I.Anularea actelor frauduloase încheiate de debitori în dauna creditorilor se poate dispune dacă se dovedeşte existenţa intenţiei de fraudă.
În art. 60 din Legea nr. 64/1995 republicată şi modificată este prevăzut că administratorul sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul sindic acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.
Secţia comercială şi contencios administrativ.
Sentinţa civilă nr. 506/CA/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 506/CA/2004, pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 8596/2003, s-a respins acţiunea introdusă de SC Cetate SA Deva, prin lichidator Munteanu Viorel împotriva pârâtei SC Agroarta SRL Certeju de Sus.
Instanţa a reţinut că potrivit art. 60 din Legea nr. 64/1995,republicată, lichidatorul poate solicita anularea actelor frauduloase încheiate de către debitor în dauna creditorilor dar că, în prezenta cauză, nu este dovedită frauda.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta, solicitând modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii în anulare.
În motivarea recursului s-a arătat că actul s-a încheiat în detrimentul societăţii de lichidare deoarece preţul a fost sub valoarea de piaţă a imobilului, dar mai ales sub preţul de inventar, aşa cum a fost înregistrat în evidenţele contabile.
Recursul a fost respins ca nefondat.
Instanţa de recurs a reţinut că din circumstanţele încheierii actului nu reiese intenţia vânzătoarei de a frauda creditorii şi că preţul negociat de părţi a fost apropiat de cel din evidenţele contabile şi de cel menţionat în hotărârea consiliului de administraţie, iar reclamanta nu a adus probe din care să rezulte că a fost un preţ derizoriu, mult sub preţul de piaţă pentru a putea rezulta intenţia de fraudă.
Tribunalul Galați
excepţia lipsei calităţii procesuale active
Tribunalul Brașov
Acţiune în anulare acte executare
Judecătoria Târgu Jiu
acţiune în constatare
Tribunalul Buzău
COMERCIAL : Acţiune în plata preţului serviciului prestat în baza contractului încheiat între părţi.Modificarea soluţiei fondului în sensul admiterii şi a capătului de cerere referitor la penalităţile de întârziere
Curtea de Apel Oradea
Recurs. Anulare decizie emisă de A.J.F.P. Comunicarea actului administrativ fiscal