SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 779/4.04.2008- CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Litigii contractuale dintre operator şi utilizator - Competenţă materială
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea, reclamanta SC „…” SA Tulcea a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând contravaloarea facturilor din perioada ….şi la plata cheltuielilor de judecată. Reclamanta a precizat că în baza dispoz. art.51 al.3 din Legea nr.51/2006, privind serviciile comunitare de utilităţi publice, competenţa de soluţionare a litigiilor de natura celui de faţă a fost dată instanţei de contencios administrativ.
Asupra excepţiei de necompetenţă materială a Tribunalului Tulcea, se reţin următoarele:
Potrivit disp. art.51 alin.3 din Legea nr.51/2006, privind serviciile comunitare de utilităţi publice, astfel cum a fost modificat prin OUG nr.13/2008, soluţionarea litigiilor contractuale dintre operator şi utilizator, inclusiv a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate, se realizează de instanţele competente potrivit legii şi se judecă în procedură de urgenţă. Cererea se introduce la instanţele de judecată în a cărei competenţă teritorială se află domiciliul/sediul utilizatorului.
În speţă, obiectul cererii reclamantei, în calitatea sa de prestator de servicii de utilităţi publice, îl constituie neplata contravalorii serviciilor furnizate pârâtei Asociaţia de proprietari nr…, Tulcea, pentru perioada …..2008.
Prin urmare, instanţa competentă să soluţioneze o astfel de cerere faţă de dispoziţiile legale arătate este Judecătoria Tulcea atât din punct de vedere al competenţei materiale cât şi teritoriale.
Pentru aceste considerente, admite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Tulcea. În tem. art.51 al.3 din Legea 51/2006, modificată prin OUG 13/2008 şi art.1 pct.1şi 158 al.3 Cod proc.civilă, se va declina competenţa soluţionării cererii în favoarea Judecătoriei Tulcea.
Judecătoria Roman
Cerere de asistenţă judiciară internaţională în materie penală . Regulile de procedură aplicabile . Competenţa materială
Tribunalul Bihor
Contestaţie la executare. Contestaţie administrativ-fiscală. Competenţă materială de soluţionare.
Curtea de Apel București
Pretenţii. Răspundere civilă delictuală. Conflict negativ de competenţă. Competenţă materială funcţională. Principiul disponibilităţii părţilor. Obiectul acţiunii în contencios administrativ
Tribunalul Brașov
Competenţă materială. Competenţa de soluţionare a cauzei în despăgubiri rezultate din acţiunea fundamentată pe dispoziţiile cuprinse în art. 404 ind.1 cod procedură civilă.
Curtea de Apel Cluj
Acţiune în rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară. Valoarea litigiului în funcţie de care se stabileşte competenţa, în condiţiile în care beneficiarul-cumpărător a plătit doar un avans din preţ