II. Procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin.1 din Legea 554/2004. Obligativitate. Nerespectarea termenului procedural de contestare a actului administrativ la organul emitent echivalează cu lipsa procedurii prealabile.
Prin cererea adresată Tribunalului Dolj, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Primarul municipiului Craiova, ca prin hotărâre judecătoreasă, să oblige intimatul să modifice autorizaţia de construcţie emisă cu nerespectarea memoriului tehnic, autorizaţie emisă la data de 6.09.2004.
În fapt, reclamantul s-a adresat autorităţii emitente nr. 340422/2007, răspunsul fiind negativ.
Tribunalul a reţinut că, în raport de dispoziţiile art.7 alin.1 din L. 554/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim, printr-un act administrativ individual, trebuie să se adreseze autorităţii publice emitente, sau autorităţii ierarhic superioare, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului. Pentru motive temeinice, plângerea prealabilă se introduce cel mai târziu în termen de 6 luni de la data emiterii actului, termenul de 6 luni fiind un termen de prescripţie. Astfel, depăşirea termenului formulării plângerii prealabile echivalează cu lipsa efectuării procedurii prealabile.
În speţă, reclamanta a demarat tardiv procedura prealabilă, nu a făcut dovada unor motive temeinice pentru depăşirea termenului de 30 de zile, astfel încât va fi respinsă ca inadmisibilă.
Curtea de Apel Constanța
Exceptie de nelegalitate. Inadmisibilitatea invocarii exceptiei de nelegalitate a unui act cu caracter normativ fata de dispozitiile art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Curtea de Apel București
Drept fiscal. Dreptul de a stabili obligații fiscale. Stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție
Curtea de Apel Iași
Drepturi salariale suplimentare. Dreptul legiuitorului de a înceta acordarea beneficiului. Momentul în care interdicţia compensării chiriei intră în vigoare, în cazul de excepţie al contractelor de închiriere încheiate cu rude de până la gradul II in...
Curtea de Apel Iași
Anularea raportului de inspecţie fiscală emis de autoritatea administrativă locală. Încadrare eronată a unui teren în zona de impozitare. Suprafeţe ocupate cu reţele de telecomunicaţii, amplasate în subteran. Legislaţia aplicabilă
Judecătoria Sectorul 3 București
Plângere împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată. Actele ce pot fi supuse controlului judecătoresc în procedura reglementată de art. 2781 C.p.p. Plângere împotriva rezoluţiei de conexare sau de comunicare a unei soluţii. Plângere î...