Conflict de competenţă

Conţinut speţăConflict de competenţă

Prin Sentinţa civilă nr.26/C din 1 octombrie 2014, pronunţată în Dosar nr.293/258/2014 de Curtea de Apel Târgu Mureş Secţia I civilă a fost stabilită competenţa de soluţionare a acţiunii civile în favoarea Tribunalului Harghita.

Instanţa de control judiciar a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 696/20.03.2014,a Judecătoriei Miercurea Ciuc, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocată de pârât şi, în consecinţă, s-a declinat competenţa soluţionării cererii în favoarea Tribunalului Harghita, dispunându-se trimiterea de îndată a dosarului nr. 293/258/2014 instanţei competente, Tribunalul Harghita.

Prin Sentinţa civilă nr. 1975/17.06.2014, Tribunalul Harghita a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată de reclamantă şi a declinat competenţa soluţionării acţiunii în favoarea Judecătoriei Miercurea Ciuc. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea din oficiu a judecăţii cauzei şi înaintarea dosarului Curţii de Apel Târgu Mureş în vederea soluţionării conflictului.

Investită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 Cod procedură civilă, instanţa de control a reţinut că în cauză, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă constatarea nulităţii absolute parţiale a Dispoziţiei nr. 1304/27.07.2009 emisă de Municipiu, acţiunea fiind întemeiată  pe dispoziţiile art. 10(2) şi 19 din Legea nr. 10/2001.

Chiar dacă judecătorul nu este ţinut de temeiul juridic invocat de reclamant, indicarea acestuia este obligatorie potrivit art. 194 Cod procedură civilă, astfel că stabilirea concretă a temeiului de drept, se impune, respectându-se bineînţeles principiul contradictorialităţii.

Or, în cauză, singurul temei de drept indicat în ceea ce priveşte acţiunea în constatarea nulităţii este cel rezultat din art. 50 din Legea nr. 10/2001, reclamanta invocând, în motivarea cererii de constatare a nulităţii, aspecte privind încălcarea  Legii nr. 10/2001.

În această situaţie, legea specială – Legea nr. 10/2001, prevede o competenţă specială în soluţionarea acţiunilor formulate în temeiul acestei legi, cea a tribunalului în a cărei circumscripţie se află imobilul.

Admisibilitatea unei astfel de acţiuni, raportat la prevederile legii speciale, reprezintă o chestiune care ţine de judecata propriu-zisă, neputând determina eludarea dispoziţiilor imperative ale legii speciale.

Cu alte cuvinte, Tribunalul în mod greşit, trecând atât peste precizările formulate în cererea de chemare în judecată, cât şi peste obligaţia de a stabili, încă de la începutul judecăţii, pentru respectarea dreptului la apărare, temeiului juridic al acţiunii, a apreciat generic că dispoziţia de restituire în natură emisă în baza Legii nr. 10/2001, poate fi atacată „pe calea dreptului  comun”.

Domenii speta

Spete similare