Litigiu privind funcţionarii publici

Prin cererea adresata acestei instante, înregistrata sub nr……/86 din 15.09.2008, reclamanta ……. în contradictoriu cu pârâtul ……. a solicitat obligarea acestuia sa-i plateasca începând cu data de 01.11.2005 pâna la data hotarârii, precum si pe viitor, sporul de confidentialitate si de mobilitate, în cuantum de 25% din salariul de baza, precum si cheltuielile de judecata.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat exceptia lipsei procedurii prealabile, având în vedere disp. art.31 alin.1 si 2 din OG nr.6/2007, iar pe fond a solicitat respingerea actiunii.

A aratat ca negocierile privind clauza de mobilitate si clauza de confidentialitate, prevazute de art.25 si art.26 din Legea nr.53/2003, modificata, privind Codul muncii, vizeaza doar angajatii cu statut de salariat, în baza unor raporturi de munca, decurgând din contractul de munca.

În speta, reclamanta se afla în cu totul alta situatie juridica, deoarece are statut de functionar public, ce deriva dintr-un raport de serviciu si beneficiaza, pentru activitatea prestata, de un salariu stabilit potrivit dispozitiilor art.29 din Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata.

Ca atare, veniturile acesteia constau în salariul de baza, plus un spor de vechime, suplimentul postului si un supliment al gradului, elemente specifice care apar, în plus, în structura veniturilor ce i se cuvin, fata de veniturile salariatilor care se stabilesc prin negociere.

Pe de alta parte, norma juridica ce permite negocierea celor doua clauze nu instituie obligativitatea acestui demers din partea angajatorului, împrejurare fata de care, chiar si în situatia unui refuz nejustificat, de a se negocia, interventia instantei de judecata, apare ca fiind inadmisibila.

Sub un alt aspect solicita a se retine faptul ca, potrivit dispozitiilor art.1 alin.2 din Legea nr.53/2003, modificata, prevederile Codului muncii se aplica si altor raporturi de munca reglementate prin legi speciale, însa numai în masura în care acestea nu contin dispozitii specifice derogatorii. Or, Legea nr.188/1999, republicata, contine astfel de dispozitii derogatorii, întrucât art.45 reglementeaza clauza de confidentialitate, instituind pentru functionarii publici obligativitatea pastrarii confidentialitatii în legatura cu faptele si informatiile sau documentele de care iau cunostinta în exercitarea functiei publice, în conditiile legii, mai putin informatiile de interes public, caz în care negocierea unei astfel de clauze trebuie sa fie exclusa.

Mai mult, functionarii publici au un statut legal, si nu contractual, iar drepturile lor salariale, potrivit dispozitiilor art. 29 alin.3 din Legea nr.188/1999 republicata se realizeaza în conformitate cu dispozitiile legii privind stabilirea unui sistem unitar de salarizare.

Ca atare, rezulta ca sporurile cuvenite functionarilor publici nu pot fi decât cele prevazute în sistemul de salarizare, aprobat prin lege, specific acestei categorii profesionale. Astfel, sistemul de salarizare a functionarilor publici reglementat de dispozitiile OUG nr.92/2004 (pentru anul 2005), de dispozitiile OG nr.2/2006 (pentru anul 2006) si de dispozitiile OG 6/2007 (pentru anii 2007-2008) nu au prevazut, pentru functionarii publici care îndeplinesc functia publica de consilier resurse umane, acordarea sporului de mobilitate si confidentialitate si nici cuantumul unor asemenea sporuri. Asadar, stabilirea prin negociere a unor sporuri salariale, neprevazute de lege, nu este compatibila cu statutul si sistemul unitar de salarizare al functionarilor publici.

De altfel, nici Legea 108/1999 privind organizarea si functionarea Inspectiei Muncii, modificata, nu reglementeaza acordarea sporurilor privind clauza de mobilitate si de confidentialitate si nici nu deroga de la statutul legal al functionarilor publici, sub aspectul salarizarii si acordarii sporurilor salariale.

Asadar, Legea 53/2003 nu constituie temei legal, pentru ca pârâta sa fie obligata sa acorde functionarilor publici, sporurile salariale decurgând din clauza de mobilitate si de confidentialitate.

Examinând actele si lucrarile dosarului, asupra cauze de fata instanta constata urmatoarele:

Referitor la drepturile reprezentând sporul de confidentialitate si de mobilitate în cuantum de 25%, instanta constata ca reclamanta are calitatea de functionar public si salarizarea acestora este reglementata de Legea nr.188/1999 si OUG nr.6/2007.

Potrivit dispozitiilor art.31 din Legea nr.188/1999 pentru activitatea desfasurata functionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de baza, sporul de vechime în munca, suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare.

La alineatul 2 al aceluiasi articol se arata ca functionarii publici beneficiaza de prime si alte drepturi salariale în conditiile legii.

Intr-adevar potrivit disp. art.4 din OUG nr.6/2007, functionarii publici beneficiaza si de sporurile sau alte drepturi salariale prevazute de legislatia specifica autoritatii sau institutiei publice în care îsi desfasoara activitatea, dar reclamanta nu a dovedit ca alti functionari din cadrul ITM Suceava ar primi sporul de confidentialitate si mobilitate de 25%, iar instanta nu poate adauga la lege,  aceste sporuri nefiind stabilite prin acte normative.

Cât priveste existenta unei situatii discriminatorii în raport cu  personalul contractual supus prevederilor Codului Muncii, instanta constata urmatoarele:

Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG nr.137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificarile si completarile ulterioare.

Din examinarea cuprinsului OG nr.137/2000 rezulta ca legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relatii sociale prin lege ori alte acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt: „exercitarea urmatoarelor drepturi” – art.1 alin.2, „exercitarea drepturilor enuntate” – art.1 alin.3, „restrângerea, înlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, în conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor  fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege” – art.2 alin.1, „comportament discriminatoriu”, „persoana care se considera discriminata poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data savârsirii faptei sau de la data la care putea sa ia cunostinta de savârsirea ei” .

In mod evident, exercitarea unor drepturi se refera la modul de aplicare a unor dispozitii legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea solutiilor legislative alese de catre legiuitor.

In afara legii, nu putem vorbi de discriminare, în sensul OG nr.137/2000, cu modificarile si completarile ulterioare.

Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit fata de alte categorii ori nereglementarea de catre legiuitor a anumitor aspecte care tin de statutul profesional al unei categorii nu este o problema ce poate fi apreciata din punctul de vedere al discriminarii, depasind cadrul legal reglementat prin OG nr.137/2000.

In masura în care o dispozitie cuprinsa într-o lege sau ordonanta în vigoare este în contradictie cu dispozitiile art.16 din Constitutie, exista posibilitatea ca într-un litigiu de competenta instantelor judecatoresti cei interesati sa invoce exceptia de neconstitutionalitate a acelor prevederi legale.

Jurisprudenta Curtii Constitutionale s-a exprimat constant în sensul ca principiul egalitatii în fata legii, consacrat de art.16 din Constitutia României, presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, în functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci presupune solutii diferite pentru situatii diferite.

In considerarea celor de mai sus, acordarea acestor sporuri este o optiune a legiuitorului si nu poate fi considerata ca aducând atingere principiului egalitatii în drepturi si al nediscriminarii.

Fata de cele ce preced, instanta va respinge ca nefondata cererea formulata de reclamanta …… în contradictoriu cu pârâtul …….

Domenii speta

Spete similare