CONTESTAŢIE DECIZIE DE PENSIONARE. RECALCULARE CUANTUM PENSIE. LEGALITATEA DECIZIEI.
Tribunalul Hunedoara. Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale. Sentinţa civilă nr. 530/LM/2007
Prin sentinţa civilă nr. 530/LM/2007, s-a respins acţiunea de asigurări sociale formulată de reclamanta M.M., împotriva pârâtei C.J.P. – HD., prin care s-a solicitat recalcularea drepturilor de pensie prin luarea în considerare a sporului de vechime şi a sporului de noapte realizat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, raportându-se la probele dosarului, a reţinut că reclamantei prin decizia 47320/21.05.2004 emisă de pârâtă i s-a stabilit o pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă, ca urmare a trecerii de la pensia de invaliditate, iar drepturile astfel calculate s-au acordat efectiv începând cu data de 12 martie 2004, fiindu-i valorificat un stagiu de cotizare total de 36 ani, 9 luni şi 8 zile, din care 13 ani, 5 luni şi 27 zile realizaţi în condiţii normale de muncă şi 23 ani, 3 luni şi 11 zile stagiu asimilat corespunzător perioadei în care a beneficiat de pensie de invaliditate.
Se mai arată în cuprinsul sentinţei că reclamantei i-au fost valorificate salariile tarifare cuprinse în carnetul de muncă, sporul de vechime în procentele expres prevăzute de art. 164 al. 3 din Legea nr. 19/2000, iar în ceea ce priveşte sporul de vechime cuprins în adeverinţa depusă de reclamantă la C.J.P., s-a reţinut că şi prin actul menţionat sunt acordate sporuri în procent identic cu cel prevăzut de art. 164, al. 3 din Legea nr. 19/2000. Referitor la solicitarea reclamantei de a i se valorifica sporul de noapte, s-a constatat că aceasta nu a produs nici o dovadă pertinentă din care să rezulte perioada în care a prestat activitate pe timpul nopţii, drepturile salariale de care a beneficiat şi temeiul legal al acordării acestora.
Sentinţa a devenit irevocabilă ca urmare a respingerii recursului formulat de reclamantă, prin decizia civilă nr. 1140/2008 a Curţii de Apel Alba Iulia
Curtea de Apel Galați
Dreptul asigurărilor sociale
Judecătoria Sectorul 2 București
acţiune în pretenţii - Se poate aprecia drept abuz de drept procesual poziţia reclamantei care, în loc să depună cerere de plată a pensiei sociale după prelungirea perioadei de pensionare, s-a adresat instanţei cu o nouă cerere de chemare în judecat...
Tribunalul Brașov
Obligaţia de restituire a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate achitată de defunct în baza unui titlu de creanţă fiscală anulat irevocabil
Tribunalul Teleorman
Calcularea deciziei pentru muncă depusă şi limită de vârstă
Curtea de Apel Galați
Asigurări sociale