Dreptul familiei. Minori.

Decizie 31/A/MIF din 06.02.2009


Dreptul familiei. Minori.

Dispoziţiile art.281 alin.1 C. proc. civ. prevăd că , erorile sau omisiunile cu privire la numele , calitatea  şi susţinerile părţilor  sau cele de calcul , precum şi orice alte greşeli materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din  oficiu  sau la cerere, dispoziţii care nu sunt aplicabile în cauza de faţă , instanţele calificând greşit cererea formulată de către petent , ca fiind o cerere de îndreptare eroare materială.

Se constată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 2811C.proc.civ., fiind necesare  lămuriri cu privire la înţelesul , întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii  situaţie în care, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea  să lămurească dispozitivul , aşa cum de altfel a procedat petentul.

Decizie nr. 31/A/MIF/6 februarie 2009 a Tribunalului Vâlcea

Prin cererea  înregistrată la 29 mai 2008 , petentul B.I. a solicitat lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 1071/2008n dosarul de divorţ nr. al Judecătoriei Rm. Vâlcea.

În motivarea cererii  se arată că  în dispozitivul sentinţei , din eroare  s-a omis data de la care a fost acordată  pensia de întreţinere în favoarea  minorilor I.M. şi A.M. , aceasta fiind data introducerii acţiunii.

Prin încheierea  nr. 747/9.06.2009 , Judecătoria  Rm. Vâlcea  a admis cererea  şi a dispus îndreptarea erorii materiale  strecurate în dispozitivul sentinţei  nr.1071/19.02.2008 menţionându-se astfel , data de la care a fost acordată pensia de întreţinere în favoarea minorilor  respectiv data introducerii acţiunii de divorţ -23.10.2007.

Instanţa de fond a reţinut în considerentele încheierii că cererea este întemeiată potrivit dispoziţiilor art. 281 C.proc.civ.

Împotriva încheierii de îndreptarea eroare materială a declarat apel intimata B.D. susţinând că încheierea este nelegală , în speţă nefiind vorba despre o eroare materială şi nici de o completare a dispozitivului în sensul art. 281 C. proc.civ.

Prin decizia tribunalului s-a respins apelul , cu motivarea , în esenţă , că menţionarea datei  de la care se plăteşte pensia de întreţinere nu echivalează cu fixarea retroactivă a obligaţiei de întreţinere, se referă la momentul de la care începe să curgă obligaţia de plată a pensiei.

Câtă vreme copilul este minor  este prezumat de lege ca fiind în nevoie la data de la care se solicită obligarea la plata pensiei de întreţinere.

Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs  intimata B.D., criticând-o pentru nelegalitate  şi netemeinicie  , invocând dispoziţiile art. 304, pct.7,9 C.proc civ.

Criticile arată că, reclamantul , cu rea credinţă  a solicitat îndreptarea erorii materiale  după soluţionarea irevocabilă a acţiunii de divorţ respectiv menţionarea datei la care  începe să curgă obligaţia plăţii pensiei , în condiţiile în care  a ascuns această împrejurare în apel  şi recurs.

Încheierea este nelegală, nefiind vorba de o eroare materială ori completare a hotărârii în sensul dispoziţiilor art. 281 C. proc.civ.

Curtea  de apel Piteşti a admis recursul intimatei .

S-a reţinut în considerentele deciziei nr. 129/R-MIF din 28 ianuarie 2010 că, instanţa de fond  a admis greşit cererea reclamantului  de îndreptare eroare materială în temeiul dispoziţiilor art. 281 C.proc.civ.

Petentul a solicitat prin cerere lămurirea dispozitivului hotărârii instanţei de fond , temeiul de drept fiind art. 2811 şi nu art.281 C. proc.civ. Or, instanţele nu au avut în vedere acest aspect , împrejurare în care  se impune casarea deciziei pronunţate în apel precum şi a încheierii  judecătoriei , cu trimiterea cauzei spre rejudecare în fond.

Domenii speta