Competenţa teritorială alternativă

Prin sentinţa civilă nr.**** prima instanţă a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de debitoarea - pârâtă  şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripţie este situată localitatea unde îsi are sediul debitoarea.

Pentru a judeca astfel  instanţa a reţinut că  potrivit  O.G. nr. 5/2001, în materia somaţiei de plată, cererile se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei.

Conform art. 10 pct. 4 Cod procedură civilă, în cererile privitoare la obligaţii comerciale sunt competente alternativ trei instanţe:

1.instanţa de la domiciliul (sediul) pârâtului (debitorului)

2.instanţa locului unde obligaţia a luat naştere

3.instanţa locului  unde se efectuează plata

În speţă, nu s-a făcut dovada că părţile se găsesc în situaţiile prevăzute de  art. 10 pct. 4 Cod procedură fiscală şi astfel singura instanţă competentă teritorial este aceea de la sediul pârâtei. Acesta este temeiul de fapt şi de drept pentru care excepţia a fost admisă.

Împotriva acestei hotărâri creditoarea a declarat recurs.

În esenţă recursul este motivat prin aceea ca pârâta – debitoarea a achitat parţial un debit printr - un ordin de plată intr – un cont al creditoarei deschis la banca ****, sucursala ****.

Recursul a fost respins ca nefondat .

Sediul debitoarei este situat în localitatea din circumscripţia judecătoriei în favoarea căreia s-a declinat competenţa.

 Competenţa teritorială în speţă, este alternativă. Necompetenţa teritorială poate fi invocată de către debitor.

În condiţia în care, nu s-a făcut dovada că părţile se găsesc în situaţiile reglementate de art. 10 pct. 4 din Codul de procedură civilă, singura instanţă competentă este instanţa de la domiciliul debitorului.

Domenii speta

Spete similare