Infracţiuni prev.de art. 89 din oug. 195/2002; art. 86 alin. 1 din oug. 195/2002 97. Dosar nr.1325/234/2008-decizia penală nr.47 din 24.03.2009

Decizie 47 din 24.03.2009


Infracţiuni prev.de art. 89 din OUG. 195/2002; art. 86 alin. 1 din OUG. 195/2002

97. Dosar nr.1325/234/2008-decizia penală nr.47 din 24.03.2009

 Tribunalul constată că la individualizarea pedepselor aplicate  inculpatului de instanţa de fond apelul este fondat, modificând astfel condamnarea inculpatului de la  1 an inchisoare la 2 ani inchisoare.

Prin sentinţa penală nr. 21 din 22.01.2009 pronunţată de Judecătoria Gheorgheni în dosarul nr.1325/234/2008, în baza art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002/R, inculpatul K.L.H., a fost condamnat la 1 an închisoare.

În baza art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002 rep., cu aplicarea art.74 lit.a şi b, art., mart.76 lit.d Cod penal, acelaşi inculpat a mai fost condamnat la 1 an închisoare.

Cu aplicarea art.33 lit.a, art.34 lit.b Cod penal, inculpatul urmează să execute pedeapsa de 1 an închisoare.

S-a dispus, în baza art.81 Cod penal, suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de încercare de 3 ani. şi I s-a atras atenţia asupra prevederilor art.83 Cod penal, privind revocarea în cazul săvârşirii unei infracţiuni.

Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

În data de 21.01.2008 în jurul orelor 23,30 inculpatul fără să posede permis de conducere  s-a urcat la volanul autoturismului marca Dacia 1310 Break, cu număr de înmatriculare HR-01-EAB, pe care l-a condus pe drumurile publice de pe raza comunei Lăzarea.

La întoarcerea spre domiciliu, a pierdut controlul volanului, derapând şi intrând frontal în gardul imobilului nr.177, pe care l-a distrus parţial, după care a părăsit locul accidentului, abandonând autoturismul la faţa locului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi pronunţarea unei hotărâri legală şi temeinică.

În motivele de apel se arată că hotărârea criticată este nelegală deoarece nu s-a pronunţat cu privire la onorariu avocaţional desemnat din oficiu în sumă de 200 lei, cu toate că asistenţa judiciară a inculpatului este obligatorie, pedepsele maxime ale închisorii sunt de 5 ani respectiv  7 ani, încălcând astfel dispoziţiile art.349 Cod pr.penală.

De asemenea, s-a mai arătat că hotărârea pronunţată este netemeinică şi sub aspectul dozării pedepselor.

Pentru infracţiunea prevăzută de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 rep., pedeapsa prevăzută  de legea specială este de 1-5 la închisoare, iar pentru infracţiunea prevăzută de art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002 este de 2-7 ani închisoare, considerând astfel că pedeapsa de 1 an închisoare este neîndestulătoare în raport cu gradul de pericol social pentru siguranţa circulaţiei pe drum public.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate, instanţa de contro, consideră că apelul declarat este fondat.

Văzând delegaţia pentru asistenţa judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei (fila 36), pentru suma de 200 lei, prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la onorariu avocaţional din oficiu.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanţa de contro,l consideră că şi sub acest aspect apelul declarat este fondat.

Având în vedere gradul de pericol social pentru siguranţa circulaţiei, inculpatul care a  condus autovehiculul  pe drum public fără să posede permis de conducere, soldat cu avarierea autoturismului, cu părăsirea locului accidentului, abandonând autoturismul la faţa locului şi nu a anunţat organele de poliţie privind accidentul pe care l-a produs, aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare, este în concordanţă cu dispoziţiile art.52 alin.1 şi 2 din Codul penal şi dispoziţiile art.72 alin.1 Cod penal.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, se constată că sunt aplicabile dispoziţiile art.81 Cod penal, privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei, avţnd în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, iar scopul pedepsei poate fi atins fără ca pedeapsa închisorii să fie executate în regim de detenţie.

Faţă de considerentele mai sus prezentate, instanţa de control, în baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni, desfiinţează parţial sentinţa penală atacată şi rejudecând cauza, în baza art.89 al.1 din OUG nr.195/2002/R, va condamna pe inculpat la 2 ani închisoare.

Se vor aplica dispoziţiile art.81 Cod penal .

Stabileşte în sarcina Ministerului Justiţiei suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocaţional din oficiu pe seama inculpatului în primă instanţă.

Se vor aplica dispoziţiile art.71, art.64 lit.a şi b Cod penal.  Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

1