Minori şi familie

Sentinţă civilă 737 din 02.06.2010


Dosar nr. 532/89/2010 – MINORI SI FAMILIE

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA NR.737

Sedinta publica de la 02 iunie 2010

Instanta constituita din:

PRESEDINTE : DIANA-ELENA SÎRGHI

Grefier MARIANA MINCIU

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror Acsinte Gheorghe din cadrul Parchetului de pe lânga Tribunalul Vaslui

S-a luat în examinare judecarea  cererii formulata de reclamanta Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Vaslui, cu sediul în Vaslui, judetul Vaslui, în contradictoriu cu pârâta IV, domiciliata în, având ca obiect încetarea  masurii plasamentului luat pentru minora MC, nascuta la data de la  a.m.p.  BF si reintegrarea minorei  în familia naturala  a mamei IV.

La apelul nominal facut în sedinta publica,  s-a prezentat consilier juridic Otel Ionel Catalin pentru reclamanta Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Vaslui, cu delegatie de reprezentare aflata  la dosar, lipsa fiind  pârâta IV.

Procedura de citare legal îndeplinita.

S-a expus referatul cauzei de catre grefier, ocazie cu care se releva ca dosarul este la al IV - lea  termen de judecata;  s-a solicitat judecata cauzei în lipsa.

S-au verificat actele si lucrarile de la dosar, dupa care;

Consilier juridic Otel Ionel Catalin pentru reclamanta Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Vaslui având cuvântul, arata ca nu mai are cereri noi de formulat si acte de depus la dosar.

Ministerul Public prin reprezentant având cuvântul, arata ca nu mai are cereri noi de formulat.

Instanta, având în vedere faptul ca nu mai sunt cereri noi de formulat si acte de depus la dosar, constata terminata cercetarea judecatoreasca si da cuvântul la fond.

Consilier juridic Otel Ionel Catalin pentru reclamanta Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Vaslui având cuvântul la fond, solicita admiterea cererii modificatoare asa cum a fost formulata si sa se dispuna încetarea  masurii plasamentului luat pentru minora MC, nascuta la data de 25.07.1998, CNP 2980725371636  la  a.m.p.  BF si reintegrarea minorei  în familia naturala  a mamei IV si sistarea  platii  alocatiei lunare de plasament.

 Ministerul Public prin reprezentant având cuvântul la fond,  solicita admiterea cererii modificatoare asa cum a fost formulata si sa se dispuna încetarea  masurii plasamentului luat pentru minora MC, nascuta la data de 25.07.1998, CNP 2980725371636  la  a.m.p.  BF si reintegrarea minorei  în familia naturala  a mamei IV si sistarea  platii  alocatiei lunare de plasament.

 Instanta, declara dezbaterile închise si lasa cauza în pronuntare, dupa care s-a trecut la deliberare conform art. 256 Cod pr.civ.,  dându-se sentinta de fata.

T R I B U NA L U L

Asupra cererii de fata,

Prin cererea înregistrata sub nr. 532/89/2010 la data de  25 februarie 2010,  reclamanta Directia Generala de Asistenta  Sociala si Protectia Copilului Vaslui a solicitat  în contradictoriu cu pârâtii pârâta IV si  Mândrisoara  Vasile, mentinerea masurii de protectie speciala, respectiv înlocuirea plasamentului în regim de urgenta pentru copilul MC cu masura plasamentului la asistentul maternal profesionist BF cu domiciliul în , atestat nr. 581/2007 eliberat de Comisia pentru Protectia Copilului Vaslui, decaderea din exercitiul drepturilor parintesti fata de parintii MV si IV, în temeiul art. 38 lit. (c), sa se dispuna acordarea alocatiei de plasament conform art. 119 din Legea nr. 272/2004 precum si cu privire la modalitatea de exercitare a drepturilor si îndeplinire a obligatiile parintesti potrivit Legii nr. 272/2004.

În fapt se arata ca, minora  MC nascuta la data de fiica lui MV si IV, a fost plasata în regim de urgenta la asistentul maternal profesionist BF, conform Dispozitiei nr. 464/21.01.2010 emisa de directorul general al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Vaslui.

Precizeaza reclamanta ca evaluarea în dinamica coroborata cu evaluarea sistematica releva faptul ca acest copil a trait într-un climat familial predominat de violenta domestica si promiscuitate generata de tata. În acord cu metodele si tehnicile de evaluare specifice copilului abuzat, s-a putut evidentia la nivelul conduitei psiho¬sociale, educationale, medicale, trasaturile specifice copilului neîngrijit, alungat, abuz fizic si psiho - emotional, din partea tatalui. Climatul familial este unul de tip conflictogen, datorita consumului de alcool al parintilor, astfel încât copilul asista frecvent la scenele de violenta intrafamiliala devenind victima colaterala. Evaluarea psihisociala de specialitate, în dinamica, datele existentiale, probele evaluarii de specialitate au evidentiat un climat familial necorespunzator unei bune dezvoltari. Consecintele acestui climat si-au pus amprenta asupra Corneliei, fiind vizibile la toate nivelurile personalitatii: fizic, moral, intelectual, social. Se arata  faptul ca nici mama si nici tatal nu au o perceptie realista cu privire la rolul de parinte întrucât nu dispun de capacitati parentale necesare cresterii, îngrijirii si educarii copilului din prezenta cauza. Relatiile familiei cu scoala, medicul de familie, politie si autoritatile locale sunt absente, tensionate datorita dezinteresului manifestat în mod vadit de catre mama. Se considera ca se impune separarea copilului de familie si efectuarea de investigatii medicale si psihologice pentru copil. Motivele care stau la baza îngrijorarii echipei pluridisciplinare sunt legate de neglijarea medicala severa (lipsa hranei si a unei alimentatii corespunzatoare dezvoltarii copilului) dezinteres fata de starea precara de sanatate a copilului (refuzul acordarii de asistenta medicala) neglijare sociala (lipsa unui mediu protectiv, lipsa conditiilor de trai si a unui suport material dar mai ales a garantiilor morale din partea parintilor); neglijare afactiv -emotionala (lipsa de disponibilitate socio-afectiva, instabilitate emotionala, tulburari de conduita, generate de un mediu familial de dezvoltare cu un grad ridicat de promiscuitate etc.

Având în vedere cele expuse, reclamanta considera ca exista motive temeinice care sa sustina existenta unei situatii de pericol iminent pentru copil, acestuia îi sunt încalcate în mod abuziv drepturile, respectiv, dreptul la educatie, odihna si asistenta medicala prin neglijare, abuz, fiindu-i periclitata dezvoltarea fizica, psihica, si integritatea corporala, de asemenea consideram ca acestui copil îi este pusa în pericol viata în familie.

Potrivit prevederilor art. 130 din Legea nr. 272/2004 , asistentul social din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Vaslui a întocmit raportul de evaluare psihosociala privind copilul MC .

În sustinerea cererii reclamanta a depus înscrisuri.

 În drept, reclamanta invoca dispozitiile  art. 38 lit. (c), art. 58 alin, 1) litera (b), art. 61 alin. 2) litera (a), art. 62 alin (2), art. 119 art. 130 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea dreptului copilului.

La termenul de judecata din 21 aprilie 2010,  în conformitate cu prevederile art. 24 al.2, raportat la art. 125 al.2 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, s-a procedat la ascultarea în camera de consiliu a minorei  Mândrisoara  Cornelia, fiica lui  MV si IV.

 Procesul – verbal a fost încheiat într-un exemplar si a fost atasat la dosarul prezentei cauze.

  Pârâta IV prezenta în instanta a aratat  ca pârâtul MV a decedat în luna februarie 2010 si  doreste sa ia înapoi copilul Mândrisoara  Cornelia, întrucât detine conditii  materiale  si financiare  necesare cresterii  minorei, respectiv o vaca,  pasari si o bucata de pamânt.

Reprezentantul reclamantei a depus la dosar, în fotocopie, certificatul de deces al  pârâtului MV, înregistrat sub nr. 3 din 23.02.2010 de catre Primaria comunei Oltenesti si  fata de solicitarea mamei, declaratia copilului,decesul tatalui si cele consemnate în raportul de ancheta psihosociala în care se evidentiaza  aspecte negative în comportamentul tatalui,  a solicitat  termen,  pentru o noua reevaluare a cazului de fata si a vedea în ce masura este posibila reintegrarea copilului în familie.

La termenul din 19 mai 2010, reclamanta DGASPC - Vaslui, si-a  modificat  cererea de chemare în judecata, în sensul  ca a solicitat încetarea  masurii de protectie  speciala – plasament în regim de urgenta  pentru copilul  Mândrisoara  Cornelia la asistentul maternal profesionist  BF  si reintegrarea  în familia naturala  a mamei IV.

În fapt, prin cererea modificatoare reclamanta arata ca minoraMC, beneficiaza  de masura de protectie speciala - plasament în regim de urgenta - la asistentul maternal profesionist BF, în baza dispozitiei nr. 464/21.01.2010 emisa de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Vaslui. Din informatiile primite de la Primaria corn. Oltenesti, mama copilului locuieste în casa bunicilor sai, care sunt decedati si detine conditii materiale si financiare necesare cresterii minorei. Locuinta este formata din 2 camere si un hol, modest mobilate. Mama copilului, IV, beneficiaza de somaj, detine în proprietate un teren agricol de 0.50 ha, nu realizeaza venituri impozabile si nici agricole. Precizeaza ca  tatal copilului, Mîndrisoara Vasile, s-a sinucis, astfel încât factorul ce promova agresivitatea a disparut iar mama doreste reintegrarea  minorei în familie.

Relatiile din cadrul familiei IV sunt normale, pot asigura un mediu suficient de sigur pentru cresterea, îngrijirea si educatia copilului, chiar daca veniturile realizate sunt minime.

Arata ca minoraMC a solicitat încetarea masurii de protectie speciala si reintegrarea în familia naturala a mamei, fapt ce rezulta si din declaratia înregistrata sub nr. 16810/07.05.2010 la Directia Generala de Asistenta Sociala si  Protectia Copilului Vaslui. În raportul de ancheta-sociala, înregistrat sub nr. 6447/05.05.2010, sunt prezentate rezultatele evaluarii sociale ale copilului în cauza si propunerea cu privire la încetarea masurii de protectie speciala dispusa prin dispozitia nr. 464/21.01.2010 si reintegrarea în familia naturala a mamei.

În sustinerea cererii modificatoare reclamanta a depus înscrisuri.

În drept, reclamanta invoca dispozitiile  art. 114 din Codul de procedura civila si dispozitiile art. 68 alin. 2) si art. 130 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea dreptului copilului.

Analizând  actele dosarului  în  raport  de  prevederile legale  în  materie, tribunalul constata ca prezenta cerere modificatoare este întemeiata, urmând a fi admisa pentru urmatoarele considerente:

Motivele care au condus la instituirea masurii de protectie speciala a plasamentului pentru copilulMC prin Dispozitia nr. 464/21.01.2010 emisa de directorul general al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Vaslui nu mai subzista,  deoarece  acesta nu mai este lipsit de ocrotire parinteasca ca urmare a faptului ca mama copilului locuieste în casa bunicilor sai, care sunt decedati si detine conditii materiale si financiare necesare cresterii minorei, beneficiaza de somaj, detine în proprietate un teren agricol de 0.50 ha si doreste sa-si asume responsabilitatea parentala în privinta copilului. De asemenea , mediul familial oferit este stabil, disparând orice forma de agresiune ca urmare a decesului tatalui.

 De asemenea, minoraMC a solicitat încetarea masurii de protectie speciala si reintegrarea în familia naturala a mamei, fapt ce rezulta si din declaratia înregistrata sub nr. 16810/07.05.2010 la Directia Generala de Asistenta Sociala si  Protectia Copilului Vaslui. În raportul de ancheta-sociala, înregistrat sub nr. 6447/05.05.2010, sunt prezentate rezultatele evaluarii sociale ale copilului în cauza si propunerea cu privire la încetarea masurii de protectie speciala dispusa prin dispozitia nr. 464/21.01.2010 si reintegrarea în familia naturala a mamei.

Fata de aceasta situatie, cum dreptul copilului este de a locui cu parintii sai, instanta apreciaza ca masura propusa de reclamanta corespunde interesului superior al copilului si ca atare va fi confirmata de instanta, lipsa unor resurse financiare adecvate neputând constitui un temei pentru mentinerea masurii de protectie, mai ales ca nu mai exista acordul persoanei în cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E :

Admite cererea formulata de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Vaslui, în contradictoriu cu pârâta IV, domiciliata în.

Dispune încetarea  masurii plasamentului luat pentru minora MC, nascuta la data de la  a.m.p.  BF si reintegrarea minorei  în familia naturala  a mamei IV.

Dispune  sistarea  platii  alocatiei lunare de plasament.

Definitiva si executorie.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi, 02.06.2010.