Acţiunea în constatarea dreptului

Acţiunea în constatarea dreptului

Dosar nr. 695/326/2008 – decizia civilă nr. 41 din 31.03.2009

Acţiunea în constatarea dreptului, care are un caracter subsidiar faţă de acţiunea în realizare şi nu pot fi primită, dacă partea poate cere realizarea dreptului.

În aprecierea caracterului subsidiar, instanţa de apel are în vedere faptul că art. 111 C.pr.civ., se referă la toate mijloacele de realizare a dreptului, inclusiv la contestaţia la executare, şi nu numai la acţiunea în realizare de drept comun.

Prin sentinţa civilă nr.926 din 27.11.2008, pronunţată de Judecătoria Topliţa, în dosarul nr.695/326/2008, s-a respins acţiunea reclamantei II, în contradictoriu cu pârâta SC C SA, ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa penală nr.113 din data de 22.04.2003 pronunţată de  Tribunalul Harghita, reclamanta în cauză a fost condamnată la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a şi b Cod penal, pentru comiterea în concurs a infracţiunilor de înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 alin. 1, 2, 4 şi 5 Cod penal, respectiv uz de fals prev. şi ped. de art.291 Cod penal, fiind obligată la plata despăgubirilor civile către partea civilă SC C SA, de 4.488.228.377 lei.

Declarându-se apel împotriva sentinţei de mai sus, acesta a fost admis, prin decizia penală nr.176/A din 29.10.2003, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, majorându-se despăgubirile civile la care a fost obligată inculpata la suma de 5.708.855.320 lei, sumă în care au fost incluse şi penalităţile de întârziere în plata preţului.

Împotriva acestei decizii inculpata a declarat recurs ce a fost respins prin decizia penală nr.1143 din data de 26.02.2004, pronunţată în dosarul nr.5243/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia penală.

Potrivit art.405 alin.1 Cod pr.civilă, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, iar potrivit alin.2 şi 3 din acelaşi articol, termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită. Prin împlinirea termenului de prescripţie orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie, cursul prescripţiei putându-se întrerupe conform art. 4052 Cod pr.civilă în situaţiile expres prevăzute.

S-a reţinut că în baza art.593 Cod pr.civilă, în cursul procesului penal s-a dispus măsura unui sechestru asigurator cu privire la bunurile numitei Ilie Ioana.

La data de 19.09.2005, SC C SA a încheiat contractul de executare silită nr.253 cu BEJ, având ca obiect executarea silită a debitoarei II, în baza titlului executoriu-sentinţa penală nr.113 din 22.04.2003 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 4005/2002. Urmare a demersurilor efectuate, la data de 28.11.2005, prin procesul verbal încheiat la sediul  biroului executorului judecătoresc, s-a a dus la cunoştinţă creditoarei faptul că din lucrările efectuate în dosar nu au fost identificate bunuri urmăribile, executarea silită încetează în conformitate cu dispoziţiile art.3715 lit.b Cod pr.civilă. S-a precizat în actul încheiat că suma pe care o are de achitat debitoarea este de 673.896,22 RON, ce se compune din suma de 570.885,53 RON rezultată din titlul executoriu ce se actualizează în funcţie de coeficientul inflaţiei comunicat de Institutul Naţional de Statistică pentru perioada noiembrie 2003 – octombrie 2005, la care se adaugă cheltuielile de executare, făcându-se menţiunea că în conformitate cu prevederile art.3717 Cod pr.civilă, procesul verbal constituie titlu executor împotriva debitorului pentru sumele de plată stabilite de executorul judecătoresc.

Instanţa de fond a reţinut că, justificarea instituţiei prescripţiei extinctive a dreptului de a cere executarea silită are în vedere pasivitatea culpabilă a creditorului titular al dreptului care nu îşi manifestă voinţa pentru a obţine în timp util realizarea dreptului stabilit prin titlul executoriu, fiind firesc ca în situaţia în care titularul dreptului abandonează pasivitatea sa şi îşi manifestă voinţa realizării dreptului, continuarea curgerii prescripţiei extinctive să înceteze.

Printre cauzele de întrerupere a prescripţiei extinctive pe care le enumeră textul art.4052 Cod pr.civilă, este prevăzută şi cea constând în producerea efectului întrerupător pe data depunerii cererii de executare, însoţită de titlul executoriu, chiar dacă sesizarea s-a făcut în persoana unui executor judecătoresc necompetent, fiind evidentă în această situaţie manifestarea de voinţă a titularului de a-şi realiza dreptul. Depunerea cererii de executare reprezentă sesizarea executorului judecătoresc, semnificând începerea executării silite, acesta din urmă fiind obligat să înainteze cererea instanţei de executare în vederea încuviinţării executării şi întocmirii dosarului de executare.

Aşa fiind, faţă de cele arătate, instanţa de fond văzând că la data de 28.11.2005, în baza cererii formulate de către creditoarea SC C SA la data de 29.09.2005, s-a încheiat procesul verbal la sediul BEJ, a apreciat că titularul dreptului a abandonat pasivitatea sa, astfel, în baza art. 3715 lit.b Cod pr.civilă a început să curgă un nou termen de prescripţie privind executarea silită a titlului executoriu mai sus menţionat, prin urmare a respins acţiunea în întregul său. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta II, solicitând admiterea recursului  şi modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum s-a formulată.

În motivarea recursului, recurenta arată că, la data de 26.02.2004, prin decizia penală nr. 1143 a Înaltei  Curţi  de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală Bucureşti, rămasă definitivă, a fost condamnată la 6 ani închisoare, obligată la plata unor despăgubiri civile în sumă totală de 570.886 lei şi la plata cheltuielilor de judecată în urma proceselor ce au urmat. Solicită a se constata că intimata nu a făcut nimic pentru a-şi exercita dreptul de recuperare a prejudiciului suferit, astfel rezultă un total dezinteres pentru a-şi recupera despăgubirile civile.

Recurenta consideră că, având în vedere că de la data rămânerii definitive a deciziei sus menţionate şi până în prezent, intimata nu şi-a exercitat dreptul de executare silită împotriva sa, a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea silită în temeiul art.7(1), art.8(1) din Decretul nr.167/1958 şi art.405 alin.1,2 din C.pr.civ.

În situaţia în care a fost emis un titlu executoriu asupra ei, solicită a se observa că acel titlu este prescris în temeiul art.405 alin.3 din C.pr.civ., coroborat cu art.6 din Decretul nr.167/1958. De asemenea, arată că, în timpul cercetării s-a pus un sechestru asigurator asupra bunurilor sale prin aplicarea art.593 alin.3 din C.pr.civ. care exista şi în prezent. Deoarece a trecut o perioada mai mare de 3 ani, intervenind prescripţia dreptului la executare, în temeiul art.595 din C.pr.civ., a solicitat ridicarea sechestrului asigurator stabilit prin Decizia penală nr. 1143 /2004.

Recurenta relevă că, potrivit art. 405 alin.1 Cod procedură civilă, dreptul de a mai cere executarea silită se prescrie în 3 ani, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit alin.2 şi 3 din acelaşi articol, termenul de prescripţie începe să curgă de la data de când se naşte dreptul de a cere executarea silită.

Recurenta învederează că, prin împlinirea termenului de prescripţie orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie, iar instanţa de fond reţine în mod greşit faptul că, cursul prescripţiei se poate întrerupe conform art.405/2 Cod pr.civilă, în situaţiile expres prevăzute. Susţine că în situaţia ei nu este aplicabil acest argument, deoarece pretinsele  acte efectuate de executor sunt lovite de nulitate absolută şi nu pot avea niciun efect juridic.

Se arată că, la data de 19.09.2005 SC C SA a încheiat contractul de executare silită nr.253 din data de 19.09.2005 cu Biroul Executorului Judecătoresc, având ca obiect executarea silită în baza titlului executoriu a sentinţei penale nr.113 din data de 22.04.2003 a Tribunalului Harghita în dosarul nr.4005/2002.

Instanţa de fond reţine că, urmare a demersurilor efectuate de către intimata, la data de 28.11.2005, prin procesul-verbal încheiat la sediul biroului executorului judecătoresc, s-a adus la cunoştinţa creditoarei faptul că, deoarece nu au fost identificate bunuri urmăribile, executarea încetează în conformitate cu dispoziţiile art.371/5 lit. b Cod procedură civilă. S-a precizat în actul încheiat că, suma de achitat este de 673.896,22 RON, ce se compune din suma de 570.885,53 RON rezultată din titlu executoriu ce se actualizează în funcţie de coeficientul de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică pentru perioada noiembrie 2003 - octombrie 2005, la care se adaugă cheltuieli de executare, făcându-se menţiunea că în conformitate cu prevederile art. 371/7 Cod procedură civilă, procesul verbal constituie titlu executoriu împotriva ei, pentru sumele de plată stabilite de executorul judecătoresc. 

Recurenta critică hotărârea atacată, arătând că, instanţa de fond consideră în mod eronat că, justificarea instituţiei prescripţiei extinctive a dreptului de a cere executare silită are în vedere pasivitatea culpabilă a creditorului titlului executoriu, fiind firesc ca în situaţia în care titularul dreptului abandonează pasivitatea sa şi îşi manifestă voinţa realizării dreptului, continuarea curgerii prescripţiei extinctive să înceteze.

După opinia sa, în cazul de faţă argumentele nu sunt aplicabile deoarece actul efectuat de intimată în faţa BEJ trebuia să aibă şi o valabilitate juridică. Întrucât toate actele efectuate de executorul judecătoresc sunt făcute cu fraudarea legii, sunt lovite de nulitate absolută şi nu pot fi luate în considerare ca un act de voinţă din partea creditoarei de a întrerupe prescripţia extinctivă.

Recurenta arată că, instanţa de fond reţine greşit că printre cauzele de întrerupere a prescripţiei extinctive pe care le enumeră textul de lege art.405/2 Cod pr.civilă, este prevăzută şi cea constând în procedura efectului întrerupător la data depunerii cererii de executare, însoţită de titlul executoriu, chiar dacă sesizarea s-a făcut în persoana unui executor judecătoresc necompetent, fiind evidentă în această situaţie manifestarea de voinţă a titularului de a-şi realiza dreptul, depunerea cererii de executare reprezentând sesizarea executorului judecătoresc semnificând începerea executării silite, acesta din urmă fiind obligat să înainteze cererea instanţei de executare în vederea încuviinţării executării şi întocmirii dosarului de executare.

Aşa fiind, faţă de cele arătate, instanţa de fond văzând că la data de 28.11.2005, în baza cererii formulate de către intimată, s-a încheiat procesul-verbal la sediul BEJ a apreciat în mod greşit că titularul dreptului a abandonat pasivitatea sa, astfel în baza art.371/5 lit.b Cod pr.civilă, apreciind printr-un act care nu este valabil, că a început să curgă un nou termen de prescripţie privind executarea silită a titlului executoriu mai sus enunţat.

Recurenta arată că, pentru toate acestea, hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică pentru că, a reţinut greşit că intimata s-a adresat la un executor judecătoresc necompetent, însăşi actele efectuate de Biroul Executorului Judecătoresc sunt nule absolut, deoarece aceasta nu a efectuat toate demersurile necesare identificării bunurilor sale sechestrate, iar susţinerile intimatei din şedinţa din data de 06.11.2008, în sensul că, nu a avut cunoştinţă de existenţa altor bunuri pentru executare şi prin urmare nici de sechestrul asiguratoriu pus în favoarea sa, nu sunt adevărate.

Recurenta  învederează instanţei că nu pot fi acceptate susţinerile intimatei pentru simplul  fapt că la cererea de urmărire silită dispusă de BEJ, aceasta avea posibilitatea prevăzută de art.373/2 alin.3 din Codul de procedură civilă, să facă toate  demersurile legale pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu. Prin urmare, culpa exclusivă este a Biroului Executorului Judecătoresc, deoarece aceasta avea obligaţia de a solicita informaţii de la toate instituţiile şi organele abilitate cu privire la bunurile pe care le deţine debitoarea conform art.373/2 alin.3 Cod pr.civilă, iar prin neglijenţa sa nu şi-a exercitat atribuţiile investite şi se face vinovată de pierderea dreptului de a mai cere executarea silită în viitor, deoarece procesul-verbal întocmit de Biroului Executorului Judecătoresc în data de 28.11.2005, nu îndeplineşte condiţia unui act valabil pentru a întrerupe prescripţia, astfel după opinia sa, executorul judecătoresc nu a dorit sau a ascuns aspecte importante cu privire la bunurile sale sechestrate.

Mai precizează recurenta că, procesul verbal din data de 28.11.2005 prin care intimata susţine că întrerupe prescripţia extinctivă, este lovit de nulitate absolută pentru că s-a făcut cu fraudarea Legii nr.188/2000 privind executorii judecătoreşti. Pentru probarea celor susţinute, recurenta a solicitat instanţei de apel emiterea unei adrese la BEJ precum şi la Judecătorie, în dosarul nr.516/2005 pentru obţinerea dosarului de executare în care se regăseşte procesul-verbal şi încheierea din data de 26.09.2005 şi toate actele de procedură.

De asemenea, recurenta mai precizează că procesul-verbal din data de 28.11.2005 este lovit de nulitate absolută şi pentru faptul că nu au fost îndeplinite toate actele de procedură privind începerea executării silite, nu a fost somată şi nici nu i s-a comunicat procesul-verbal mai sus menţionat, deoarece ea în data de 28.11.2005 se afla în detenţie unde executorul judecătoresc ar fi trebuit să o citeze pentru că avea la cunoştinţă starea sa de detenţie din acel moment şi penitenciarul în care a fost încarcerată. Apreciază că, deoarece au fost încălcate prevederile art.90 alin.6 din Codul de procedură civilă, precum şi art.88, art.89, art.100, art.106 alin.1 din Codul de procedură civilă, tot dosarul de executare silită, inclusiv procesul-verbal de la acea dată este lovit de nulitate absolută.

Intimata SC C SA, prin întâmpinarea formulată arată că în fapt, prin acţiunea înregistrată iniţial la Judecătoria Topliţa, recurenta a solicitat instanţei să constate că a intervenit prescripţia extinctivă a dreptului de executare silită, să se constate nulitatea absolută a titlului executoriu al Deciziei penale nr.1143 din 26.02.2004, să dispună ridicarea sechestrului asigurator din cartea funciară asupra bunurilor imobile, precum şi să constate că s-au plătit cheltuieli de judecată.

Deoarece reclamanta consideră în mod greşit drept titlu executoriu Decizia penală nr.1143 din 26.02.2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care de fapt a statuat irevocabil ce s-a hotărât prin Sentinţa penală nr.113 din 22.04.2003 a Tribunalului Harghita, solicitând nulitatea hotărârii penale, a revenit ulterior formulând o precizare de acţiune prin care solicită să se constate că a intervenit prescripţia extinctivă a dreptului de executare silită, nulitatea titlului executoriu al Sentinţei  penale nr.113 din 22.03.2003 şi să se dispună ridicarea sechestrului asigurator pus asupra bunurilor imobile la cererea Ministerului de Interne, Serviciul Poliţiei Economice Financiare.

Faţă de această situaţie, ţinând cont de faptul că nu avea cunoştinţă despre aceste imobile şi datorită faptului că nu exista identitate între bunurile sechestrate prin ordonanţa de aplicare a sechestrului din data de 22.04.2002 şi bunurile pentru care reclamanta cererea radierea acestui sechestru din cartea funciară, aceste bunuri având în comun doar faptul că erau situate în comuna B, s-a efectuat dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor descrise şi dovada că a fost instituit sechestrul asigurator asupra acestor bunuri.

Mai arată că bunurile au fost grevate de sechestru la cererea Ministerului de Interne – Serviciul Poliţiei Economice Financiare la data de 07.05.2002, fără a se face menţiunea în favoarea cui.

Avându-se în vedere această situaţie, prin Sentinţa civilă nr.926 din 27.11.2008, pronunţată de Judecătoria Topliţa în dosarul nr.695/326/27.11.2008, a fost respinsă acţiunea reclamantei II.

Intimata mai arată că, se poate constata cu uşurinţă că s-a creat o stare de insolvabilitate a reclamantei, relevând că,  în conformitate cu prevederile art.111 alin.2 C.pr.civ., cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului, iar potrivit art.371 ind.6 alin.1, C.pr.civ., în cazurile prevăzute de art.371 indice 5, lit.b, se poate cere reluarea executării silite.

Referitor la solicitarea reclamantei de a se constata că a intervenit prescripţia extinctivă a dreptului de executare silită, intimata arată că,  dreptul de a cere executare silită nu s-a prescris, deoarece în conformitate cu prevederile art.405/2 (1) alin.2 şi 6 C.pr.civ., pe data depunerii cererii de executare însoţite de titlul executoriu (…) în alte cazuri prevăzute de lege, cursul prescripţiei s-a întrerupt şi (2) după întrerupere, începe să curgă un nou termen de prescripţie.

Societatea fiind evident în această situaţie, intimata arată că, în cauză prescripţia fiind întreruptă prin declanşarea executării silite în baza titlului executoriu, prin încheierea unui Contract de executare silită nr.253 din 19.09.2005 cu BEJ şi încheierea unui proces-verbal în data de 28.11.2005, de la acea dată a început să curgă un nou termen de prescripţie privind executarea silită, în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă.

Urmare a demersurilor efectuate de SC C SA la data de 28.11.2005, proces-verbal încheiat la sediul biroului executorului judecătoresc constituie titlul executoriu împotriva debitoarei.

Printre cauzele de întrerupere a prescripţiei extinctive pe care le enumera textul art.405/2 din Codul de procedură civilă, este şi cea constând în procedura efectului întrerupător pe data depunerii cererii de executare, însoţită de titlul executoriu, chiar dacă sesizarea s-a făcut în persoana unui executor judecătoresc necompetent, fiind evidentă în această situaţie manifestarea  de voinţă a titularului de a-şi realiza dreptul.

Faţă de cele mai sus menţionate, raportat la faptul că în acţiunea principală, recurenta nu a invocat nulitatea procesului-verbal din data de 28.11.2008, intimata consideră că aceste motive sunt introduse tardiv.

În şedinţa publică din 24 februarie 2009, instanţa de recurs invocând  din oficiu excepţia căii de atac văzând obiectul acţiunii, acesta fiind acţiune în constatare, a constatat că, raportat la obiectul cauzei, calea de atac aplicabilă în speţă este cea a apelului, cauza urmând a fi judecată în consecinţă.

Apelanta, prin reprezentant, în cursul judecării apelului, a precizat că, prin întâmpinarea depusă, intimata arată că, în cauză prescripţia este întreruptă prin declanşarea executării silite în baza titlului executoriu, prin încheierea unui contract de executare silită şi încheierea unui proces verbal, însă, actul de executare nu i-a fost comunicat apelantei, ca urmare, actele de procedură sunt lovite de nulitate absolută.

Totodată a arătat că, procesul verbal prin care intimata susţine că întrerupe prescripţia extinctivă, este lovit de nulitate absolută, fiind întocmit cu încălcarea Legii nr.188/2000 privind executorii judecătoreşti. Ca urmare, solicită a se interveni cu adresă către B.E.J., pentru a înainta instanţei copia cererii de executare şi să se facă dovada comunicării către apelantă a procesului verbal încheiat la data de 28.11.2005 şi să indice instanţei dacă s-a emis vreo somaţie pe seama apelantei, în caz afirmativ dacă aceasta a fost comunicată pe seama acesteia.

Executorul judecătoresc, a comunicat instanţei în copie, dosarul de executare nr. 392/2008 (filele 27-119). 

Apelanta, în şedinţa publică din 24 martie 2009, a învederat instanţei că toate actele de executare s-au emis pe adresa la care domicilia  apelanta în perioada când se afla la penitenciar, depunând în acest sens Biletul de liberare emis la data de 28.03.2006, din care rezultă că apelanta a fost arestată la data de 05.09.2002 şi liberată la data de 28.03.2006.

Ca urmare, consideră că toate actele de comunicare din dosarul executare nr.253/2005 şi din dosarul de executare nr.516/2005, s-au efectuat fără a-i fi comunicate, încălcându-se astfel prevederile art.88 şi art.89 Cod procedură civilă.

Apelanta, întrebată fiind de instanţă în ce priveşte obiectul acţiunii introductive, a declarat că obiectul acţiunii este una în constatare, respectiv constatarea intervenirii prescripţiei.

În ce priveşte ridicarea sechestrului asigurător, înscris în cartea funciară asupra bunurilor imobile,  a declarat că renunţă la acest capăt de cerere, totodată renunţând şi la capătul de cerere privind constatarea nulităţii titlului executoriu al deciziei penale nr.1143/ 26.02.2004.

Examinând apelul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele caracterului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 294 – 295 Cod procedură civilă, Tribunalul a constatat  că acesta este întemeiat în parte, potrivit considerentelor ce succed:

Apelanta critică hotărârea atacată, în sensul că, instanţa de fond reţine în mod greşit faptul că, cursul prescripţiei se poate întrerupe conform art.405/2 Cod pr.civilă, în situaţiile expres prevăzute.

Susţine că, în situaţia ei textul de lege nu este aplicabil, deoarece actele efectuate de executor sunt lovite de nulitate absolută şi nu pot avea niciun efect juridic, iar instanţa de fond văzând, procesul-verbal încheiat la data de 28.11.2005 la sediul BEJ, a apreciat în mod greşit că titularul dreptului a  abandonat  pasivitatea  sa,  astfel  în  baza art. 371/5

lit.b Cod pr.civilă, a început să curgă un nou termen de prescripţie privind executarea silită a titlului executoriu mai sus enunţat.

Apelanta susţine totodată că, instanţa de fond a reţinut greşit că intimata s-a adresat la un executor judecătoresc necompetent, însăşi actele efectuate de BEJ sunt nule absolut, deoarece aceasta nu a efectuat toate demersurile necesare identificării bunurilor sale sechestrate, iar susţinerile intimatei din şedinţa din data de 06.11.2008, în sensul că, nu a avut cunoştinţă de existenţa altor bunuri pentru executare şi prin urmare nici de sechestrul asiguratoriu pus în favoarea sa, nu sunt adevărate. Totodată, în opinia apelantei, nu pot fi acceptate susţinerile intimatei pentru că BEJ, avea posibilitatea prevăzută de art.373/2 alin.3 din Codul de procedură civilă, să facă toate demersurile legale pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu, aceasta avea obligaţia de a solicita informaţii de la toate instituţiile şi organele abilitate cu privire la bunurile pe care le deţine debitoarea conform art.373/2 alin.3 Cod pr.civilă, iar procesul-verbal întocmit de BEJ în data de 28.11.2005, nu îndeplineşte condiţia unui act valabil pentru a întrerupe prescripţia.

Susţinerile apelantei urmează a fi înlăturate, ca neîntemeiate, deoarece, în speţă, dreptul intimatei de a cere executare silită nu s-a prescris.

Instanţa de apel constată că, în conformitate  cu art. 405 C.pr.civ., dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, iar termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită.

Apelanta a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 6 ani şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a şi b Cod penal, pentru comiterea în concurs a infracţiunilor de înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 alin. 1, 2, 4 şi 5 Cod penal, respectiv uz de fals prev. şi ped. de art.291 Cod penal, fiind obligată la plata despăgubirilor civile către partea civilă SC C SA, în sumă de 4.488.228,377 lei şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate. Curtea de Apel Târgu Mureş prin decizia penală nr.176/A din 29.10.2003, a admis apelul, majorând despăgubirile civile la care a fost obligată inculpata, la suma de 5.708.855.320 lei, sumă în care au fost incluse şi penalităţile de întârziere în plata preţului.

Recursul declarat împotriva acestei decizii a fost respins prin decizia penală nr.1143 din data de 26.02.2004, pronunţată în dosarul nr.5243/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală.

Cursul prescripţiei se întrerupe, potrivit art. 405/2 alin.1 C.pr.civ., pe data depunerii cererii de executare, însoţită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent, iar după întrerupere, începe să curgă un nou termen de prescripţie.

Intimata SC C SA la data de 13.09.2005, a formulat o cerere de executare silită (fila 118), adresată BEJ.

Prin procesul verbal încheiat la data de 28.11.2005, executorul judecătoresc a comunicat părţilor faptul că, executarea silită încetează deoarece nu mai poate fi efectuată şi nici nu poate continua din cauza lipsei bunurilor urmăribile, potrivit art. 371/5 C.pr.civ. (fila 102).

Instanţa de apel reţine că, în speţă, prin depunerea cererii de executare, însoţită de titlul executoriu, este evidentă intenţia creditoarei-intimate de a-şi realiza dreptul.

În altă ordine de idei, cursul prescripţiei se întrerupe, potrivit art. 405/2 alin.1 C.pr.civ., pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii, în orice alt mod, a datoriei, ori în speţă, apelanta a achitat în cursul executării silite, cheltuielile judiciare datorate Statului, în sumă de 655 lei, prin chitanţa seria TS2A nr. 7975431 din data de 24.06.2008, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, Trezoreria sector 5, solicitând ca instanţa de apel să constate această împrejurare.

Totodată, apelanta susţine că atât procesul-verbal din data de 28.11.2005, cât şi întregul dosar de executare silită, sunt lovite de nulitate absolută pentru faptul că nu au fost îndeplinite toate actele de procedură privind începerea executării silite, nu a fost somată şi nici nu i s-a comunicat procesul-verbal mai sus menţionat, deoarece ea în data de 28.11.2005 se afla în detenţie, unde executorul judecătoresc ar fi trebuit să o citeze, astfel fiind încălcate prevederile art.88, art.89, art.90 alin.6, art.100, art.106 alin.1 din Codul de procedură civilă.

În legătură cu aceste susţineri, apelanta, în şedinţa publică din 24 martie 2009, a învederat instanţei că toate actele de executare s-au emis pe adresa la care domicilia în perioada când se afla la penitenciar, depunând în acest sens Biletul de liberare emis la data de 28.03.2006 din care rezultă că apelanta a fost arestată la data de 05.09.2002 şi liberată la data de 28.03.2006.

Instanţa de apel reţine că, apelanta, întrebată fiind de instanţă cu privire la obiectul acţiunii introductive, a declarat că obiectul prezentei acţiunii este una în constatare, respectiv constatarea intervenirii prescripţiei.

În acest context şi acest motiv invocat de apelantă urmează a fi înlăturat ca nefondat deoarece, nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare, care atrage sancţiunea anulării actului nelegal, poate fi invocat în cadrul contestaţiei la executare, formulată în condiţiile prevăzute de art. 399 şi urm. C.pr.civ., nu în cadrul procesual ales de reclamantă, respectiv într-o acţiune în constatarea dreptului, întemeiată pe prevederile art.111 C.pr.civ.

Acţiunea în constatarea dreptului, care are un caracter subsidiar faţă de acţiunea în realizare şi nu pot fi primită, dacă partea poate cere realizarea dreptului.

În aprecierea caracterului subsidiar, instanţa de apel are în vedere faptul că art. 111 C.pr.civ., se referă la toate mijloacele de realizare a dreptului, inclusiv la contestaţia la executare, şi nu numai la acţiunea în realizare de drept comun.

În ce priveşte ridicarea sechestrului asigurător, înscris în cartea funciară asupra bunurilor imobile,  apelanta cu ocazia judecării în fond a apelului, a declarat că renunţă la acest capăt de cerere, totodată renunţând şi la capătul de cerere privind constatarea nulităţii titlului executoriu al deciziei penale nr.1143/ 26.02.2004, astfel instanţa de apel va lua act de această împrejurare.

Faţă de cele ce preced, se constată că motivele de apel invocate numai în parte sunt incidente cauzei, astfel, în baza art. 296 C.pr.civ., Tribunalul va admite apelul declarat de apelanta Ilie Ioana, împotriva sentinţei civile nr.926 din 27.11.2008, pronunţată de Judecătoria Topliţa pe care în baza art. 296 C.pr.civ., o va schimba parte, în sensul că, va admite în parte acţiunea reclamantei Ilie Ioana formulată în contradictoriu cu pârâta SC C SA şi în consecinţă, în baza art. 246 C.pr.civ., va lua act de renunţarea reclamantei la judecarea capetelor de cerere privind constatarea nulităţii titlului executoriu al deciziei penale nr.1143 din data de 26.02.2004 şi ridicarea sechestrului asigurator înscris în cartea funciară asupra bunurilor imobile ale reclamantei.

Se va constată că reclamanta a achitat cheltuielile judiciare datorate Statului, în sumă de 655 lei, prin chitanţa seria TS2A nr. 7975431 din data de 24.06.2008, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, Trezoreria sector 5. 

Se va menţine dispoziţia sentinţei atacate referitoare la respingerea cererii privind constatarea intervenirii prescripţiei extinctive a dreptului la executarea silită asupra despăgubirilor civile.

Apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare