Petentul P.N. a solicitat anularea procesului-verbal de contraventie incheiat de D.G.F.P.Tulcea – Administratia Finantelor Publice Tulcea.
Judecatoria Tulcea, in baza art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001 a anulat procesul-verbal intrucat nu a fost individualizat complet martorul din cuprinsul procesului-verbal. Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a pus in discutie partilor exceptia prevazuta de art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001 potrivit caruia, procesul-verbal se semneaza pe fiecare pagina de agentul constatator si de contravenient, iar in cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mentiune despre aceste imprejurari care trebuie confirmate de cel putin un martor, caz in care, procesul-verbal va cuprinde si datele personale ale martorului si semnatura acestuia, sanctiunea nerespectarii acestor dispozitii fiind dupa opinia instantei de fond, nulitatea absoluta, nulitate ce are un caracter virtual implicit, chiar daca nu este prevazuta expres de art. 17 din OG nr. 2/2001.
Recursul declarat de organul constatator impotriva acestei hotarari a fost admis de catre Tribunalul Tulcea care a apreciat ca nulitatea invocata de catre instanta de fond este o nulitate relativa si nicidecum absoluta, nulitate care poate fi acoperita si care nu poate fi invocata din oficiu de catre instanta, ci numai de partea vatamata.
Avand in vedere ca instanta de fond a analizat cauza numai sub aspectul acestei exceptii, fara a analiza fondul cauzei, temeinicia procesului-verbal de contraventie si pentru a nu priva partile de un grad de jurisdictie, a casat sentinta atacata si a trimis cauza spre rejudecare pentru solutionarea fondului cauzei.
(decizia civila nr. 82/14.02.2003;
in acelasi sens, dec.civ. nr. 352/2003,
355/2003, 359/2003, 223/2003, 231/2003
pronuntate de Tribunalul Tulcea)
Judecătoria Călărași
Drept comercial. Contract încheiat între o persoană fizică şi o societate comercială, furnizor de servicii de apă şi canalizare. Debit recunoscut şi preluat de la asociaţia de proprietari. Servicii prestate anterior încheierii contractului a căror va...
Curtea de Apel Oradea
Recurs. PROCEDURA INSOLVENTEI. Vânzarea licentei de exploatare miniera a societatii în reorganizare de catre administratorul judiciar si administratorul special, catre unul din creditorii societatii, fara aprobarea prealabila a adunarii creditorilor. Acti
Curtea de Apel Galați
Încetare proces penal. Persoană juridică. Sucursală fără personalitate juridică.
Tribunalul Tulcea
Contravenţii. Persoană juridică subiect al contravenţiei.
Judecătoria Călărași
Drept comercial. Procedura concilierii directe. Nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la convocare. - Art. 7201 alin. 2 Cod procedură civilă