova prin care a fost respins recursul intimatei.
Curtea de Apel Constanța
Concediere colectivă. Modul de îndeplinire a procedurii de informare şi consultare prealabilă în cazul existenţei unor organizaţii sindicale nereprezentative.
Tribunalul Mehedinți
Desfacerea contractului de muncă
Curtea de Apel Constanța
Contestatie decizie de concediere. Punerea în executare a hotărârii primei instante de către angajator, simultan cu exercitarea căii de atac a apelului împotriva solutiei executate. Nelegalitatea modalitătii de transpunere în practică a hotărârii de CL.
Curtea de Apel Iași
Angajat aflat în perioada de probă. Desfacerea contractului de muncă. Lipsa preavizului. Prejudicii cauzate salariatului
Tribunalul Mehedinți
Desfacerea contractului de muncă