Contestatie la executare

Decizie 411/R din 23.05.2008


Dosar nr. 1412/83/2008

DECIZIA CIVILĂ Nr. 411/R/23 Mai 2008

Domeniu asociat : contestaţie la executare.

Contractul de închiriere încheiat între o societate comercială şi o autoritate

publică locală cu privire la un teren aflat în administrarea unei unităţi administrativ

teritoriale, chiar dacă are natura juridică de contract administrativ, nu are natura

juridică de act administrativ fiscal, pentru a putea fi pus în executare de către

organele fiscale de executare silită, întrucât nu îndeplineşte exigenţele prevăzute de

Codul de procedură fiscală.  În consecinţă, la baza emiterii actelor de executare silită

nu se află un titlu executoriu valabil astfel că acestea sunt nelagale.

Prin Sentinţa civilă nr. 297/26.02.2008 pronunţată de Judecătoria Carei în

dosar nr. 338/218/2008 a fost respinsă contestaţia la executare formulată de

contestator SC H SRL Baia Mare, judeţul Maramureş, în contradictoriu cu intimata

CONSILIUL LOCAL URZICENI, judeţul Satu Mare, fiind menţinute formele de

executare silită conform somaţiei nr. 64/23.01.2008.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen contestatoarea SC „H”

SRL  BAIA MARE, solicitând admiterea acestuia, în principal casarea sentinţei

recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar în subsidiar,

modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii contestaţiei formulate, cu

consecinţa anulării somaţiei nr. 64/23.01.2008 emisă de intimată precum şi a tuturor

formelor de executare silită emise în baza acesteia, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de recurs se arată că  potrivit prevederilor art. 2 din Codul

de procedură fiscală, unde acesta nu dispune se aplică prevederile Codului de

procedură civilă.

Potrivit prevederilor art. 402 alin. 1 C.proc.civ. „instanţa sesizată va solicita de

îndată organului de executare să-i transmită, în termenul fixat, copii certificate de

acesta de pe actele dosarului de executare în cauză, dispoziţiile art. 139 fiind

aplicabile în mod corespunzător”.

Prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, respectiv

întrucât instanţa de fond nu a solicitat organului de executate silită să-i transmită

copii după actele dosarului de executare contestat, nu putea să se pronunţe asupra

motivelor de nelegalitate invocate de societate recurentă în absenţa dosarului de

executare silită.

Raportat la acest aspect,  apreciază că,  întrucât analiza legalităţii actelor de

executare silită nu poate fi efectuată pentru prima dată de către instanţa de recurs,

se impune a se face aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. 3 şi 5 C.proc.civ., în sensul

casării sentinţei atacate cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de

fond care urmează a solicita organului de executare copii certificate de acesta de pe

actele dosarului de executare, după care se va pronunţa asupra motivelor din

contestaţia formulată de societatea recurentă.

Mai arată că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor

art. 110, 141 şi 145 C.proc.fiscală, astfel:

Potrivit prevederilor art. 110 alin. 2 C.proc.fiscală, „colectarea creanţelor

fiscale se face in temeiul unui titlu de creanţa sau al unui titlu executoriu, după caz".

Potrivit art. 141 alin. 1 C.proc.fiscală, executarea silită a creanţelor fiscale se

efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod

de către organul de executare competent în a cărui raza teritorială îşi are domiciliul

fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Potrivit prevederilor art. 145 alin. 1 C.proc.fiscală „executarea silită începe prin

comunicarea somaţiei. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei nu se

stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somaţia este însoţita de un

exemplar al titlului executoriu” .

În speţă, organul de executare nu a emis vreun titlu de creanţă sau vreun titlu

executoriu, cu excepţia somaţiei cu nr. 64/23.01.2008, astfel că executarea silită

contravine dispoziţiilor legale susmenţionate.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul CONSILIUL LOCAL al

Comunei Urziceni, solicită respingerea recursului declarat de contestatoare.

Prin Încheierea din 16.04.2008, instanţa de recurs a luat act de renunţarea

contestatoarei–recurente la soluţionarea cererii privind suspendarea executării silite

pornite împotriva acesteia, iar prin Încheierea nr. 299/07.05.2008, cauza a fost

transpusă la Secţia comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului Satu

Mare, fiind înregistrată sub dosar nr. de mai sus.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate prin

cererea de recurs, cât şi prin prisma dispoziţiilor art. 3041 C.proc.civ , instanţa a

apreciat recursul contestatoarei ca fiind întemeiat.

Prima instanţă a respins contestaţia la executare formulată de contestatoare,

în baza aprecierii că autoritatea publică pârâtă a emis în mod legal formele de

executare silită împotriva contestatoarei. Faţă de considerentele primei instanţe

expuse în sentinţa recurată, instanţa de recurs constată că aceasta s-a pronunţat

asupra fondului litigiului dedus judecăţii, astfel că în cauză nu subzistă motivul de

casare cu trimiterea cauzei spre rejudecarea aceleiaşi instanţe prevăzut de art. 312

alin. 5 C.proc.civ.

Pe fondul cererii, se constată că, în mod eronat, cu aplicarea greşită a legii,

prima instanţă a apreciat că formele de executare silită pornite împotriva

contestatoarei–recurente sunt legale şi temeinice.

Somaţia nr. 64/20.10.2008, singura formă de executare silită pornită

împotriva recurentei, a fost emisă de intimat în bata art. 23 alin. 2 din OG nr. 11/1996

privind executarea creanţelor bugetare, având ca şi temei „titlul executoriu” nr.

13/23.0.12008, respectiv „titlul de creanţă”, contractul de închiriere nr.

925/20.10.2003.

În primul rând, instanţa constată că, somaţia contestată a fost emisă, în anul

2008, în baza OG nr. 11/2006, abrogată prin intrarea în vigoare în ianuarie 2004 a

Codului de procedură fiscală, respectiv a OG nr. 92/2003. Astfel fiind, actul  de

executare silită este lipsit de temei legal, situaţie care atrage în sine sancţiunea 

nulităţii acestui act administrativ fiscal.

În al doilea rând, instanţa de recurs constată că la baza acestui act de

executare silită nu se află un titlu executoriu valabil. Astfel, contractul de închiriere

încheiat între contestatoare şi intimată cu privire la un teren aflat în administrarea

unei unităţi administrativ teritoriale, chiar dacă are natura juridică de contract

administrativ, nu are natura juridică de act administrativ fiscal, pentru a putea fi pus în

executare de către organele fiscale de executare silită, întrucât nu îndeplineşte

exigenţele prevăzute de Codul de procedură fiscală.

Astfel, art. 41 din lege, denumit „noţiunea de act administrativ fiscal”, prevede:

„În înţelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul

fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea

drepturilor şi obligaţiilor fiscale”.

Potrivit art. 110 şi art. 111 C.proc.fiscală, „în sensul prezentului titlu, colectarea

constă în exercitarea acţiunilor care au ca scop stingerea creanţelor fiscale.

  Colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţă sau al

unui titlu executoriu, după caz.

Titlul de creanţă este actul prin care se stabileşte şi se individualizează

creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite,

potrivit legii”; „ executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu

executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare

competent în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui

înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

  În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin.

(1) se înscriu toate creanţele fiscale neachitate la scadenţă, reprezentând impozite,

taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat, precum şi accesoriile

aferente acestora, stabilite în condiţiile legii.

 Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este

scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul

competent ori în alt mod prevăzut de lege”.

În condiţiile în care, contractul de închiriere încheiat între părţi cu privire la un

teren nu are şi nu poate avea natura juridică de titlu de creanţă fiscală, pentru ca, în

momentul ajungerii la scadenţă acesta să devină titlu executoriu, iar pentru obligarea

debitoarei pe calea executării silite la plata chirie restante este necesară obţinerea

împotriva acesteia a unui titlu executoriu valabil, instanţa constată că formele de

executare silită emise de intimată în vederea realizării creanţelor născute în baza

acestuia sunt nelegale, astfel că se impune anularea acestora.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 3041, art. 312, art. 399–402, art. 500, art. 411

alin. 3, art. 274 C.proc.civ. şi a textelor de lege anterior amintite, instanţa a admis

recursul contestatoarei, a modificat sentinţa recurată şi a anulat formele de executare

silită contestate.

3