Încuviinţare executare silită

Prin încheierea nr.128 din 6 iulie 2008, Judecătoria V a respins cererea având ca obiect  „încuviinţare executare silită” formulată de P N, executor bancar în  cadrul Corpului  Executorilor  Bancari ai  B SA, împotriva debitorului  P N, ca neîntemeiată.

Pentru a  pronunţa această încheiere, instanţa de fond  a reţinut că  executorul bancar P N din cadrul Corpului  Executorilor  Bancari ai  B SA a formulat cerere de executare silită  asupra  veniturilor debitorului P N.

Prin contractul de credit de consum  nr.725 CSF 4080460006 din 15.02.2008 încheiat între SC B SA şi debitorul  P  N  s-a acordat un credit în sumă de  13.293 lei, pe un termen de 120 luni  pentru nevoi personale nenominalizate.

Potrivit  dispoziţiilor finale ale contractului de credit, în temeiul legii bancare, contractul de credit poate constitui un titlu executoriu, iar în cazul  declarării exigibilităţii anticipate a  creditului şi a dobânzilor, aceste titluri, după  investirea cu formulă executorie, permit trecerea  directă la  executare silită (contract de credit Cap.XII „dispoziţii finale, art.12.3 din contract).

În atare situaţie, instanţa apreciază că în cauză este vorba despre o declarare anticipată a  exigibilităţii debitului şi a dobânzilor care îl însoţesc (deşi creditul a fost angajat pentru o perioadă de 120 de  luni) şi ca urmare contractul de credit poate permite trecerea directă la executare silită după învestirea cu formulă executorie. Deşi o astfel de dispoziţie este înserată în contractul care a legat raporturile contractuale de credit dintre părţi, ea are şi un rol  de protecţie faţă de partea contractantă debitoare, aflată în imposibilitate de plată la un anumit moment şi faţă de care contractul de credit capătă putere executorie numai după învestirea sa cu formulă  executorie de către instanţa de executare.

Trecerea directă la  executare silită de către partea  creditoare fără a motiva în nici un fel imposibilitatea de  plată a debitorului, dacă , şi cât a plătit  acesta şi fără a  proba o astfel de imposibilitate, este de natură să  vatămă  interesele debitorului, situaţie în care este necesară  verificarea titlului executoriu prezentat de către o instanţă de executare, iar executarea silită poate începe numai după învestirea unui astfel de titlu  cu formulă executorie.

 În subsidiar, nu se va admite nici modalitatea de încuviinţare a executării silite prin poprire, întrucât instanţa de executare încuviinţează executarea  pe cale silită prin  toate modalităţile lăsate la îndemâna executorului şi a părţii creditoare şi nu în mod necesar  prin măsura popririi în condiţiile art.452 Cod procedură civilă.

Împotriva  acestei încheieri a declarat  recurs Corpul  Executorilor bancari  ai B, considerând-o nelegală  pentru următoarele considerente:

Un prim motiv de respingere a  cererii de încuviinţare a executării  silite este acela bazat pe art.12.3 din contractul de credit, instanţa interpretând în mod eronat acele dispoziţii contractuale. Chiar dacă în contract, din eroare, au rămas dispoziţiile menţionate în temeiul disp. art.129 alin.4 şi 5 din Codul de procedură civilă, instanţa  ar fi trebuit să sesizeze ca putere executorie  a unui înscris nu  poate fi dată  de înţelegerea  părţilor, acesta fiind un atribut exclusiv al legii.

Astfel, acele dispoziţii contractuale, în lipsa unei cereri exprese de constatare a nulităţii, vor putea fi considerate nescrise, în nici  un caz , acele clauze nu pot produce vreun efect juridic.

2. De asemenea, instanţa este în eroare, atunci când apreciază că în cazul scadenţei anticipate, contractul  de credit ar trebui  investit  cu formulă executorie.

În speţă,  declararea scadenţei anticipate a unui credit  reprezintă  aplicarea art.1020  Cod civil, subînţeleasă în  contractele  sinalagmatice. Potrivit art.1021 Cod civil, partea  care şi-a executat obligaţia are dreptul de a cere, fie executarea, fie rezilierea  contractului. Potrivit art.5.7 din contractul de credit,  banca acordă o perioadă de 90 de zile în care împrumutatul poată să revină cu plata ratelor la zi. După această perioadă,  este greu de presupus că împrumutatul  poate plăti întreaga  datorie.

3. Contractul de credit  este, fără îndoială, un contract comercial. În  materie comercială, obligaţiile devin exigibile de drept, fără punere  în întârziere (art.43 Cod comercial). Debitorul P N avea la  data cererii  de executare o întârziere  la plata ratelor  de credit de 265 zile.

În această situaţie au  devenit aplicabile disp. art.5.7. din  contract, care dau dreptul băncii să aprecieze că nu mai este posibilă executarea obligaţiei de restituire a  creditului de către împrumutat şi să declare creditul integral restant, cu consecinţa trecerii  la executare silită.

4. Potrivit art.120 din OUG nr.99/2006 „contractele de credit  ….sunt titluri executorii”. În  această situaţie, devine aplicabil art.374/1 Cod procedură civilă, potrivit căruia „înscrisurile cărora legea le recunoaşte  caracterul de titlu executoriu sunt  puse în executare fără  investirea cu formula executorie”.

Puterea  executorie  a contractului de credit există încă de la încheierea lui, fiind conferită de lege (OUG nr.99/2006), iar art.374/1 Cod procedură civilă  scuteşte creditorul  - banca de formalitatea  investirii cu formulă  executorie a contractului de credit  pentru  a-l pune  în executare.

5. În ce priveşte imposibilitatea de plată a debitorului, banca doar  o constată, luând măsurile legale pentru  protejarea intereselor sale. Banca nu poate motiva imposibilitatea de plată a debitorului, astfel încât, motivarea instanţei de fond sub  acest aspect este străină  de natura pricinii ( ar.304 pct.7 Cod procedură civilă).

6. Indicarea modalităţii concrete de executare – poprirea, în loc să fie cerută încuviinţarea generică, nu este un motiv să conducă la respingerea cererii de încuviinţare  a executării silite. Qui  potest major, potest minor -  dacă poate fi cerută  încuviinţarea pentru executarea generică, cu atât mai mult, poate fi cerută încuviinţarea executării numai prin una din formele de executare  permise de lege.

7.  Printr-o astfel de motivare a hotărârii, instanţa  îngrădeşte dreptul  creditorului, în speţă B, la recuperarea creanţei, favorizând  debitorul rău platnic, adică  deturnând tocmai echilibrul  pe care Curtea Constituţională l-a  intenţionat prin decizia sa.

Astfel orice bancă poate refuza furnizarea de informaţii către un executor care nu va face dovada că i-a fost încuviinţată o executare, iar instanţa respinge cererea de executare pe motivul lipsei unor  minime demersuri de informare, punând astfel şi  creditorul şi executorul, într-un cerc vicios, având ca finalitate imposibilitatea începerii  executării silite.

8. Conform art.373/1 Cod procedură civilă, executorul trebuie să depună  la instanţă, ataşat cererii de încuviinţare , cererea creditorului  urmăritor şi titlul executoriu. Dacă „legiuitorul” – prin prisma motivelor de  neconstituţionalitate – ar fi apreciat că aceste documente nu sunt suficiente instanţei pentru a încuviinţa executarea silită, probabil că ar fi dat textului legal în discuţie o altă  redactare, mai cuprinzătoare.

Însă Judecătoria V vine cu o interpretare proprie a textului legal, adăugând cerinţe suplimentare, neprevăzute de lege.

9. Din cuprinsul cererii de executare al titlului  executoriu, instanţa putea verifica toate  elementele pe care le impune motivarea Curţii  Constituţionale în admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a vechiului art.373/1 Cod procedură civilă : caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei : certitudinea rezultă din  contract. Celelalte elemente putea fi verificate dacă instanţa considera necesar, prin solicitarea de relaţii de la  creditor ; calitatea părţilor rezultă atât din contract, cât şi din  cererea de executare.

10. Prin  soluţia pronunţată, instanţa a încălcat şi alte dispoziţii  ale Codului de procedură  civilă.

Astfel, dacă aprecia că cererii îi lipseşte vreo informaţie esenţială pentru soluţionarea ei, instanţa putea să facă aplicarea art.114 Cod procedură civilă şi să ceară executorului sau creditorului să complinească cerinţa care lipsea şi ar fi fost necesară  pentru soluţionarea cererii de  încuviinţare a  executării.

Sancţiunea pentru neîndeplinirea  măsurii astfel dispuse de instanţă  nu era respingerea cererii, ci suspendarea judecăţii acesteia.

Solicită admiterea recursului şi casarea hotărârii, iar pe fond, admiterea cererii de încuviinţare a executării silite începute de executorul  bancar împotriva debitorului P N în temeiul contractului de credit menţionat în  cererea de încuviinţare a executării.

Examinând recursul declarat prin prisma  motivelor invocate, tribunalul constată că  aceste este întemeiat din următoarele  considerente:

Potrivit art.120 din O.U.G nr.99/2006 „Contractele de credit sunt titluri executorii”.

Conform art.374/1 Cod procedură civilă „ înscrisurile  cărora legea  le recunoaşte caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără investirea cu formulă executorie”.

Conform art.371/1 Cod procedură civilă, executorul judecătoresc trebuie să depună la instanţă pentru  încuviinţarea executării silite cererea şi titlul executoriu.

În soluţionarea  unei cereri  de încuviinţare executare silită, instanţa trebuie să verifice caracterul  cert, lichid şi exigibil al creanţei, precum şi calitatea părţilor.

Fiind  îndeplinite aceste condiţii, instanţa  încuviinţează  executarea silită, fără a încerca să verifice , într-o procedură  necontencioasa, aspecte care privesc  validitatea  contractului de credit.

Debitorul se poate  apăra împotriva unei executări silite pornite în baza  unui titlu executoriu neconform cu legea, sau convenţia  părţilor, pe calea contestaţiei la executare reglementată de art.399 Cod procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare