Obligatia de intretinere. Parinte bolnav fara mijloace materiale.

Decizie 463 din 27.06.2003


II. DREPTUL FAMILIEI 

1. Obligatia de intretinere. Parinte bolnav fara mijloace materiale. 

Judecatoria Tulcea a admis actiunea formulata de reclamanta T.S., a majorat pensia de intretinere la care a fost obligatul paratul E.I. prin hotarare judecatoreasca.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs paratul, criticand-o ca fiind netemeinica si nelegala, sustinand in esenta ca, pensia de intretinere stabilita de prima instanta este prea mare in conditiile in care este bolnav de TBC, nefiind apt fizic sa presteze munca. A mai aratat recurentul ca a solicitat instantei de fond administrarea probei cu expertiza medicala pentru a se stabili starea de sanatate a acestuia, insa i s-a respins nejustificat aceasta proba.

Instanta de control judiciar a retinut ca recursul este intemeiat.

Potrivit art. 94 alin. 1 Cod fam., intretinerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o are si cu mijloacele celui ce urmeaza a plati.

Prin notiunea de mijloace la care se refera Codul familiei, se intelege nu numai mijloacele materiale, ci si aptitudinea de a munci a celui obligat la intretinere, care este izvorul obtinerii mijloacelor materiale.

In speta, paratul a sustinut in fata primei instante si a depus la dosarul cauzei in recurs, acte din care rezulta ca este bolnav TBC, situatie in care nu poate presta o activitate din care sa obtina venituri cu care sa plateasca pensia de intretinere stabilita de instanta de fond.

Fata de sustinerile recurentului, de actele doveditoare, Tribunalul a apreciat ca Judecatoria a facut verificari limitate cu privire la aceste sustineri ale paratului, respingand in mod nejustificat expertiza stiintifica solicitata, pe baza careia ar fi putut sa se stabileasca cu certitudine posibilitatile obligatiei de intretinere, de a asigura executarea acesteia fata de creditorii acestei obligatii.

In aceste conditii, s-a constatat ca prima instanta a solutionat procesul fara a intra in cercetarea fondului pricinii, motiv pentru care, recursul a fost admis si in temeiul art. 312 alin. 5 Cod pr.civila, hotararea atacata a fost casata si trimisa cauza spre rejudecare pentru desavarsirea fondului cauzei, pentru a fi administrata proba cu expertiza medicala, eventual cu ancheta sociala la domiciliul recurentului.

(decizia civila nr. 463/27.06.2003 pronuntata de Tribunalul Tulcea)