Asigurare paza unitate. Subiect activ.

Decizie 330/R/2010 din 15.03.2010


ROMÂNIA

TRIBUNALUL HUNEDOARA

SECŢIA COMERCIALĂ ŞI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DECIZIA NR. 330/R/2010DOSAR NR. 1225/195/2009

Şedinţa publică din 15 martie 2010

PREŞEDINTE:………………….. - judecător

………………….. - judecător

…………………..- judecător

…………………..  - grefier

Pe rol fiind judecarea recursului contencios formulat de intimatul I.P.  sentintei civile nr. 1020/6.10.2009 pronuntata de Judecatoria Brad în dosarul nr. 1225/195/2009 (judecător R. M.).

La apelul nominal  facut in sedinta publica nu au răspuns părţile.

Procedura de citare a fost completă .

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanţa constată cauza în stare de judecată şi o reţine în pronunţare.

T R I B U N A L U L,

Asupra recursului de faţă constată:

Prin plângerea civilă înregistrată la Judecătoria Brad sub nr. 1225/195/03.08.2009 petenta CNLR SA în contradictoriu cu  intimatul I.P., a solicitat în principal să se constate nulitatea  procesului verbal seria  AP  nr.  0785196  întocmit  la  data de 03.07.2009 de  Poliţia municipiului Brad şi, în subsidiar,  să se dispună  anularea  respectivului proces verbal  ca fiind nelegal şi netemeinic.

În motivarea  plângerii sale,  petenta a  arătat  că  în procesul verbal  atacat  s-a  menţionat  că au fost  încălcate  dispoziţiile  prevăzute de art. 60 lit.a din Legea ne 333/2003, astfel, s-a reţinut în procesul verbal că, fapta  contravenţională a fost săvârşită de C.N. L. R.  reprezentată  prin Ş. D.M. –în calitate de director Centru de Profit;  că  în sensul Legii  333/2003  contravenient nu poate fi unitatea  controlată, ci persoana fizică  ce reprezintă legal respectiva unitate, iar în conformitate  cu OUG nr. 159/1999 aprobată prin Legea  nr. 288/2001, C. N . L. R. este reprezentată de preşedintele consiliului de administraţie  şi nu de Ş.D.M., cum în mod greşit s-a consemnat în procesul verbal de către agentul constatator. Pentru aceste  motive, s-a susţinut că  procesul verbal este  nul.

S-a mai arătat  că faptele  contravenţionale menţionate  în  actul de  sancţionare nu sunt reale, câtă vreme sunt îndeplinite obligaţiile legale  cu privire la planul de pază al agenţiei; că  alegerea măsurilor corespunzătoare pentru fiecare punct de lucru în funcţie de gradul de risc pe care îl implică activitatea desfăşurată în respectivul punct de lucru este în sarcina conducătorului persoanei juridice şi se materializează în măsurile înscrise în planul de pază; că măsura  dispusă prin procesul verbal  deşi este prevăzută de lege, este excesivă  în raport  de  volumul şi importanţa valorilor aflate la punctul de lucru controlat şi depăşeşte voinţa legiuitorului  care, enumerând mai multe categorii de masuri de pază, nu a prevăzut obligaţia aplicării cumulative a acestora.

În drept au fost  invocate dispoziţiile art. 31 şi urm. din OG nr. 2/2001, legea  333/2003.

Prin întâmpinarea depusă la dosar de  intimat (f. 30) s-a solicitat  respingerea plângerii  contravenţionale. Intimatul a arătat  că , în speţa  de faţă  atât  miza litigiului cât  şi posibilitatea petentei de a combate prezumţia  de legalitate  şi temeinicie îndreptăţesc  aplicarea  prezumţiei  că procesul verbal,  face dovada  cu privire la cele constatate,  până la proba contrarie.

S-a mai arătat că agentul constatator a aplicat sancţiunea persoanei juridice, care are obligaţia legală de a lua măsurile de pază şi protecţie a bunurilor pe care le deţine , rămânându-i acesteia posibilitatea de regres împotriva persoanei fizice care , în concret, are sarcini pe linia implementării măsurilor de protecţie a bunurilor şi valorilor.  În drept  au fost  invocate dispoziţiile art. 115-118  Cod  pr.civ. şi  O.G. nr. 2/2001.

Analizând actele  şi lucrările  dosarului,  respectiv :  procesul verbal  de  contravenţie din 03.07.2009  (f.4) , raportul agentului  constatator (f.20), adresa Poliţiei municipiului Brad  din 28.01.2009  (f.18)  şi procesul verbal din 01.07.2009  (f.19), celelalte acte şi lucrări ale dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Prin procesul verbal seria nr. AP nr. 0785196, încheiat la data de 03.07.2009, de către Poliţia municipiului Brad , contravenienta C.N.L.R. SA Bucureşti –reprezentată de Ş.D.M.  a fost sancţionată cu amenda  în sumă de 4000 lei pentru săvârşirea  contravenţiei prevăzute  de art.60  lit.a  şi sancţionată de art. 61 lit. b din Legea nr. 333/2003, constând  în aceea că  Agenţia LOTO  nr. 20-43 din  Brad, str. Libertăţii nr. 4, nu este asigurată în mod corespunzător cu pază  mijloace mecanice de securitate, sistem de alarmare sau alte mijloace pentru asigurarea corespunzătoare a pazei , acestea lipsind în totalitate, deşi în agenţie se păstrează toate valorile încasate de luni până duminică.

Procesul verbal a  cărui  anulare se solicită  în prezenta cauză,  a fost semnat, în calitate de martor , de numita F.I.

Instanţa a constatat că, potrivit  60 ,lit. a din Legea nr.333/2003 , cu modificările ulterioare, constituie contravenţii … : neluarea masurilor de organizare si funcţionare a pazei, prevăzute la art. 3 alin. (1) si (3), art. 5 alin. (1), art. 17 alin. (1) si la art. 18 alin. (2) si (3); iar potrivit art. 3 alin (1), în funcţie de importanta, specificul si valoarea bunurilor pe care le deţin, conducătorii unitarilor prevăzute la art. 2 alin. (1), cu sprijinul de specialitate al politiei, pentru sistemele civile de paza, sau al jandarmeriei, pentru cele militare, stabilesc modalitatea concrete de organizare si de executare a pazei, după caz, cu efective de jandarmi, paza cu gardieni publici, paza proprie sau paza prin societatea specializate. Aliniatul 3 al aceluiaşi text prevede că, la unităţile unde nu este posibila realizarea unui sistem de paza organizat, conducătorii acestora sunt obligaţi sa execute împrejmuiri, grilaje, obloane, încuietori sigure, iluminat de securitate, sisteme de alarma sau alte asemenea mijloace necesare asigurării pazei si integrităţii bunurilor.

Apoi, cu privire la persoana sancţionată , se reţine că , potrivit art.4 din Legea nr.333/2003, răspunderea pentru luarea masurilor de asigurare a pazei bunurilor si valorilor deţinute cu orice titlu revine conducătorilor unităţilor prevăzute la art. 2 alin. (1).

Cu privire la susţinerile din întâmpinare, în sensul că s-a aplicat sancţiunea persoanei juridice, care are obligaţia legală de a lua măsurile de pază şi protecţie a bunurilor pe care le deţine , rămânându-i acesteia posibilitatea de regres împotriva persoanei fizice care ,în concret, are sarcini pe linia implementării măsurilor de protecţie a bunurilor şi valorilor, se constată că, atâta vreme cât legea stabileşte un subiect activ special al acestei contravenţii , sancţiunea nu poate fi aplicată decât acestuia.

Aşadar, vinovat de neluarea masurilor de asigurare a pazei bunurilor si valorilor deţinute cu orice titlu, poate fi numai  conducătorului unităţii ,şi nu persoana juridică, care nu are calitatea de subiect activ special al acestei contravenţii .

Aşa fiind, prin sentinţa civilă nr. 1020/2009 Judecătoria Brad a admis plângerea civilă formulată de petenta C.N.L.R.SA, împotriva procesului-verbal de contravenţie seria AP  nr.0785196  încheiat la data de  03.07.2009 de  Poliţia municipiului Brad , a anulat procesul verbal de contravenţie şi a exonerat pe petentă de plata amenzii contravenţionale în sumă de 4000 lei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen şi motivat intimatul I. P., solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii plângerii.

Se motivează în recurs că potrivit art.1 (2) din Legea 333/2003 paza şi protecţia se realizează de către deţinătorii bunurilor sau valorilor, iar potrivit art.2 societăţile comerciale sunt obligate să asigure paza acestora. Că astfel în mod legal s-a aplicat sancţiunea persoanei juridice şi nu conducătorului unităţii, persoană fizică.

Recurentul şi-a întemeiat cererea pe disp.art.304 pct.9 C.pr.civ.

Prin întâmpinare, intimata-petentă a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că pe fond petenta a îndeplinit toate obligaţiile legale, întocmind un plan de pază al unităţii controlate, iar sub aspectul subiectului activ al contravenţiei arată că potrivit art.4 din lege acesta este conducătorul unităţii, nu persoana juridică.

Examinând sentinţa atacată atât sub aspectul susţinerilor din motivele de recurs, cât şi din oficiu în baza art.304/1 Cod Procedură Civilă, Tribunalul constată următoarele:

Recursul este nefondat, Tribunalul apreciind că prima instanţă a dat o dezlegare justă cauzei, iar criticile formulate în motivele de recurs nu pot fi primite.

Astfel, potrivit art. 4 din Legea 333/2003, raspunderea pentru luarea masurilor de asigurare a pazei bunurilor si valorilor detinute cu orice titlu revine conducatorilor unitatilor prevazute la art. 2 alin. (1). Iar obligaţiile acestora sunt prevăzute expres în art.52 din lege.

Conform art. 57, nerespectarea dispozitiilor legii atrage, dupa caz, raspunderea civila, materiala, disciplinara, contraventionala sau penala.

Prin normele susmenţionate s-a stabilit subiectul active al contravenţiei sancţionate de art.60 lit. a din Legea nr.333/2003 , respectiv neluarea masurilor de organizare si funcţionare a pazei, ca fiind conducătorul unităţii, adică persoana fizică, nu persoana juridică care deţine bunurile şi valorile de trebuie a căror pază trebuie asigurată. În consecinţă, sancţiunea a fost greşit aplicată de organul constatator petentei, şi nu conducătorului unităţii.

Prin urmare, prima instanţă a stabilit corect starea de fapt şi a făcut o justă aplicare a legii, astfel că, în baza art.312 Cod Procedură Civilă se va respinge recursul de faţă şi se va menţine ca temeinică şi legală sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul introdus de către intimatul I.P. împotriva sentinţei civile nr.1020/2009 pronunţată de Judecătoria Brad, jud. Hunedoara.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţa publică azi 15 martie 2010.

PREŞEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

……………….. ……………….  ……………….

GREFIER,

Florea Lidia

IAC/HI/4 ex.

28.04.2010.

Jud.fond:Rogoveanu M