Competenţa materială funcţională în materia conflictelor de drepturi izvorâte în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părţi prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor stabilite pr...

Decizie 176 din 03.03.2008


Prin cererea înregistrată sub nr. 6647/121/2007 la Tribunalul Galaţi – secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ, reclamanta S.C. „O” S.A. Bucureşti – prin S.C. „O” S.A. Galaţi a chemat în judecată pe pârâtul M. L., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să fie obligat la plata sumei de 330,70 lei cu titlu de diferenţă daună la auto Ford, înmatriculat cu nr. VN - 04- CIW şi la dobânda legală de la introducerea acţiunii şi până la data plăţii efective, conform O.G. nr. 9/2000.

Reclamanta, în motivarea cererii de chemare în judecată a arătat că pârâtul M. L. în calitate de inspector daune la S.C.”O” S.A. a emis poliţa şi chitanţa pentru auto Cielo proprietatea S.C. „T.P.C.” S.R.L. după producerea evenimentului asigurat din data de 31.12.2004, respectiv la data de 03.01.2005 şi că prin această faptă a încălcat prevederile art. 4 din Ordinul CSA nr. 3108/10.12.2004 care menţionează că poliţa R.C.A. intră în vigoare după 48 de ore de la încasarea primei de asigurare.

Tribunalul Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ a respins ca nefondată acţiunea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în speţă operează puterea lucrului judecat deoarece prin sentinţa civilă nr. 1330/31 august 2007 a Tribunalului Galaţi, completul specializat pentru soluţionarea cauzelor privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, rămasă definitivă şi irevocabilă, a fost admisă cererea reconvenţională a numitului M. L. şi obligată S.C. „O ”S.A. Galaţi către acesta la plata sumei de 330,70 lei. S-a mai reţinut că această sentinţă nu a fost atacată de către S.C. „O ”S.A. Galaţi, suma pretinsă prin prezenta acţiune nu mai poate fi solicitată de către S.C. „O ”S.A. Galaţi.

Împotriva menţionatei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.C. „O” S.A. Galaţi, invocând excepţia necompetenţei materiale a secţiei comerciale, faţă de obiectul cererii sale de chemare în judecată, care îl constituie pretenţii ce rezultă din raporturile de muncă în baza contractului de muncă nr. 3266/16- VI- 2004, fişa postului şi regulamentul intern. Recurenta a susţinut că cererea sa trebuia judecată de secţia care soluţionează litigii de dreptul muncii şi că sentinţa nr. 1330/31 august 2007 a Tribunalului Galaţi prin care a fost soluţionat parţial acest litigiu a fost pronunţată de secţia care soluţionează litigii de muncă, cu participarea asistenţilor judiciari.

R e c u r s u l  e s t e  f o n d a t;

Conform art. 68 alin. 1 lit. a din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, modificată şi completată ulterior, sunt considerate conflicte de drepturi, „conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părţi prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin contractul individual de muncă”.

În speţă, din conţinutul cererii de chemare în judecată  rezultă că pretenţia dedusă judecăţii derivă din contractul de muncă nr. 3266/ 16 iunie 2004 încheiat de părţile litigante, ceea ce atrage o altă compunere a completului de judecată.

Competenta materială presupune o delimitare între instanţele de grad diferit, iar normele de competenţă materială sunt stabilite sub aspect funcţional (după felul atribuţiilor funcţionale) şi sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în Codul de procedură civilă, Legea nr. 304/2004, modificată, precum şi în alte legi speciale.

În ceea ce priveşte competenţa materială funcţională, textul art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, modificată, prevede expres că în cadrul tribunalelor funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate printre care şi cele pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Conform art. 55 alin. 1 din aceeaşi lege „ completul pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale se constituie din 2 judecători şi 2 asistenţi judiciari”.

Prima instanţă soluţionând cererea recurentei reclamante la secţia comercială, deşi în cadrul Tribunalului Galaţi funcţionează complete specializate pentru soluţionarea cauzelor privind conflicte de muncă, a încălcat normele de procedură referitoare la competenţa funcţională, situaţie în care hotărârea pronunţată este nelegală.

În raport de cele expuse mai sus, recursul declarat de reclamantă fiind fondat, în temeiul art. 312 alin. 1 şi 3 Cod procedură civilă în referire la art. 304 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă a fost admis, cu consecinţa casării hotărârii recurate şi a trimiterii cauzei spre competentă soluţionare la aceeaşi instanţă, însă la secţia civilă- completul specializat în conflicte de muncă.