I. Chiar dacă s-a solicitat partajarea bunurilor comune în cote egale, nu înseamnă că, în situaţia dovedirii unei cote mai mari de către unul din soţi, instanţa nu poate reţine o cotă mai mare pentru acesta întrucât pentru constatarea unei cote mai m...

I. Chiar dacă s-a solicitat partajarea bunurilor comune în cote egale, nu înseamnă că, în situaţia dovedirii unei cote mai mari de către unul din soţi, instanţa nu poate reţine o cotă mai mare pentru acesta întrucât pentru constatarea unei cote mai mari nu trebuie formulată o cerere expresă. În acest sens este şi decizia civilă nr. 1738/1978 a fostului Tribunal Suprem, unde se arată „La determinarea cotelor ce se cuvin soţilor din bunurile comune, instanţa nu trebuie să pornească de la prezumţia că fiecare soţ are dreptul la o cotă invariabilă de 50%, ci urmează să stabilească în concret, pe bază de probe, care este întinderea drepturilor fiecărui soţ asupra bunurilor comune, în raport de contribuţia lor efectivă la dobândirea acestora”.

II. Oricare dintre soţi poate dovedi, potrivit art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954, prin orice mijloc de probă, chiar împotriva sau peste conţinutul unui act scris că, în realitate s-a plătit un preţ mai mare decât cel care este indicat în înscris sau că, în fapt, preţul nu a fost plătit de către soţii care au încheiat actul autentic, ci a fost plătit de către părinţii unuia dintre soţi care au înţeles, în acest mod, să gratifice pe copilul lor.

La data de 18.04.2005, reclamanta R.D. a chemat în judecată pe pârâtul R.A., solicitând instanţei împărţirea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.

Prin sentinţa civilă nr.2392MF din 12.12.2006, pronunţată de Judecătoria Craiova, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantă.

A fost admisă cererea de intervenţie formulată de intervenienţii N.J. şi N.E.

A fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul R.A., a fost omologat raportul de expertiză întocmit de expert U.E. în varianta I şi atribuit reclamantei apartamentul cu două camere, urmând ca aceasta să plătească pârâtului sultă în cuantum de 23180 RON.

A fost omologat raportul de expertiză întocmit de expert N.L. în varianta I şi au fost atribuite reclamantei următoarele bunuri mobile: maşină de spălat Indesit, canapea şi 2 fotolii, lustră cu 4 braţe, televizor LG, colţar bucătărie, hotă cu două motoare, combină frigorifică Whirlpool, calculator Pentium echipat, imprimantă HP 3820, tâmplărie geam termopan, urmând a plăti pârâtului sultă de 1931 RON.

Au fost atribuite pârâtului următoarele bunuri mobile: dormitor Luxor, mochetă 0,7x5 m, televizor Wattson, bibliotecă formată din 3 corpuri şi un dulap cu două uşi, urmând ca acesta să primească sultă de 1931 RON de la reclamantă.

Împotriva sentinţei civile a declarat apel pârâtul Răducu Anton, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În motivarea apelului, a arătat că apelul şi nu recursul este calea de atac ce poate fi exercitată în cauză, apartamentul a fost greşit evaluat întrucât s-a aplicat indicele de 30% pentru zonă, cerere şi ofertă, deşi trebuia aplicat un procent de creştere de 70%, nu trebuia să se aplice o reducere de 10% pentru procesul în curs.

 Instanţa de fond a dat ce nu s-a cerut, întrucât deşi s-a solicitat de către reclamant să se constate calitatea de bun propriu asupra imobilului situat în Craiova, instanţa a constatat calitatea de codevălmaşi a părţilor, în cote de 1/4. Nu s-a respectat principiul universalităţii ce guvernează proprietatea comună a soţilor, instanţa constatând o contribuţie de 1/4 pentru anumite bunuri şi 1/2 pentru alte bunuri.

În lipsa unei clauze exprese din care să rezulte intenţia intervenienţilor ca bunul să aparţină doar fiicei lor, apartamentul şi bunurile mobile sunt bunuri comune, operând astfel prezumţia relativă de comunitate.

Apartamentul şi bunurile mobile constatate de instanţă ca fiind dobândite în codevălmăşie în cote de 1/4 pentru fiecare parte, sunt doar bunuri comune ale soţilor, dobândite în timpul căsătoriei, operând prezumţia de comunitate.

Instanţa poate doar să constate o contribuţie diferenţiată la dobândirea bunurilor şi nu o proprietate codevălmaşă a altor persoane.

Achiziţionarea primului apartament s-a realizat după încheierea căsătoriei, din banii obţinuţi ca dar de nuntă, iar achitarea parţială a preţului de către intervenienţi nu relevă faptul că intenţia acestora a fost ca bunul să-i aparţină doar fiicei lor.

Instanţa de fond a administrat probe cu înscrisuri sub semnătură privată şi martori, peste un înscris autentic, care nu face dovada contribuţiei la dobândirea bunurilor comune, ci dovada achitării unui alt preţ decât cel înscris în contractul autentic.

Prin motivele suplimentare depuse la data de 05.02.2007, s-a mai motivat neinvocarea de către instanţă a reţinerii unei contribuţii diferenţiate la dobândirea apartamentului cu 2 camere, maşina de spălat, mobila de dormitor “Luxor” şi canapeaua cu 2 fotolii.

Instanţa în mod greşit a admis cererea de intervenţie formulată de N.J. şi N.E., în interesul reclamantei; valoarea imobilului ce a făcut obiectul partajului este mult mai mică faţă de valoarea reală a acesteia, neţinându-se cont de valoarea de circulaţie a apartamentului.

Tribunalul Dolj, prin decizia civilă 103/12 iunie 2007 a respins apelul formulat de pârâtul R.A.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr.259/15.11.2007 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, s-a admis recursul declarat de pârâtul R.A., s-a casat decizia şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.

Analizând motivele de recurs invocate, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Curtea a constatat că recursul este fondat şi l-a admis pentru următoarele considerente:

Tribunalul, ca instanţă de apel, a apreciat că în mod corect instanţa de fond a constatat calitatea de codevălmaş a părţilor, cu o contribuţie de ? pentru reclamantă şi ? pentru pârât, pentru apartamentul cu 2 camere, maşina de spălat, mobila de dormitor Luxor, o canapea şi 2 fotolii şi calitatea de codevălmaş a reclamantei şi pârâtului, fiecare având cota de ? cu privire la celelalte bunuri reţinute prin încheierea de admitere în principiu.

Instanţa de apel a reţinut că în cauză s-au stabilit cote de contribuţie diferite pentru apartament şi câteva bunuri mobile pe de o parte, şi pentru o serie de alte bunuri mobile pe de altă parte, deoarece pentru prima categorie de bunuri s-a considerat că la achiziţionarea lor au contribuit şi intervenienţii în interesul reclamantei, pentru celelalte bunuri mobile apreciindu-se că au fost dobândite prin contribuţie egală a foştilor soţi.

Această reţinere diferenţiată a contribuţiei foştilor soţi la dobândirea bunurilor comune încalcă însă principiul universalităţii ce guvernează proprietatea comună a soţilor întrucât instanţa, sesizată cu acţiune de partaj bunuri comune trebuie să constate masa partajabilă şi apoi contribuţia fiecărei părţi la dobândirea bunurilor faţă de toată masa partajabilă şi nu faţă de un bun sau o categorie de bunuri.

Aceasta întrucât patrimoniul este o universalitate juridică, universalitate de drept, ce întruneşte cele două elemente ale universalităţii juridice şi anume este o masă de bunuri, de drepturi şi obligaţii legate între ele şi supuse aceluiaşi regim juridic, iar bunurile, adică drepturile şi obligaţiile, sunt distincte de universalitate, în aplicarea dispoziţiilor art. 1718 cod civil.

Contribuţia la dobândirea bunurilor trebuie astfel stabilită faţă de universalitatea de bunuri supuse partajării şi nu cu privire la fiecare bun sau categorie de bunuri luată în individualitatea sa, instanţa de apel reţinând în mod greşit aplicarea acestui principiu şi a dispoziţiilor legale ce-l guvernează, având în vedere doar finalitatea practică a reţinerii unor cote distincte pentru categorii diferite de bunuri.

Aplicarea greşită, de către instanţa de apel a principiului universalităţii bunurilor conduce la reţinerea în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 cod pr.civ., cu consecinţa faptului că o aplicare corectă a acestui principiu ar presupune o apreciere a probelor administrate în cauză, interzisă în recurs, conform cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1- 9 cod pr.civ.

S-a reţinut astfel că sunt incidente şi dispoziţiile art. 312 alin.5 cod pr.civ. întrucât instanţa de apel nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, din perspectiva aplicării corecte a principiului universalităţii bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel a dispus efectuarea unei noi expertize pentru evaluarea apartamentului şi a administrat proba cu martorii U.V., G.C. şi O.M.

Prin decizia civilă nr. 149/08.07.2008, Tribunalul Dolj a admis apelul formulat de pârâtul R.A., a schimbat în parte Încheierea de Admitere în Principiu, în sensul că:

 A admis în parte şi în principiu cererea de intervenţie formulată de intervenienţii N.J. şi N. E. în interesul reclamantei-pârâte.

 A constatat calitatea de codevălmaşi a părţilor, reclamanta-pârâtă având o cotă de 72,63%, iar pârâtul-reclamant o cotă de 27,37% asupra următoarelor bunuri:-un apartament cu două camere, situat în Craiova;-o maşină de spălat, marca Indesit;-o mobilă de dormitor Luxor, compusă din şifonier cu 4 uşi şi pat de mijloc;-o canapea şi 2 fotolii;-un colţar de bucătărie; -o mochetă de 5 m;-o lustră de sufragerie;-două televizoare (unul marca Wattson şi unul marca LG);-o hotă;-o combină frigorifică marca Whirlpool;-un calculator;-o imprimantă;-o bibliotecă formată din 3 corpuri şi un şifonier;-îmbunătăţirile apartamentului, constând în tâmplăria PVC cu geam termopan.

A dispus sistarea stării de devălmăşie asupra bunurilor comune în cotele precizate, menţinând celelalte dispoziţii ale încheierii de admitere în principiu.

A schimbat în parte sentinţa, în sensul că:

A admis în parte cererea de intervenţie formulată de intervenienţii N.J. şi N.E. în interesul reclamantei-pârâte.

S-au atribuit reclamantei în lot următoarele bunuri:-apartamentul, situat în Craiova, în valoare de 175.528 lei;-îmbunătăţirile la acest apartament, în valoare de 10.664 lei;-o maşină de spălat Indesit, în valoare de 1.126 lei; -o canapea şi 2 fotolii, în valoare de 1.000 lei; -o lustră cu 4 braţe, în valoare de 50 lei; -un televizor LG, în valoare de 900; -un colţar de bucătărie, în valoare de 550; -o hotă cu 2 motoare în valoare de 225 lei; -o combină frigorifică Whirlpool, în valoare de 1.535 lei; -un calculator Pentium echipat, în valoare de 2.470 lei; şi -o imprimantă HP 3820, în valoare de 295 lei.

Total valoare bunuri primite în lot = 194.343 lei.

Valoare cotă ce i se cuvine =143.430 lei

Plăteşte sultă pârâtului în cuantum de 50.913 lei.

S-au atribuit pârâtului în lot, următoarele bunuri: -o mobilă de dormitor Luxor, în valoare de 1.168 lei; -o mochetă 0,7x5 m, în valoare de 90 lei; -un televizor Wattson, în valoare de 620 lei; şi -o bibliotecă formată din 3 corpuri şi un dulap cu 2 uşi, în valoare de 1.260 lei.

Total valoare bunuri primite în lot = 3.138 lei.

Valoare cotă ce i se cuvine = 54.051 lei.

Primeşte sultă în cuantum de 50.913 lei de la reclamantă.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

 Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele:

 Critica apelantului, cum că instanţa de fond a dat ce nu s-a cerut, nu este întemeiată.

 Aceasta, deoarece, chiar dacă prin acţiunea precizată, reclamanta a solicitat să se constate că apartamentul din Craiova şi alte bunuri mobile au calitatea de bunuri proprii ale sale, nu se poate susţine că în situaţia în care nu se dovedea acest lucru instanţa nu putea reţine aceste bunuri la masa de partaj întrucât pârâtul prin cererea sa reconvenţională a solicitat partajarea acestor bunuri.

 Faptul că pârâtul a solicitat partajarea acestora în cote egale, nu înseamnă că, în situaţia dovedirii unei cote mai mari de către celălalt soţ, instanţa nu putea reţine o cotă mai mare pentru acesta întrucât pentru constatarea unei cote mai mari nu trebuie formulată o cerere expresă. În acest sens este şi decizia civilă nr. 1738/1978 a fostului Tribunal Suprem, unde se arată „La determinarea cotelor ce se cuvin soţilor din bunurile comune, instanţa nu trebuie să pornească de la prezumţia că fiecare soţ are dreptul la o cotă invariabilă de 50%, ci urmează să stabilească în concret, pe bază de probe, care este întinderea drepturilor fiecărui soţ asupra bunurilor comune, în raport de contribuţia lor efectivă la dobândirea acestora”.

Nici critica, cum că nu este admisibilă proba cu înscrisuri sub semnătură privată sau cu martori peste înscrisurile autentice, pentru dovedirea unui alt preţ al imobilului faţă de cel înscris în actul autentic, nu este întemeiată.

Aceasta, deoarece, deşi potrivit art. 1191 C.civ., nu se poate face dovada prin martori în contra sau peste ceea ce cuprinde actul scris, de la aceste prevederi există derogarea pe care o face art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954, ce se referă şi la această dispoziţie legală şi deci oricare dintre soţi poate dovedi, prin orice mijloc de probă, chiar împotriva sau peste conţinutul unui act scris că, în realitate s-a plătit un preţ mai mare decât cel care este indicat în înscris sau că, în fapt, preţul nu a fost plătit de către soţii care au încheiat actul autentic, ci a fost plătit de către părinţii unuia dintre soţi care au înţeles, în acest mod, să gratifice pe copilul lor.

Critica apelantului-pârât, privind subevaluarea apartamentului, este întemeiată şi astfel instanţa va lua în calcul noua valoare stabilită prin expertiza din apel, efectuată de expertul C.D.A, valoare care a fost însuşită de toate părţile.

Cu privire la critica privind nerespectarea cotei unice asupra universalităţii de bunuri, se constată că şi aceasta este întemeiată întrucât întinderea dreptului de proprietate al fiecăruia dintre soţi se stabileşte, cu ocazia împărţelii, sub forma unei cote unice asupra universalităţii de bunuri comune, iar nu printr-o pluralitate de cote în raport de fiecare bun în parte sau categorie de bunuri mobile sau imobile.

În această situaţie, instanţa de apel urmează a reanaliza actele şi lucrările dosarului, pentru a stabili cu exactitate cota de contribuţie a soţilor.

Astfel, cu privire la apartamentul din Caracal, se constată că acesta a fost achiziţionat în întregime cu banii părinţilor reclamantei. Aceşti bani reprezintă un dar manual. Darurile manuale sunt prezumate a fi făcute în folosul unei părţi şi astfel cel care contestă acest lucru trebuie să facă dovada că darul a făcut în folosul ambilor soţi şi nu invers cum susţine apelantul. Ori, cum în cauză, pârâtul nu a dovedit că darul s-a făcut în folosul ambilor soţi, prezumţia arătată nu a fost răsturnată, ci chiar a fost întărită de afirmaţia martorei G.C., care a arătat că părinţii reclamantei au spus că cumpără acel apartament din Caracal pentru fiica lor.

Faptul că acest apartament a fost achiziţionat în întregime cu banii proveniţi de la părinţii reclamantei este dovedit atât cu martorii propuşi de reclamantă şi intervenienţi, cât mai ales cu înscrisurile sub semnătură privată, depuse la dosar.

Astfel, din actul de vânzare sub semnătură privată, din 18.12.1996, reiese cu exactitate că s-a primit suma de 15.000.000 lei vechi de la N.J. şi N.E. (părinţii reclamantei), iar la rubrica si semnătura cumpărătorului apare cea a lui N.J. În acest act, s-a mai prevăzut că diferenţa de 13.000.000 lei vechi, cumpărătorul (N.J.) o va achita în două rate, din care 3.000.000 lei vechi la 29.12.1996 şi 10.000.000 lei vechi la 15.01.1997 şi că la data achitării integrale a sumei de 28.000.000 lei vechi vânzătorul se obligă a întocmi şi perfecta actul de vânzare prin Notariat.

Prin chitanţa din 30.12.1996, s-a achitat de către N.J. suma de 3.000.000 lei vechi, iar martor la această achitare apare pârâtul R.A.

La data de 15.01.1997, s-a achitat şi diferenţa de 10.000.000 lei vechi tot de N.J. şi atunci s-a făcut şi predarea apartamentului şi a cheilor de la intrare către N.J. Şi la această achitare apare ca martor tot pârâtul R.A.

Ori, în atare situaţie, dacă reclamanta şi pârâtul ar fi cumpărat din banii lor acest apartament, aşa cum se susţine de către pârât, s-ar fi menţionat în aceste acte acest lucru, iar pârâtul ar fi avut calitatea de cumpărător şi ar fi semnat în această calitate, nu în calitate de martor, cum a făcut-o.

Afirmaţia pârâtului, pe care a încercat s-o dovedească şi cu martorii B.G şi D.N., cum că apartamentul din Caracal a fost cumpărat cu banii din nuntă este contrazisă, pe de altă parte, şi de lista cu persoanele şi sumele de bani date de acestea la nuntă, listă necontestată de pârât, din care reiese că suma totală rezultată din nuntă a fost de 13.350.000 lei vechi, ori pentru apartament a fost achitată suma de 28.000.000 lei vechi.

Pe de altă parte, declaraţia martorului U.V., propus tot de pârât, prin care se susţine că suma de 15.000.000 lei vechi avans a fost plătită din banii de la nuntă, iar diferenţa până la 25.000.000 lei vechi a fost plătită ulterior în rate de către soţi, este contrazisă chiar de cele învederate de pârât, în sensul că pârâtul a arătat că întregul preţ s-ar fi achitat din banii de nuntă, nu o parte, cum susţine martorul. În altă ordine de idei, părţile s-au căsătorit la data de 28.09.1996, iar apartamentul a fost achiziţionat la data de 15.01.1997, la un interval de aproximativ 4 luni de la căsătorie, când părţile nu puteau să economisească atât de mulţi bani pentru a achita apartamentul.

Ca urmare a celor arătate mai sus, se constată că pârâtul nu a avut nici o contribuţie la achiziţionarea acestui apartament din Caracal.

Pentru achiziţionarea celuilalt apartament, cel din Craiova, aşa cum recunoaşte chiar pârâtul la interogatoriu, s-au folosit banii obţinuţi din vânzarea apartamentului din Caracal, respectiv 85.000.000 lei vechi plus diferenţa de 35.000.000 lei vechi, care a fost suportată jumătate de soţi şi jumătate de intervenienţi. Ca atare, cei doi soţi, din banii comuni, au contribuit decât cu suma de 17.500.000 lei vechi şi deci fiecare soţ cu suma de 8.750.000 lei, care reprezintă un procent de 7,2 % din valoarea apartamentului de la acea dată.

Această cotă a pârâtului de participare de 7,2% raportată la valoarea actuală a apartamentului, aşa cum a fost stabilită prin expertiza de apel, înseamnă suma de 12.638 lei. [7,2 % din 175.528 lei (186.192 lei val. apartament-10.664 lei val îmbunătăţiri)=12.638 lei]

Tot din recunoaşterea pârâtului la interogatoriu mai reiese, de asemenea, că mobila de dormitor (în valoare de 1.168 lei), maşina de spălat Indesit (în valoare de 1.126 lei) şi canapeaua cu 2 fotolii (în valoare de 1.000 lei) au fost achiziţionate cu jumătate bani comuni şi jumătate banii intervenienţilor, ceea ce înseamnă că pârâtul a avut o contribuţie de 25% din aceste bunuri, adică a contribuit cu suma de 823,5 lei (25% din 3294=823,5 lei).

Banii proveniţi de la intervenienţi (părinţii reclamantei) sunt consideraţi dar manual şi, aşa cum s-a arătat mai sus, profită reclamantei, nedovedindu-se că aceştia ar fi fost daţi în folosul ambilor soţi.

Celelalte bunuri, conform aceleiaşi recunoaşteri a pârâtului la interogatoriu, au fost dobândite cu cotă egală de cei doi soţi. Adică, colţar bucătărie, în val. de 550 lei, mochetă, în val. de 90 lei, lustră cu 4 braţe, în val. de 50 lei, un TV LG, în val. de 900 lei, un TV Wattson, în val. de 620 lei, hotă cu 2 motoare, în val. de 225 lei, combină frigorifică Whirlpool, în val. de 1.535 lei, calculator Pentium echipat, în val. de 2.470 lei, imprimantă HP 3820, în val. de 295 lei, bibliotecă formată din 3 corpuri şi un dulap cu 2 uşi, în val. de 1.260 lei şi îmbunătăţirile la apartament, în val. de 10.664 lei, ceea ce înseamnă că pârâtul a contribuit cu suma de 9.329,5 lei (50% din 18.659 lei=9329,5 lei).

În atare situaţie, se constată că, în raport de valoarea tuturor bunurilor, care este de 197.481 lei, pârâtul a contribuit doar cu suma de 22.791 lei (12.638 lei+823,5 lei+9.329,5 lei), care reprezintă un procent de 11, 5%.

Instanţa nu-i poate reţine acestuia însă această cotă întrucât la instanţa de fond i s-a stabilit o cotă de 25 % din apartament, mobila de dormitor, maşina de spălat Indesit şi canapeua cu 2 fotolii, deci 25% din suma de 178.822 lei, adică suma de 44.705,5 lei şi cota de 50 % din celelalte bunuri, în valoare de 18.659 lei, adică suma de 9329,5 lei, ceea ce în raport de valoarea întregii masei partajabile reprezintă o cotă procentuală de 27,37 %, deci o cotă mai mare decât a contribuit efectiv acesta la realizarea bunurilor.

În atare situaţie, având în vedere principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac, precum şi faptul că acţiunea reclamantei a fost admisă doar în parte şi că în această situaţie aceeaşi soartă trebuie să aibă şi cererea de intervenţie formulată în interesul acesteia, instanţa, în baza art. 296 C.p.civ., a admis apelul de faţă şi a schimbat în parte încheierea de admitere în principiu şi sentinţa, conform celor arătate mai sus.

Domenii speta

Spete similare