Acțiune în constatare. Competența materială a judecătorului sindic în materia acțiunilor în constatarea dreptului de proprietate asupra unor imobile ale unei societăți aflate în insolvență. Inaplicabilitatea prevederilor art.120 raportat la art.11 din Leg

Prin sentinţa civilă nr. 173/18.02.2019, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S. SRL, în contradictoriu cu pârâții Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Transporturilor, Societatea Construcţii Feroviară X SA – prin administrator judiciar Y SPRL, C.M., C.Ma., C.T.I. şi K. T.

A constatat că pârâta Societatea Construcții Feroviare X SA a dobândit conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.. numărul 0... din data de 21 iulie 1994, emis de Ministerul Transporturilor, dreptul de proprietate cu privire la terenul în suprafață de 9.376 mp situat în localitatea P.D., comuna V., județul Suceava, identificat prin parcela 1CC formată din o parte a parcelei numărul 4133/8 aparținând cărții funciare numărul I V., din parcela 4044 și din parte a parcelelor numerele 4051, 4052 și 4111 toate aparținând cărții funciare II V., din parcela numărul 488 și din parte a parcelelor 1888/1 și 1888/2 toate aparținând cărții funciare numărul 2252 V.,  din parcelele numerele 486 și 1886/1 ambele aparținând cărții funciare numărul 2284 V., din parcela numărul 484 și din parte a parcelelor numerele 1895/1 și 1896 toate aparținând cărții funciare numărul 2312 V., din parcelele numerele 487, 1890 și 1891 și din parte a parcelelor numerele 1894/1 și 1892 toate aparținând cărții funciare numărul 2352 V., din parte a parcelei numărul 1881 aparținând cărții funciare numărul 2387 V. și din parte a parcelei numărul 1900/1 aparținând cărții funciare numărul 2225 V.; a constatat că pârâta Societatea Construcții Feroviare X SA a dobândit prin accesiune imobiliară artificială dreptul de proprietate cu privire la construcțiile C1 având destinația de clădire sediu administrativ cu spații de cazare, edificată din cărămidă în anul 1987, cu regim de înălțime P + 1, cu suprafața construită la sol de 123 m² și desfășurată de 246 m², C2 având destinația de clădire atelier auto, edificată din cărămidă în anul 1987, cu regim de înălțime P, cu suprafața construita la sol de 615 m² egală cu cea desfășurată și C3 cu destinația de clădire anexă, edificată din cărămidă și lemn în anul 1987, cu regim de înălțime P cu suprafața construita la sol de 230 m² egală cu cea desfășurată, amplasate pe terenul menționat la punctul 1 de mai sus al dispozitivului; a constatat că reclamanta a dobândit conform procesului-verbal de licitație bunuri imobile numărul 2798 din data de 22 octombrie 2015 dreptul de proprietate cu privire la imobilele teren și construcții menționate la punctele 1 și 2 de mai sus al dispozitivului, prezenta hotărâre ținând loc de contract autentic de vânzare cu privire la aceste imobile; a dispus înscrierea succesivă în cartea funciară, în final pe numele reclamantei, a dreptului de proprietate al acesteia cu privire la imobilele teren și construcții menționate la punctele 1 și 2 de mai sus ale dispozitivului, dobândite în modul arătat la punctul 3 de mai sus al dispozitivului.

Prin decizia nr.522 din 21 aprilie 2021 Tribunalul Suceava – secţia a II a civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul formulat de apelantul – pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 173 pronunţată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc la data de 18.02.2019, în dosarul nr. -/2018, intimaţi fiind reclamanta S.C. S. S.R.L. şi pârâţii Ministerul Transporturilor, Societatea Construcţii Feroviare X S.A. în insolvenţă, prin administrator judiciar Y S.P.R.L,  K.T. prin curator special av. C.M.C., C.M., C.Ma., C.T.I.; a respins, ca neîntemeiată, cererea apelantului – pârât privind obligarea intimaţilor la plata în solidar a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice – prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, curtea a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de recurs formulată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 522/21.04.2021 a Tribunalului Suceava, motivată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, recurentul susţine, în primul rând, că în mod nelegal atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, a concluzionat că Judecătoria Câmpulung Moldovenesc ar fi competentă material, funcţional şi teritorial să soluţioneze acţiunea formulată de reclamanta S.C. S. SRL şi nu de către judecătorul sindic aşa cum prevede art. 120 Cod procedură civilă raportat la prevederile art. 11 din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce priveşte această critică, curtea a constatat că, potrivit art. 120 Cod procedură civilă „cererile în materia insolvenţei sau concordatului preventiv sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul”.

Totodată, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, care se aplică procedurii insolvenţei intimatei S.C. Construcţii Feroviare X S.A. „Principalele atribuţii ale judecătorului sindic, în cadrul prezentei legi, sunt:

a) pronunţarea motivată a hotărârii de deschidere a procedurii şi, după caz, de intrare în faliment atât prin procedura generală, cât şi prin procedura simplificată;

b) judecarea contestaţiei debitorului împotriva cererii introductive a creditorilor pentru începerea procedurii; judecarea opoziţiei creditorilor la deschiderea procedurii;

c) desemnarea motivată, prin sentinţa de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolvenţă compatibili care au depus ofertă de servicii în acest sens la dosarul cauzei, a administratorului judiciar provizoriu sau, după caz, a lichidatorului care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor sau creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor, fixarea remuneraţiei în conformitate cu criteriile stabilite de legea de organizare a activităţii practicienilor în insolvenţă, precum şi a atribuţiilor acestuia pentru această perioadă. Judecătorul-sindic va desemna administratorul judiciar provizoriu sau lichidatorul provizoriu solicitat de către creditorul care a solicitat deschiderea procedurii sau de către debitor, dacă cererea îi aparţine. În situaţia în care cel care a introdus cererea de deschidere a procedurii nu solicită numirea unui administrator judiciar sau lichidator, numirea se va face de către judecătorul-sindic din rândul practicienilor care au depus oferte la dosarul cauzei. În caz de conexare se va ţine seama de cererile creditorilor în ordinea mărimii creanţelor sau de cererea debitoarei, dacă nu există o cerere din partea unui creditor;

d) confirmarea, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului desemnat de adunarea creditorilor sau de creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor, precum şi a onorariului negociat. Dacă nu există contestaţii împotriva hotărârii adunării creditorilor sau a deciziei creditorului care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor, confirmarea se face în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în termen de 3 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă a hotărârii adunării creditorilor sau, după caz, a deciziei creditorului majoritar;

e) înlocuirea, pentru motive temeinice, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului;

f) judecarea cererilor de a i se ridica debitorului dreptul de a-şi mai conduce activitatea;

g) judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvenţă, potrivit art. 138, sau sesizarea organelor de urmărire penală atunci când există date cu privire la săvârşirea unei infracţiuni;

h) judecarea acţiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator pentru anularea unor acte frauduloase şi a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii;

i) judecarea contestaţiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar sau de lichidator;

j) admiterea şi confirmarea planului de reorganizare sau, după caz, de lichidare, după votarea lui de către creditori;

k) soluţionarea cererii administratorului judiciar sau a comitetului creditorilor de întrerupere a procedurii de reorganizare judiciară şi de intrare în faliment;

l) soluţionarea contestaţiilor formulate la rapoartele administratorului judiciar sau ale lichidatorului;

m) judecarea acţiunii în anularea hotărârii adunării creditorilor;

n) pronunţarea hotărârii de închidere a procedurii”.

Din nici o prevedere a acestui articol nu rezultă că judecătorul sindic este competent material şi teritorial exclusiv să soluţioneze anumite cereri formulate de un terţ ce nu are calitatea de parte în procedura insolvenţei, cum ar fi prezenta cerere privind constatarea unui drept al debitorului sau a faptului că între acesta şi un adjudecatar a intervenit vânzarea – cumpărarea unor bunuri de la debitorul aflat insolvenţă.

După cum se poate observa din aceste prevederi legale, judecătorul sindic este competent material, funcţional şi teritorial doar în ceea ce priveşte procedura insolvenţei, adică soluţionarea unor cereri, acţiuni, contestaţii sau opoziţii ale creditorilor, ale administratorului sau lichidatorului judiciar, ale debitorului şi altor persoane interesate, dacă acestea sunt formulate în cadrul legii nr. 85/2006, ceea ce înseamnă că trebuie să fie formulate în realizarea acestei legi, adică aşa cum prevede art. 2 în scopul acoperirii pasivului debitorului aflat în insolvenţă.

Or, o acţiune cum este cea în cauză, chiar dacă adjudecarea bunului în cauză s-a efectuat în cadrul procedurii insolvenţei, excede competenţei judecătorului sindic şi scopului legii nr.85/2006, astfel încât competenţa materială şi teritorială revine instanţei de drept comun, mai ales că în cauză se pun probleme ce sunt dincolo de procedura insolvenţei şi competenţei specializate a judecătorului sindic, cum ar fi constatarea dreptului de proprietate al debitorului asupra unui bun, emiterea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de  vânzare – cumpărare şi rectificarea unor cărți funciare.

Ba mai mult, cum potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 atribuţiile judecătorului sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei, o extindere a competenţei acestuia la soluţionarea altor cereri, cum sunt cele din prezenta cauză, ar echivala cu încălcarea acestor prevederi legale.

Drept urmare, curtea a constatat că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 120 din Codul de procedură civilă raportat la art. 11 din Legea nr. 85/2006, astfel că din această perspectivă nu este dat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.

În al doilea rând, recurentul critică decizia mai sus menţionată pe motivul că în mod nelegal instanţa a respins excepţiile inadmisibilităţii capetelor 2 şi 3 din cerere, instanţa analizând doar excepţia invocată cu privire la solicitările reclamantei de rectificare a cărţilor funciare în sensul înscrierii dobândirilor succesive şi înscrierea reclamantei în calitate de proprietar al bunurilor respective, libere de sarcini. Acesta susţine că instanţa de fond şi instanţa de apel au interpretat greşit actul dedus judecăţii şi apărările invocate în susţinerea inadmisibilităţii acestui capăt de cerere, întrucât potrivit art. 35 Cod procedură civilă acţiunea în constatare are caracter subsidiar, iar reclamanta avea posibilitatea ca potrivit art. 120 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 să ceară lichidatorului judiciar perfectarea contractului de vânzare cumpărare de către notarul public.

Referitor la această critică, curtea a constatat, în primul rând, că instanţa de apel a arătat pentru ce motive nu a reţinut inadmisibilitatea capetelor 2 şi 3 din cerere, menţionând că susţinerile apelantei nu sunt întemeiate „...cât timp neglijează finalitatea urmărită de reclamanta – intimată, în ansamblul cererii de chemare în judecată, respectiv obţinerea titlului de proprietate asupra imobilelor adjudecate în procedura insolvenţei” .

Asemenea instanţei de apel, curtea a constatat că odată ce finalitatea procedurii declanșată de către reclamantă este obţinerea unui titlu de proprietate asupra bunurilor adjudecate în cadrul procedurii insolvenţei, capetele 2 şi 3 din cererea de chemare în judecată nu pot fi considerate ca fiind inadmisibile, judecătorul având obligaţia ca, aşa cum prevede art. 22 alin. (4) din Codul de procedură civilă, să dea sau să restabilească calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire.

Or, capătul 2 din cererea de chemare în judecată, prin care reclamanta a solicitat să se constate că între S.C. Construcţii Feroviare X S.A. şi ea a intervenit vânzarea – cumpărarea imobilelor constând în suprafaţa de 9.376 m.p. teren, situată în comuna V., intravilanul satului P.D., judeţul Suceava, constând din parcelele CCL1888/1 pe care se află amplasate construcţiile: sediu administrativ cu spaţii de cazare, atelier autor, depozite şi magazii, potrivit procesului – verbal de adjudecare nr. 2... din 22.10.20015, reprezintă o veritabilă acţiune în realizarea dreptului. Chiar dacă acesta conţine menţiunea constatarea intervenirii vânzării – cumpărării, curtea a apreciat că în realitate reclamanta a urmărit obţinerea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare – cumpărare, având în vedere că lichidatorul judiciar nu s-a mai prezentat la notar să încheie un astfel de act, aşa cum prevede art. 120 alin. (2) teza finală din Legea nr. 85/2006.

Drept urmare, a apreciat curtea că în mod corect, având în vedere prevederile art. 22 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanţa de fond a considerat că reclamanta a urmărit obținerea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru terenul şi construcțiile adjudecate de aceasta potrivit procesului – verbal de adjudecare nr. 2... din 22.10.20015.

Referitor la capătul 3 din cererea de chemare în judecată, prin care reclamanta a solicitat să se dispună rectificarea C.F. 32998 (CF vechi 2252), C.F. 32999 (CF vechi 2252), C.F. 33000 (CF vechi 2284), C.F. 31312 (CF vechi 2312), C.F. 33001 (CF vechi 2312), C.F. 31403 (CF vechi 2312), C.F. 33002 (CF vechi 2352), C.F. 33003 (CF vechi 2352), C.F. 32616 (CF vechi 2225) şi C.F. 31828 (CF vechi 2387), Cartea Funciară nr. I şi Cartea Funciară nr. II a comunei Cadastrale V., în sensul înscrierii dobândirilor succesive şi înscrierea reclamantei în calitate de proprietar, liber de orice sarcini, curtea a constatat că acest capăt de cerere este formulat în sensul finalizării procedurii de constatare a vânzării şi emitere a unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare cumpărare pentru imobilele mai sus menţionate prin intabularea dreptului său de proprietate în cartea funciară, fiind în realitate o acțiune în realizarea dreptului, nu în constatarea unui drept așa cum prevede art. 35 Cod procedură civilă. 

De altfel, după cum reiese din prevederile art. 908 alin. (1) Cod civil „Orice persoană interesată poate cere rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii dacă: înscrierea sau încheierea nu este valabilă ori actul în temeiul căruia a fost efectuată înscrierea a fost desfiinţat, în condiţiile legii, pentru cauze anterioare sau concomitente încheierii ori, după caz, emiterii lui; dreptul înscris a fost greşit calificat; nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea: înscrierea nu mai este, din orice motive, în concordanţă cu situaţia juridică reală a imobilului”, iar potrivit alin. (2) „Rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă, fie, în caz de litigiu, prin hotărârea judecătorescă definitivă”.

Astfel, se poate observa din aceste prevederi că orice persoană interesată poate formula o cerere de rectificare a unor înscrieri în cartea funciară, dacă cele înscrise în cartea funciară nu mai corespund realităţii, cum este cazul în speţă, având în vedere că s-a emis pe numele debitoarei/vânzătoare S.C. Construcţii Feroviare X S.A. certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.. nr. 01.. din 21.07.1994 pentru suprafaţa de 9376,40 m.p. teren, identic cu cel înscris în cărţile funciare mai sus menţionate.

Ba mai mult, aşa cum a arătat şi instanţa de apel, reclamanta a recurs la procedura de rectificare a cărţilor funciare mai sus menţionate ca urmare a respingerii de către O.C.P.I.  a cererii formulate în prealabil de intimata – pârâtă S.C. Construcţii Feroviare X S.A., în insolvenţă, de înscriere în favoarea sa a dreptului de proprietate asupra imobilelor adjudecate de intimata – reclamantă pentru motivul că existau înscrieri concurente în favoarea intimaţilor – pârâţi persoane fizice, ceea ce denotă că un asemenea demers necontencios efectuat de reclamantă ar fi fost sortit, de asemenea, eșecului. Ca urmare, nu se poate susține că aceasta ar fi avut la dispoziţie o procedură necontencioasă efectivă prin care să fie înscris în cartea funciară dreptul său de proprietate asupra terenului și construcțiilor adjudecate.

În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de casare, curtea a constat că recurentul susține că în mod nelegal prima instanță a constatat că reclamanta S.C. S. SRL a dobândit dreptul de proprietate cu privire la imobilele teren și construcții mai sus menționate conform procesului – verbal de adjudecare nr. 2... din 22.10.2015, întrucât potrivit dispozițiilor art. 1279 alin.(3)  şi art. 1669 alin. (1) din Codul civil instanţa chemată să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare – cumpărare suplinește doar lipsa consimţământului părţii care refuză în mod nejustificat încheierea contractului promis, ceea ce nu se poate reţine în speţă.

Este adevărat că potrivit art. 1.279 alin. (3)  raportat la art. 1669 din Codul civil, instanţa poate se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract, la cererea persoanei care şi-a îndeplinit obligaţiile, dacă promitentul refuză să încheie contractul şi că la o primă vedere pare că nu este îndeplinită condiţia refuzului promitentului de a încheia actul. Însă, în realitate un asemenea refuz apare implicit întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, intimata – pârâtă S.C. Construcţii Feroviare X S.A., în insolvenţă, prin lichidator judiciar, nu are posibilitatea reală de a se prezenta la notar în vederea încheierii contractului de vânzare – cumpărare deoarece nu a reuşit în prealabil să se intabuleze cu imobilele în cauză, astfel încât o procedură notarială în acest sens este sortită eșecului, ştiut fiind că notarul poate autentifica un asemenea contract numai dacă vânzătorul prezintă extras de carte funciară privind imobilele pe care dorește să le vândă. Aşa se explică şi faptul că lichidatorul judiciar, deşi potrivit art. 120 alin. (2) din Legea nr.85/2006 trebuia ca după adjudecarea imobilelor de către reclamantă să se prezinte la notar pentru încheierea actului de vânzare – cumpărare în formă autentică, nu a făcut aceasta.

Drept urmare, singura procedură pe care reclamanta o avea la dispoziţie era cea prin care să solicite instanţei să constate vânzarea şi să dea o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare – cumpărare în conformitate cu prevederile art. 1.279 alin. (3) şi art. 1669 Cod civil coroborat cu prevederile art. 53 şi 120 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

Referitor la susţinerea recurentului că nu ar fi îndeplinite şi celelalte condiţii de validitate pentru darea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare, ccurtea a constatat, mai întâi, că potrivit art. 120 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 că „Dacă vânzarea se face prin licitaţie publică, procesul – verbal de adjudecare semnat de lichidatorul judiciar constituie titlu de proprietate. Când legea impune pentru transferul dreptului de proprietate forma autentică, contractele vor fi perfectate de notarul public pe baza procesului – verbal de licitaţie”, ceea ce înseamnă că într-un asemenea caz singura condiție de validitate este cea ca imobilul să fie adjudecat prin licitaţie publică potrivit legii nr. 85/2006, condiție care este îndeplinită în cauză.

Ba mai mult, pârâta/vânzătoare S.C. Construcţii Feroviare X S.A. deţinea la momentul vânzării bunurilor prin licitaţie publică certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.. nr. 01.. din 21.07.1994 pentru suprafaţa de 9376,40 m.p. teren, certificat emis chiar de o instituţie a statului, anume Ministerul Transportului, potrivit legii nr. 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991, iar atât terenul cât şi construcţiile au făcut parte din activul acesteia, reclamanta achiziţionându-le prin licitaţie publică potrivit legii nr. 85/2006. Or, a ignora această situaţie de fapt şi de drept înseamnă a nu da eficientă acestor prevederi legale şi celor ale legii nr. 85/2006, anterior menționate.

Curtea a constatat, pe de altă parte, că recurentul nu a indicat în concret care condiţii de validitate nu au fost îndeplinite. Invocarea de către acesta a faptului că din cuprinsul Procesului – verbal de licitaţie bunuri imobile nr. 2.../22.10.2015 rezultă că vânzarea prin licitaţie publică s-ar fi realizat conform hotărârii Adunării Creditorilor debitorului S.C. Construcţii Feroviare X S.A. din data de 27.01.2015 şi că potrivit acestei hotărâri creditorii au aprobat doar planul de reorganizare şi Addendumul ce face parte integrală din plan, nu este pertinentă în cauză, întrucât procesul verbal de licitaţie şi actul de adjudecare nu au fost contestate de recurent, drept pentru care nu se pot aduce critici acestora în prezenta procedură, instanţa nefiind investită să analizeze aceste acte.

De altfel, astfel de critici se referă la situaţia de fapt şi nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, care se referă la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept  material de către instanţa de apel, deoarece recurenta nu a arătat care norme de drept material au fost încălcate sau aplicate greşit şi în ce constă încălcarea sau aplicarea lor greşită.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este dat motivul de casare prevăzut de art.488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă şi nici un alt motiv de casare de ordine publică, curtea, în temeiul art. 496 alin. (1) din Codul de procedură civilă, a respins, ca nefondat, recursul.

Domenii speta

Spete similare