Orice măsură referitoare la minori trebuie circumscrisă interesului superior al acestora, fiind lipsite de relevanţă interesele materiale sau morale ale părinţilor. Măsura încredinţării copilului, din căsătorie sau din afara acesteia, trebuie să fie ...

Orice măsură referitoare la minori trebuie circumscrisă interesului superior al acestora, fiind lipsite de relevanţă interesele materiale sau morale ale părinţilor. Măsura încredinţării copilului, din căsătorie sau din afara acesteia, trebuie să fie luată în vederea asigurării pentru acesta a unui climat propice dezvoltării fizice şi intelectuale, cu asigurarea securităţii emoţionale, cu respectarea sentimentelor de ataşament faţă de părinţi, aşa cum rezultă din întreg Capitolul 2 al Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, s. civ., dec. nr. 15/A/4 martie 2010, nepublicată)

Prin sentinţa civilă nr. 2129 din  18 decembrie 2009, pronunţată de Judecătoria Năsăud s-a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamantul II împotriva pârâtei EE, având ca obiect încredinţare minori.

Împotriva sentinţei expuse a declarat apel reclamantul.

Apelul  declarat de reclamant este nefondat.

În mod judicios  şi cu o corectă apreciere a probatoriului administrat instanţa de fond a reţinut că interesul superior al copiilor în vârstă de numai 9, respectiv 7 ani este de a rămâne în familia mamei.

Susţinerile apelantului referitoare la nerealitatea constatărilor cuprinse  în ancheta socială întocmită de Primăria Dumitra sunt lipsite de suport probator, martorul audiat la cererea reclamantului apelant nerelatând aspecte contrare. Acelaşi martor a făcut o simplă apreciere în sensul necesităţii încredinţării măcar a unuia dintre copii la reclamant, fără a arăta împrejurări de fapt care să justifice luarea unei astfel de măsuri.

Din cuprinsul anchetei sociale reiese fără putinţă de tăgadă împrejurarea că pârâta are condiţii materiale şi morale pentru creşterea şi educarea celor doi copii, care sunt ataşaţi de aceasta. Faptul că locuinţa reclamantului este situată mai aproape de centrul localităţii nu poate determina încredinţarea copiilor către acesta, cu atât mai mult cu cât imobilul aparţine tatălui acestuia cu care locuieşte.

Pe de altă parte, reclamantul nu a făcut dovada că realizează venituri, chiar din munci ocazionale, astfel că este greu de conceput  felul în care s-ar putea îngriji de nevoile materiale ale copiilor.

Orice măsură referitoare la minori trebuie circumscrisă interesului superior al acestora, fiind lipsite de relevanţă interesele materiale sau morale ale părinţilor. Măsura încredinţării copilului, din căsătorie sau din afara acesteia, trebuie să fie luată în vederea asigurării pentru acesta a unui climat propice dezvoltării fizice şi intelectuale, cu asigurarea securităţii emoţionale, cu respectarea sentimentelor de ataşament faţă de părinţi, aşa cum rezultă din întreg Capitolul 2 al Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Constatând că măsura de încredinţare solicitată de reclamant nu concordă cu interesul superior al copiilor în cauză, neexistând temeiuri pentru luarea acestora de la domiciliul mamei, de care sunt ataşaţi şi care le asigură condiţii pentru o creştere şi educare corespunzătoare nevoilor lor, soluţia pronunţată de prima instanţă fiind temeinică şi legală, tribunalul urmează ca în baza prevederilor art. 296 din Codul de procedură civilă să respingă  apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare