IV.Garda Financiară Secţia Hunedoara nu are personalitate juridică. În cauze, în locul acesteia, se va cita Comisariatul Regional Timiş.
Potrivit art. 8 din Hotărârea nr. 1538/2003, secţiile judeţene se organizează ca unităţi componente ale comisariatelor regionale, fără personalitate juridică.
Potrivit art. 6 din aceeaşi hotărâre, comisariatele regionale au atribuţii şi răspunderi pentru secţiile judeţene arondate.
În anexa 3 se prevede că Secţia Hunedoara este arondată Comisariatului Regional Timiş .
Tribunalul Hunedoara-secţia comercială şi contencios administrativ-decizia nr. 118/R/2006.
Prin sentinţa civilă nr. 4528/2005, pronunţată de Judecătoria Petroşani în dosarul nr. 5163/2005, a fost respinsă plângerea formulată de petenta SC Nemira Comp Prest Import Export SRL Petroşani împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor întocmit de comisarii Gărzii Financiare-Secţia Hunedoara.
Împotriva sentinţei petenta a formulat recurs, şi a motivat că pe toată durata desfăşurării judecăţii instanţa de fond nu a îndeplinit procedura de citare cu organul constatator care are personalitate juridică şi s-a citat secţia judeţeană care nu se bucură de acest atribut.
Recursul a fost admis, s-a casat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Instanţa de recurs a reţinut că, în mod greşit, prima instanţă a procedat la judecarea plângerii formulate de petentă în contradictoriu cu Secţia Hunedoara a Gărzii Financiare care nu are personalitate juridică ci în cauză trebuia introdus Comisariatul Regional Timiş.
Curtea de Apel Iași
Gresita solutionare a laturii civile a cauzei prin obligarea la repararea pagubei a unei societati comerciale radiate
Judecătoria Curtea de Argeș
Fara titlu
Judecătoria Târgu Jiu
modificări acte constitutive persoane juridice
Tribunalul Argeș
Pentru a consulta jurisprudenţa instanţei, accesaţi site-ul http://www.justitie-ag.ro/tr_ag/practica_instanta.asp
Curtea de Apel Constanța
Alegerea organelor de conducere ale sindicatului. Refuzul Comitetului director de a convoca Adunarea Generala. Sanctiuni. Natura actiunii. Lipsa capacitatii de folosinta a Comitetului director al Sindicatului CNE Cernavoda.