Abuz de încredere. Fapta nu este prevăzută de legea penală

Domeniu: Procedură penală

Tip: decizie penală Nr. 147/28.02.2007

Autor: Tribunalul Vrancea – Sectia Penală

Abuz de încredere. Fapta nu este prevăzută de legea penală

(Decizia penală nr. 147 din 28 februarie 2007, a Tribunalul Vrancea)

Prin plîngerea prealabilă partea vătămată a investit instanţa cu soluţionarea plîngerii privind săvîrsirea de către inculpatul J.G. a infractiunii de abuz de încredere prev. de art. 213 C. pen motivat de faptul că în luna februarie 2005 partea vătămată ar fi fost rugată de inculpat să achizitioneze un telefon pe numele ei, dar pentru inculpat un telefon „Nokia 1100” şi să încheie contractul în numele părţii vătămate.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a comb. Cu art. 10 lit. a C. pr. pen. a dispus achitarea inculpatului J.G. pentru comiterea infractiunii de abuz de încredere prev. de art. 213 C. pen.

Sub aspectul laturii civile, instanta retine că partea vătămată N.G. s-a constituit parte civilă cu suma de 848,24 lei contravaloarea unei facturi telefonice, solicitînd că inculpatul să-i restituie telefonul mobil marca „Noki 1100”.

Conform disp. art. 346 al. 3 C. pr. pen. urmează ca instanta să respingă să respingă latura civilă ca neîntemeiată.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că fapta care face obiectul judecătii nu există, fără însă a analiza de la început dacă este sesizată în limitele competenţei sale functionale.

În concret partea vătămată a arătat în actul de sesizare că a încheiat un contract de prestări servicii telefonie mobilă, iar inculpatul în virtutea relatiilor de prietenie existente între ei, urma să beneficieze de respectivele servicii, cu suportarea contravalorii lor; obligatie pe care ulterior acesta nu si-a executat-o.

 Fapta care face obiectul actului de sesizare a fost socotită de partea vătămată drept abuz de încredere infractiune prev. si ped de art. 213 C. pen.

În condiţiile date prima instanţă trebuia de la început să observe că fapta cu care a fost sesizată nu are relevantă penală, fiind de natură civilă, adică inculpatul nu si-a executat obligatia civilă pe care partea vătămată sustine că si-a asumat-o contractual; ori, neexecutarea unei obligatii contractuale prin excelentă nu face obect de incidenta legii penale. De altfel, prin art. 1 din Protocolul Nr. 4 la CEDO se statuează că „Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligatie contractuală”. Prin urmare, de la început se putea observa că fapta dedusă judecătii nu are natură penală ceea ce face ca jurisdictia instantei penale să nu-i fie circumscrisă; în aceste conditii fiind incidente dispozitiile art. 10 lit. b C. pr. pen temei în baza căruia prima instantă trebuia să dispună achitarea inculpatului fără a mai a mai proceda la cercetarea existentei sau inexistentei faptei cu care a fost sesizată.

Constatind aceste aspecte Tribunalul , din oficiu, purcede la reformarea solutiei primei instante şi dispunînd potrivit dispozitivului sentintei.

Astfel partea vătămată poate să-si deducă pretentiile în fata unei instante civile care are plenitudine de jurisdictie, si pe care în mod deliberat dacă avem în vedere faptul că a fost asistată der avocat a voit să o eludeze.

Tribunalul în aceste conditii admite recursul părtii vătămate si dispune reformarea solutiei instantei de fond potrivit dispozitivului prezentei.

Domenii speta

Spete similare