R O M Â N I A
TRIBUNALUL HUNEDOARA-SECŢIA PENALĂ
SENTINŢA PENALĂ NR.263/2008DOSAR NR.1909/97/2008
Şedinţa publică din 10 septembrie 2008
PREŞEDINTE :………………- preşedinte secţie penală
………………- grefier
Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a fost reprezentat de dl.procuror şef secţie judiciară ………...
Pe rol fiind judecarea cauzei penale având ca obiect plângerea formulată de petenta I. O. împotriva dispoziţiei din rechizitoriul nr.16/D/P/2007 al DIICOT – Biroul Teritorial Hunedoara.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică s-a prezentat petenta I. O. asistată de avocat ales Z.V.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei,după care ;
Reprezentantul petentei şi reprezentantul Parchetului, având fiecare cuvântul, au arătat că nu au alte cereri de formulat, solicitând judecarea cauzei pe fond.
Instanţa a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în fond.
Reprezentantul petentei – avocat Z. V. – a solicitat admiterea plângerii formulată în baza art.2781 Cod proc.pen., desfiinţarea ordonanţei şi în consecinţă, a se pronunţa o soluţie de achitare a petentei în bata art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a Cod proc.pen., întrucât fapta nu există. A susţinut că nu există absolut nici o probă de vinovăţie a petentei sau că aceasta ar fi săvârşit o infracţiune la comerţul electronic, întrucât petenta nu a ştiut ce conţine acel colet care l-a primit spre păstrare de la numitul C.T..
Reprezentantul Parchetului a pus concluzii de respingere a plângerii în baza art.2781 al.8 lit.a Cod proc.pen. şi menţinerea ca temeinică şi legală a soluţiei procurorului.
Petenta I. O., având ultimul cuvânt, a lăsat la aprecierea instanţei soluţia ce se va pronunţa în cauză.
Instanţa a reţinut cauza în pronunţare .
T R I B U N A L U L,
Asupra cauzei penale de faţă:
Prin plângerea înregistrată la această instanţă sub nr. 1909/97/2008, petenta I. O. a solicitat desfiinţarea ordonanţei din 19 martie 2008 nr. 5/D/II/2/2008 a Procurorului Şef al DIICOT- Biroul Teritorial Hunedoara şi a dispoziţiei din rechizitoriul dat în dosarul nr. 16/D/P/2007 prin care i s-a aplicat amenda administrativă pentru infracţiunea prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic.
În motivarea plângerii s-a susţinut că nu există probe de vinovăţie şi este inexplicabil cum aceeaşi infracţiune a putut fi săvârşită de două persoane, respectiv de petentă şi de inculpatul C.T..
Oral, apărătorul petentei a solicitat achitarea petentei în baza art. 10 lit. a Cod proc. penală, apreciind că fapta nu există, în condiţiile în care petenta nu a ştiut ce conţine coletul primit spre păstrare de la numitul C.T..
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin rechizitoriul DIICOT-Biroul Teritorial Hunedoara nr. 16/D/P/2007, s-a dispus în temeiul art. 10 lit. b/1 Cod proc. penală scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei I. O. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 şi aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ în cuantum de 300 lei.
S-a reţinut că învinuita a primit o plasă cu blanc-uri şi un cititor de card-uri de la inculpatul C.T., bunuri găsite cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare, însă faţă de implicarea acesteia în comiterea faptei, apreciată ca fiind minimă, s-a considerat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Plângerea formulată de petentă împotriva dispoziţiei de scoatere de sub urmărire penală în temeiul art. 10 lit. b/1 Cod proc. penală a fost respinsă de procurorul şef din cadrul DIICOT Biroul teritorial Hunedoara prin ordonanţa nr. 5/D/II/2/2008 din data de 19 martie 2008.
Relevant pentru dovedirea vinovăţiei învinuitei s-a reţinut a fi împrejurarea că înainte de efectuarea percheziţiei, aceasta nu a declarat organelor de urmărire penală că ar deţine dispozitivul de citire şi card-urile.
Plângerea a fost formulată de petentă la instanţă în termenul de 20 de zile prevăzut de art. 278/1 al. 1 Cod proc. penală.
Reanalizând probele administrate în dosarul nr. 16/D/P/2007, instanţa apreciază că se impune schimbarea temeiului scoaterii de sub urmărire penală a învinuitei din prevederile art. 10 lit. b/1 Cod proc. penală în prevederile art. 10 lit. d Cod proc. penală, în cauză lipsind atât latura obiectivă cât şi latura subiectivă a infracţiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002.
În art. 25 din Legea nr. 365/2002 este incriminată ca infracţiune fapta de deţinere de echipamente în vederea falsificării echipamentelor de plată electronică.
În speţă, petenta la cererea numitului C.T., a fost un simplu depozitar al cititorului de card-uri şi al card-urilor în virtutea relaţiilor de prietenie dintre ei şi nu a avut niciodată intenţia de a falsifica echipamente de plată electronică, intenţie esenţială pentru existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002.
De menţionat că numitul C.T. a fost achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod proc. penală rap. la art. 10 lit. d Cod proc. penală constatându-se că faptei acestuia îi lipseşte latura subiectivă, nefiind dovedit scopul deţinerii echipamentului destinat citirii benzii magnetice a card-urilor bancare.
Cererea petentei de a fi scoasă de sub urmărire penală în temeiul art. 10 lit. a Cod proc. penală nu este întemeiată, întrucât fapta în materialitatea ei a existat, însă nu sunt întrunite celelalte elemente constitutive ca fapta sa de deţinere a dispozitivului de citire a benzilor magnetice a card-urilor bancare să fie considerată o infracţiune.
În consecinţă, pentru considerentele expuse mai sus, plângerea petentei va fi admisă, în sensul schimbării temeiului scoaterii de sub urmărire penală din art. 10 lit. b/1 Cod proc. penală în art. 10 lit. d Cod proc. penală şi exonerării petentei de plata amenzii administrative în cuantum de 300 lei.
Conform art. 192 al. 3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare către stat, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
În baza art.2781 al.8 lit.b Cod proc. penală admite plângerea formulată de petenta I. O., domiciliată în Hunedoara, B-dul Corvin nr.5, bl.5, ap.17, împotriva dispoziţiei din rechizitoriul nr.16/D/P/2007 al DIICOT – Biroul Teritorial Hunedoara de scoatere de sub urmărire penală şi de aplicare a amenzii cu caracter administrativ pentru infracţiunea prev. de art.25 din Legea 365/2002 (pct.III) şi în consecinţă :
Schimbă temeiul scoaterii de sub urmărire penală a petentei I. O. pentru infracţiunea prev. de art.25 din Legea 365/2002 din art.10 lit.b1 în art.10 lit. d Cod proc. penală.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare.
Pronunţată în şedinţa publică, azi 10 septembrie 2008.
PREŞEDINTE,
GREFIER,
TCM/CC/3 ex.
29.09.2008
Tribunalul Bacău
Trafic de persoane
Tribunalul Covasna
Şantaj. Fals intelectual în formă continuată
Tribunalul Bacău
Trafic de persoane
Tribunalul Bistrița Năsăud
Dispoziţiile art. 42 alin.1 lit.a)-q) şi alin.2 din Legea nr.407/2006 reglementează o singură infracţiune, în diferite modalităţi de săvârşire, acest fapt rezultând din împrejurarea că toate prevederile acestui text de lege cuprind dispoziţii referit...
Curtea de Apel Oradea
Conducerea unui vehicul având permisul de conducere suspendat. Revenirea asupra declaraţiei iniţiale de recunoaştere integrală a acuzaţiilor formulate de parchet. Comiterea infracţiunii în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere