PROCEDURA INSOLVENŢEI. ONORARIU PENTRU ADMINISTRATOR JUDICIAR STABILIT DE ADUNAREA CREDITORILOR. INOPOZABILITATEA ACESTUI ONORARIU FAŢĂ DE JUDECĂTORUL SINDIC CÂND PLATA SE FACE DIN FONDUL CONSTITUIT POTRIVIT ART.4 DIN LEGEA NR. 85/2006.
Potrivit sentinţei comerciale nr. 184/F din 16.04.2010 , s-a admis cererea creditoarei ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE Slobozia şi s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei S.C. LA FURNY S.R.L. SLOBOZIA.
Ulterior, urmare a verificărilor efectuate de administratorul judiciar numit în cauză s-a constatat de acesta că societatea debitoare nu are bunuri în patrimoniu şi că nici un creditor nu avansează sume pentru susţinerea cheltuielilor de procedură, situaţie în raport cu care, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, a propus închiderea procedurii, dizolvarea şi radierea societăţii din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului.
Totodată, administratorul judiciar a invocat hotărârea adunării creditorilor care au solicitat majorarea onorariului acestuia de la 1000 lei cât a fost stabilit provizoriu de judecătorul sindic la 3000 lei.
Cu privire la această cerere judecătorul sindic a admis-o în parte pentru considerentele de mai jos.
S-a reţinut astfel că judecătorul sindic nu este legat de această hotărâre întrucât plata onorariului administratorului judiciar se face din fondul constituit potrivit art. 4 din Legea nr. 85/2006 şi nu din averea debitorului.
În atare situaţie, în cauză se aplică dispoziţiile art. 19 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 85/2006 potrivit cărora onorariul administratorului judiciar se stabileşte de judecătorul sindic în raport de criteriile reglementate de O.U.G. nr. 86/2006.
Ori, făcând aplicarea acestor dispoziţii legale în coroborare cu cerinţele reglementate de art. 37 alin. 2 din O.U.G. nr. 86/2006, judecătorul sindic a considerat că în raport de durata, volumul şi complexitatea activităţii desfăşurată de administratorul judiciar se impune majorarea onorariului de la 1000 lei stabilit iniţial la 1500 lei.
TRIBUNALUL IALOMIŢA – SECŢIA COMERCIALĂ – Decizia comercială nr. 337/9 iulie 2010.
Curtea de Apel București
Faliment - contestaţie la tabelul preliminar. Categoria creanţelor care beneficiază de o cauză de preferinţă. Drept de retenţie.
Tribunalul Olt
Cerere de deschidere a procedurii de reorganizare si lichidare judiciara . Creanta certa . Contestatia formulata de debitoare .
Tribunalul Iași
ACŢIUNE ÎN ATRAGEREA RĂSPUNDERII FORMULATĂ DE LICHIDATOR, ADMISĂ ÎN BAZA ART. 138 LIT a şi e.
Curtea de Apel Iași
Existenţa conflictului de interese. Aplicarea dispoziţiilor cu caracter special este prioritară faţă de dispoziţiile cu caracter general
Curtea de Apel Constanța
Legea nr. 85/2014. Anulare cerere de deschidere a procedurii insolventei în formă simplificată. Cerere formulată de o persoană fără calitate de reprezentant legal al societătii comerciale titulare a actiunii.