Plangere contraventionala. Principiul prezumtiei de vinovatie si modul de interpretare a masurilor efectuate de aparatele radar. Incalcarea acestui principiu duce la casarea cu trimitere a acestei cauze, potrivit art.312 alin.1 si 3 Cod Procedura Civila.

Petentul  S.R.A., în  contradictoriu  cu  intimatul  I.P.J.  Ialomita, a  solicitat  anularea  procesului – verbal  de contraventie,  prin  care s-a retinut  în  sarcina  sa savârsirea  contraventiei  reglementate  de art.121  alin.1 din  Regulamentul de aplicare  a  O.U.G.  nr.195/2002  si  sanctionata  de art.102  alin.3 lit.a  din  O.U.G.  nr.195/2002,  constând  în  aceea ca  a  fost  surprins  circulând  cu  autoturismul  pe  raza  localitatii  Malu,  judetul  Ialomita, cu  o  viteza  înregistrata  de aparatul  radar  de 104  km/h  pe  un  sector  de drum unde viteza  maxima  legal  admisa este  de 50 km/h.

Solutionând  cauza,  Judecatoria  Slobozia,  prin  sentinta  civila  nr.1767/  24  noiembrie  2008  a  respins plângerea  formulata  ca  fiind  neîntemeiata .

S-a  retinut  de catre instanta  de fond  ca  în  cauza  s-a  dovedit  ca  procesul – verbal  de  contraventie  a  fost  încheiat  cu  respectarea conditiilor de forma  prevazute  de lege, ca  fapta  contraventionala  exista  în  materialitatea  ei  si  ca ea a fost  savârsita  cu  vinovatie  de contravenient .

Împotriva  acestei  solutii,  în  termen legal,  motivat, a declarat  recurs petentul,  criticând-o  pentru nelegalitate  si  netemeinicie,  invocând  printre  altele  ca  instanta  de fond,  trecând  la  solutionarea  cauzei,  a încalcat  principiul  prezumtiei  de nevinovatie  a contravenientului  atunci  când  a  ignorat  marja  de eroare  pe  care  o înregistreaza  aparatele  RADAR  cu  ocazia masuratorilor efectuate .

Recursul  declarat  este fondat .

Rezulta din jurisprudenta CEDO, cauza OZTURK V Germania, hotarârea din 21 februarie 1984, cauza Ziliberberg contra Moldovei, hotarârea din 1 februarie 2005 si cauza Anghel contra României, ca art. 6 din Conventie este incident si în materie contraventionala în sensul ca „acuzatia în materie penala” la care face referire acest articol poate fi interpretata si în sensul ca ar include si o „acuzatie în materie contraventionala”.

În atare situatie, întrucât procedura de solutionare a unei plângeri contraventionale este calificata drept o procedura ”penala” contravenientul se bucura de protectie conferita în cadrul unei astfel de proceduri printre care  si de prezumtia de nevinovatie.

Aceasta prezumtie de nevinovatie impune urmatoarele conditii :

a)instantele sa nu porneasca de la premiza ca petentul contravenient a savârsit fapta ce i se retine în sarcina;

b)sarcina probei revine organului constatator si

c)îndoiala este în beneficiul contravenientului.

Nu trebuie uitat însa ca în dreptul nostru contraventional, procedura solutionarii unei cereri privind o plângere contraventionala este reglementata în mare parte de Cod de procedura civila ( art. 47 din OG nr. 2/2001) si ca procesul verbal de contraventie este un act administrativ, astfel încât unele elemente ale principiului prezumtiei de nevinovatie nu trebuie absolutizate, existând posibilitatea cu respectarea cerintei proportionalitatii mijloacelor folosite si scopul legitim urmarit sa functioneze si alte prezumtii de drept si fapt chiar si în favoarea organului constatator (vezi cauza Bum contra Austriei, hotarârea din 3.02.2005).

În cazul în speta, însa aplicând garantiile conferite contravenientului de dispozitiile art. 6 alin. 2 din Conventie, critica formulata de recurent cu privire la neluarea în seama a marjei de eroare pe care o înregistreaza aparatul RADAR în operatiunile de masurare a vitezei, potrivit punctului 3.11.lit. b si 3.11 lit. c din Normele de Metrologie Legala nr. 021-05 si interpretarea acesteia prin prisma principiilor îndoiala profita contravenientului si proba cade în sarcina agentului constatator, trebuie retinuta.

Cu alte cuvinte, cât timp în cauza agentul constatator, nu aduce alte probe din care sa rezulte viteza exacta cu care a circulat contravenientul, multumindu-se sa dovedeasca aceasta situatie de fapt, doar cu masuratorile aparatului RADAR, masuratori care cuprind erorile tolerate de Norma, atunci acestei erori profita contravenientului, iar viteza pentru care trebuie judecat acesta este cea înregistrata de aparatul RADAR din care se deduce eroarea legala. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în adresa nr. 8805/10.11.2008 I.N.V.M. confirma functionarea aparatelor radar cu o marja de eroare , operatorul cinemometrului nefacând altceva decât sa constate valoarea masurata de cinemometru, fara a adauga sau scadea  eroare înregistrata.

Asa fiind, pentru aceste motive solutia instantei de fond este casabila.

Cauza urmeaza a fi trimisa aceleiasi instante pentru rejudecare, întrucât în raport de cele retinute mai sus de tribunal, aceasta îi poate oferi posibilitatea agentului constatator producerea unor probe în combaterea îndoielii de care beneficiaza petentul ( art. 312 alin. 3 Cod procedura civila) cât si pentru faptul de a nu priva una din parti de o cale de atac împotriva hotarârii care va stabili soarta procesului verbal de contraventie.

Proba care ar putea fi solicitata de partea interesata sau în conditiile art. 129 alin.5 Cod procedura civila ar putea fi pusa în discutia partilor, este  proba cu expertiza tehnica de stabilire a vitezei exacte cu care a circulat petentul, proba care, potrivit art. 305 Cod procedura civila nu poate fi administrata în faza de recurs si în functie de care poate fi modificata sau nu solutia data în primul ciclu de judecata (art. 312 alin.3 Cod procedura civila).

In acest sens, a se vedea deciziile civile nr. 2947 R din 26.08.2008 (dos. nr. 44/98/2008) si nr. 3971 R din 16 octombrie 2008 (dosar nr. 3290/98/2007) date de Curtea de Apel Bucuresti.

Domenii speta

Spete similare